Jun 11 2013

[P.V.] Despre oameni si viata.

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 15:08

Scriind postul de dimineata mi s-a facut un pic dor de unul din locurile in care scriam anonim: “Pasiunea Vietii”. Asa ca o sa reiau ideea de acolo, si primul citat de azi spune asa: “Sa traiesti este cel mai rar lucru din lume. Majoritatea oamenilor exista, asta e tot” (Oscar Wilde). Si din pacate asa stau lucrurile: ne trezim dimineata, bem o cana de cafea, mergem la munca, ne intoarcem acasa, zacem toata seara sau (in cazurile fericite) iesim o ora in oras, dupa care ne culcam. Responsabilitatile aruncate inspre noi de catre viata ne-au luat treptat umanitatea si pasiunea pentru viata (un pic ironic daca stai sa te gandesti, cum lucrul cel mai pretios noua, ne ucide sufletul incet-incet).

Am spus-o de multe ori, am uitat sa ne bucuram de lucrurile din jurul nostru si in special de oamenii din jurul nostru. Pe cei mai apropiati dintre ei ii luam drept buni si siguri si atat si evident ajungem sa-i pierdem. Nu prea mai suntem in stare sa cladim prietenii adevarate si relatii adevarate pentru ca am uitat de mult (sau poate nu am stiut niciodata) ca prieteniile adevarate si relatiile adevarate au nevoie de munca aproape continua pentru a le cladi; bine, nici nu mai avem rabdare ce-i drept. Nu ne mai dam osteneala sa ii ascultam pe cei de langa noi, nu ne mai chinuim sa vedem ce se ascunde in spatele expresiilor, nu mai avem curiozitatea de a cerceta in spatele cuvintelor, luam lucrurile ca atare, sau din inertie completam de la noi bucatile care lipsesc bazandu-ne pe experientele noastre anterioare. Am uitat ca suntem diferiti, am uitat sa ne acceptam, am uitat ca ne adaptam constant si suntem intr-o continua schimbare (in cazurile fericite iarasi), am uitat ca suntem oameni si facem si gandim lucrurile fiecare in felul sau. Am uitat sa lasam de la noi si sa ne completam, prinsi in mrejele egocentrismului. Si cel mai trist mi se pare ca am uitat cum sa vorbim in liniste unul cu celalalt fara sa spunem absolut nimic.

Oamenii vin si pleaca mereu din viata noastra si e datoria noastra sa-i lasam sa faca asta. Cineva spunea sa-i cauti pe cei asemeni tie si sa te tii de ei. Eu merg mai departe si spun sa-i cauti pe cei asemeni tie pe termen lung (ma refer la idealuri, planuri si dorinte de termen lung), pe aceia trebuie sa-i tii aproape, pentru ca lucrurile scurte sunt trecatoare. Asa au fost dintotdeauna si asa vor fi mereu. Daca ajungi peste zece ani cu macar un prieten de acum, fii fericit! Inseamna ca ati invatat sa va apreciati reciproc, sa va respectati, sa va acceptati si ati pus amandoi mana de la mana pentru a cladi acea prietenie, si asta e valabila si intr-o relatie, cu mentiunea ca acolo evident e nevoie de si mai multa munca pentru a obtine un “ceva” care sa te tina o viata (si pana la urma, viata nu e chiar atat de lunga, asa ca nu e un sacrificiu chiar atat de mare).

“Traiesti o singura data, dar daca o faci cum trebuie, o data este de ajuns” (Mae West). Viata n-ar trebui sa se rezume la ce avem noi acum. Cu riscul de a o da intr-o serie de clisee …. cand a fost ultima oara cand te-ai intins in iarba? Cand ai stat ultima oara sa asculti viata din jurul tau? Cand ai simtit ultima oara mangaierea soarelui? Bine bine … poate prea poetic spus, dar ma refer la momentele in care ai uitat de tot, n-ai mai avut nici o grija, n-a mai existat nimic, ci doar te-ai bucurat de simturile tale. E un lucru atat de banal incat am ajuns sa-l desconsideram aproape total. Si cu toate astea, simturile astea sunt cele ce ne lumineaza viata, iar momentele in care putem sa ne bucuram de ele in stare pura, fara influentele negative ale vietii cotidiene sunt cele in care incercam sa traim cu adevarat.

Am uitat sa simtim lucrurile bune si sentimentele pozitive (ma refer la simtit cu adevarat, nu doar zambete schitate prea usor) si sa le ducem la extrem pana ne explodeaza pieptul, in schimb pe cele negative le lasam bine-mersi sa ne acapareze, le amplificam si le lasam sa ne macine. Cum vine asta? Unde e logica?

Am uitat ca ne-am dorit toata viata libertate si independenta si acum ne complacem intr-o rutina seaca. Am uitat de libertatea de a alege doar noi, am uitat de libertatea de a fi asa cum suntem cu adevarat, am uitat de libertatea de a fi oameni, de libertatea de a gandi si de a simti, preocupandu-ne mereu de ce spun cei din jur despre noi si cautand in permanenta acceptarea sociala. Si ajungem automat sa-i lasam pe altii sa traiasca viata noastra in locul nostru facand alegeri care sa ne aduca accea acceptare, si uitand in schimb … de noi. Sunt lucruri pe care le putem schimba oricand, dar chiar vrem asta? Toata lumea zice ca primul pas e cel mai greu, asa e … dar de ce nu-l facem? Va promit ca nu e chiar atat de greu, si lucrurile devin din ce in ce mai usoare in timp si … merita.

Maica Teresa spunea asa: “Viata este o oportunitate, profita de ea.
Viata este frumusete, admir-o.
Viata este un vis, realizeaza-l.
Viata e o provocare, implineste-o.
Viata este o obligatie, achita-te de ea.
Viata este un joc, joaca-l.
Viata e o promisiune, indeplineste-o.
Viata este tristete, treci peste ea.
Viata este un cantec, cant-o.
Viata e o lupta, accept-o.
Viata e o tragedie, confrunt-o.
Viata e o aventura, provoac-o.
Viata este noroc, fa-ti-l.
Viata este prea pretioasa, n-o distruge.

Viata este viata, lupta pentru ea.”

Tags: , ,


Jun 11 2013

[P.V.] Ganduri si scuze si multumiri

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 11:15

Voi dragi cititori mai vechi stiti ca din cand in cand ma opresc, ma uit la viata mea si incep sa analizez. Ei bine, astazi e unul din momentele acelea. Astazi imi doresc sa va multumesc … voua ce ma cititi, voua ce imi sunteti elevi, voua ce imi sunteti prieteni, voua ce imi sunteti parinti, voua ce m-ati cunoscut in trecut, in prezent sau ma veti cunoaste in viitor si nu in ultimul rand tie cea care esti langa mine! Imi doresc atat sa va multumesc cat si sa-mi cer scuze. Postul e adresat comunitatii de dansatori din Romania, pentru cei din afara … s-ar putea sa nu insemne prea mult.

“Fiecare vis maret incepe cu un visator. Tine minte intotdeauna ca ai in tine puterea, rabdarea si pasiunea pentru a atinge stelele si a schimba lumea” a spus la un moment dat Harriet Tubman. Anul acesta am avut privilegiul de a interactiona cu un numar masiv de oameni, de a incerca sa le predau, de a incerca sa transmit pasiunea pe care o am si de a incerca sa schimb cate o perceptie. Am fost invitat la peste 20 de evenimente in calitate de instructor de dans (Kizomba) atat in tara cat si in afara si am avut ocazia sa cunosc o gramada de oameni minunati. Pentru ca simt acut nevoia de o pauza pentru a-mi incarca bateriile, mi-am permis sa stau sa analizez ce-am facut, ce puteam sa fac mai bine, si ce pot face mai bine in continuare. Asa ca … sa prestam franturi de ganduri zic.

Ma amuz un pic cand ma intreaba lumea (ori parintii ori prietenii) cand ma mai odihnesc, avand in vedere ca in timpul saptamanii sunt la job, seara am cursuri, iar in weekend sunt plecat la evenimente. Ma amuz pentru ca multi n-au inteles niciodata cat de mare e chestia asta numita pasiune, cat de mult te poti hrani din ea, si cat de mult inseamna sa vina cineva la tine si sa-ti spuna “Salut, nu ma cunosti, eu sunt Gigel, vroiam sa-ti multumesc pentru workshop, si sa-ti spun ca acum X luni, tu ai fost cel care m-a invatat primii pasi si m-a facut sa privesc altfel dansul”. Asta e singurul motiv pentru care aleg sa fac asta si pentru care continui sa fac lucrul asta oricat de obositor ar fi. Acel minut scurt de interactiune umana face ca totul sa fie bine, si face ca totul sa merite cu varf si indesat.

Mi s-a spus si anul asta de nenumarate ori ca ori sunt ori par arogant, ca nu interactionez suficient cu lumea, ca la party-urile noastre nu invit lumea la dans, ca am ajuns cu nasul pe sus doar pentru ca sunt instructor si multe altele. Foarte putini au fost aceia care m-au intrebat daca sunt ok si daca e totul bine, si va multumesc ca ati facut asta inainte sa trageti concluzii. Cel mai des, oboseala mea psihica e asemuita cu aroganta si din pacate n-am ce sa fac, faptul ca imi permit sa fiu un individ retras iarasi e asemuit cu aroganta, imi pare rau pentru cei ce credeti asta din cand in cand dar uneori chiar si mie mi-e greu sa rad tot timpul.

Sa stiti ca apreciez enorm privirile voastre, intrebarile voastre si imbratisarile voastre oricat de uracios as parea. Inca mai cred ca lumea poate fi un loc mai bun, iar Kizomba este in momentul asta fix acel “ceva” care imi demonstreaza cu varf si indesat asta. Acel lucru de care vorbeam acum doi ani de zile, anume doua corpuri care devin unul singur si lasa muzica sa ghideze pasii a devenit in timp parte din mine; acele 4-5 minute ale unui dans, reprezinta momentul “ala” in care uiti de tot si toate, in care nu mai ai probleme, in care nu mai esti obosit, in care nimic nu mai conteaza … decat dansul, pasiunea si bucuria de a trai. Doar ca mica paranteza, pasiunea nu este dansul, pasiunea mea a ramas tot viata … totul pentru o clipa, o clipa pentru o viata remember?

Se spune ca noi suntem suma oamenilor cu care am interactionat si a experientelor pe care le-am avut. Pentru lucrul acesta va multumesc sincer pentru ca ma simt in fiecare zi un om mult mai bogat. Norocul, natura, constrangerea, obisnuinta, ratiunea, pasiunea si dorinta sunt cele sapte cauze ale actiunii umane potrivit lui Aristotel, va multumesc voua pentru ca mi le alimentati! Am avut norocul sa predau, si norocul sa ma vreti in continuare; e in natura mea sa incerc sa fac lucrurile mai bune; sunt constrans de angajamentul pe care mi l-am luat fata de viata pentru a face fiecare clipa sa conteze si m-am obisnuit sa fac lucrul asta in fiecare zi; ratiunea imi spune ca acum este momentul pentru a face tot ceea ce putem face, iar pasiunea si dorinta sunt cele doua lucruri care ma hranesc si ma imping mai departe. Va multumesc umil.

Descoperiti pasiunea voastra, hraniti-o in fiecare zi si lasati-o sa va consume fiinta. ACUM este momentul pentru asta, dupa ce vom fi murit, va fi prea tarziu.

Tags: , , , , ,


Mar 21 2013

Despre dans (II)

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 15:10

Disclaimer: Urmeaza franturi de ganduri care poate o sa deranjeze pe unii. Nasol. Nu asta e scopul, si in nici un caz nu e sa bravez sau sa epatez, ci doar sa expun niste lucruri pe care le gandesc / le observ in jur.

As fi un ipocrit daca as spune ca dansul nu mi-a schimbat viata, mai concret comunitatea de salsa si dansurile aferente ei (salsa, bachata, kizomba, zouk, cha cha). Si pro si contra avem dupa cum urmeaza (insiruire random de idei):

Prietenii. Pe masura ce te afunzi din ce in ce mai tare in lumea asta, si incepi sa mergi tot timpul la cursuri, workshop-uri, congrese si party-uri o sa constati incet-incet ca toti prietenii tai ce nu au treaba cu salsa dispar putin cate putin, pana ajungi in momentul in care toti cei din jurul  tau sunt doar oamenii din lumea salsa. Ceilalti nu prea inteleg care e treaba cu salsa, considera ca-ti pierzi timpul, ca esti penibil (ca doar lumea asta latino e asemuita cu telenovelele si cu gay-ismele) si incet-incet legaturile cu ei se pierd. Dar stai! Asta nu e neaparat un lucru rau! Oamenii vin si pleaca din viata ta mereu, si asta se va intampla tot timpul; asa cum i-ai pierdut pe ei, asa o sa castigi altii … in numere mult mai mari. Bine, n-o sa fie chiar toti de calitate, dar asta e … nu exista padure fara uscaciuni.

Viata personala. Daca deja a trecut mai bine de un an jumatate si tu esti inca aici, sansele sa dispari din peisaj in curand sunt destul de mici. Daca esti si implicat activ in fenomen, adica mergi la party-uri in fiecare seara si la congrese de fiecare data cand ai ocazia, atunci perspectiva de a fi cu cineva din afara salsei este aproape inexistenta pentru tine. Ok, poate ca ti-ai dori chestia asta, dar pe de alta parte, avand in vedere ca majoritatea timpului liber il investesti tot aici, si-ti place la nebunie chestia asta, e clar ca n-ai timp de cineva “din afara”.

Scena. Din perspectiva de performer e ceva magic la a te urca pe scena in fata publicului. Pentru majoritatea e vorba de adrenalina care-i invadeaza in cele 3-4 minute de show, si de aplauzele de la final; e vorba de o coregrafie reusita, de “acel” accent prins cand trebuie; e vorba de adulatia maselor; e vorba de “hey, uite-te la mine, sunt pe scena si sunt mai bun decat tine!”. Cine spune ca nu se urca pe scena pentru public si pentru aplauze, ci pentru “el” si “satisfactia sa personala” e un mare ipocrit. Daca vrei sa faci ceva pentru tine si satisfactia ta personala, o faci la tine in sufragerie, daca vrei sa duci chestia asta pe scena, ori vrei sa epatezi ca tu esti acolo ca un zeu si noi nu, ori esti bun in ceea ce faci, si chiar reusesti sa faci un art artistic (si din fericire in Romania AVEM oameni care pot face asa ceva), ori pur si simplu vrei sa impartasesti magia pe care o simti cand dansezi si cu altii. Daca esti in prima categorie (destul de frecvent din pacate in Romania, cand show-urile se fac pentru ca “trebuie” nu pentru ca “ai ceva de spus”) nu pot decat sa spun: stai in sufragerie data viitoare. Asta e si motivul pentru care deobicei nu prea stau sa ma uit la show-uri (si nu vreau sa fiu inteles gresit, pot sa respect munca oamenilor pentru o coregrafie, dar NU o sa stau sa ma uit la o insiruire de figuri puse pe o melodie, doar ca sa existe ceva … e munca, o apreciez ca atare dar nu inseamna ca o aprob sau o gust).

In trei ani de zile de cand sunt in comunitate am ajuns sa privesc lucrurile un pic altfel, si Kizomba a contribuit foarte mult la perspectiva asta. Am facut primul show de kizomba din tara vara trecuta pentru a trage un semnal ca “hey, si in Romania putem face asta!”, ca a fost bun sau rau, nu comentez. De atunci si pana acum am inceput sa prefer show-urile “la liber” in ceea ce ma priveste: cu melodia pt. show aleasa cu cateva ore inainte, fara nici un pic de coregrafie, doar muzica, dans si partenera mea. Nu fac parte din prima categorie, nu fac parte din a doua (dar ii respect enorm pe cei care chiar sunt buni in ceea ce fac, traiesc momentele si au ceva de spus – vezi AIRE si Melodia Project de exemplu), in schimb ma duc acolo in fata publicului de fiecare data, si incerc pur si simplu sa transmit ceva, acea magie pe care o simt cand dansez, si fiind vorba de spectacole “la liber”, uneori o sa iasa bine, uneori de rahat mai putin bine, asta e, cu totii avem zile si zile; dar chiar si asa prefer varianta asta in loc de coregrafie, pentru ca e mult mai aproape de libertate si e o varianta mult mai umana si mult mai putin robotizata (din punctul meu de vedere).

Microfonul. Se zice ca unii devin instructori pentru a preda si a-i invata pe altii, in timp ce unii devin instructori pentru prestanta si faima (si sex :)) ). Din acelasi ciclu, am constientizat de mult o chestie (pe care a spus-o si Orville Small la un moment dat, si altii in nenumarate randuri): faptul ca esti un dansator bun, nu te face un instructor bun, si faptul ca esti un instructor bun nu te face un dansator bun. Sunt doua concepte total diferite, dar din pacate privite de catre multi (la noi cel putin) ca fiind acelasi lucru. Cu riscul de a fi injurat, fara sa am pretentia ca sunt vreun zeu in ale predatului, cred ca am avansa mult mai mult ca si comunitate daca dintre instructorii actuali ar disparea macar vreo 50%, sau macar daca ar studia mai mult (si nu ma refer la dans aici, ci pur si simplu la interactiunea umana, si la partea de pedagogie – si nu pot sa nu ii multumesc Ralucai de la Galaxy in acest moment, pentru acele nenumarate “esti idiot? cum sa spui asa ceva?” care m-au ajutat atat de mult!).

Apropo de chestia de mai sus (daca esti dansator bun nu inseamna ca esti si un instructor bun si vice-versa), daca esti un super-merga dansator, dar nu ti-ai dat niciodata silinta sa intelegi cultura din spatele dansului pe care il predai, de unde a pornit totul si de ce, cum si cand, semnificatiile miscarilor pe care le faci, daca nu ti-ai dat silinta sa studiezi un pic notiuni de muzica, macar din curiozitate, daca n-ai nici o treaba cu pedagogia si interactiunea umana, daca n-ai inca o intelegere buna a mecanicii miscarii, poti sa ramai in sufragerie, pentru ca nu predai decat figuri de dans, nu predai dans in sine. Ma refer in primul rand la “puneti mana aici, faceti asa, si intorceti-va incoace“, si stiti probabil multi la ce ma refer, si in al doilea rand, la categoria “predau pt. ca vreau sa ma dau mare dar stiu si alte cuvinte in afara de ‘aici’, ‘asa’ si ‘incoace’”.

Nu stiu despre voi, dar pentru mine cea mai mare satisfactie este sa-mi privesc elevii cum danseaza, si cum vor sa stie mai multe lucruri, si cum se bucura de fiecare pas; este sa-i vad cand au momentul “evrika” atunci cand toate lucrurile incep sa aibe brusc un sens. Cea mai mare satisfactie este cand cineva pe care nu-l cunosc vine la mine si-mi spune ca a fost la nu stiu ce workshop de-al meu acum x luni, si ca a invatat primii pasi cu mine, sau ca de-atunci a inceput sa-i placa Kizomba, sau ca de-atunci pur si simplu a inceput sa inteleaga ca dansul nu se rezuma la figuri invatate pe de rost ci la ascultat o melodie si la comunicat mental cu un partener. De-asta sunt mandru ca sunt instructor, sunt fericit ca pot aduce un “ceva” in plus in viata catorva oameni, si sunt fericit ca pot face asta si in afara tarii, in special cu oamenii care nu ma inteleg (cei care nu vorbesc nici macar engleza).

Prima oara am auzit chestia asta la Dragos SG (ulterior si la altii): a fi instructor nu este un drept, este un privilegiu si o responsabilitate.

Schimbari. Da, dansul m-a schimbat enorm. Mi-a deschis mintea mai mult, m-a facut mai creativ, m-a facut sa iubesc viata mai mult, mi-a adus un mare plus de spontaneitate si libertate, mi-a dat mai multa incredere in mine, m-a facut sa cunosc enorm de multe persoane, m-a purtat intr-o groaza de tari, fie ca dansator, instructor sau performer, am interactionat cu nenumarate alte culturi, m-am re-descoperit pe mine si lumea din jur, m-a ajutat sa redefinesc conceptele de umilinta, respect si prietenie, m-a invatat sa zambesc mai mult, m-a invatat sa simt mai mult si sa gandesc mai putin, m-a invatat sa dau mai mult si sa iau mai putin. Da, dansul poate sa faca toate chestiile astea si mult mai mult de atat!

Viata mea a inceput sa se rezume doar la muzica si dans. Nu mai fac nimic altceva, si nici nu-mi doresc sa fac altceva. Nu de alta, dar “dans” este asa un concept vast care inglobeaza atat de multe trairi si activitati de nu va puteti imagina! Este ceva ce trebuie incercat si ce trebuie trait! Salsa este un mod de viata, si din fericire este unul care se completeaza perfect cu celalalt mod de viata al meu, anume rock-ul.

Andy Salserock. Presupunand ca inca mai exista cineva care citeste randurile astea si nu e dansator de salsa, jocul de cuvinte vine de la dansatorul de salsa, numit ’salsero’ (sau ’salsera’ fetele) si rock. Cine are impresia ca a fi rocker inseamna sa asculti numai rock, sa porti tricouri cu cranii, sa te imbraci numai in negru si sa bei ca spartul e un idiot ignorant (daca va simtiti, nu-mi pare rau … sunteti niste idioti sau ma rog … hai sa fiu mai finut, sunteti doar ignoranti). Muzica si hainele sunt doar o parte a acestui mod de viata, dar in nici un caz nu reprezinta totul (facem abstractie de pustanii cretini din Romania, sau de adultii cu ochelari de cal). N-o sa fac dezbaterea vietii cu rebeliunea de la care a pornit, sau stigmatizarea de care s-a bucurat rock-ul (o sa fac la un moment dat un post doar despre asta, strict ca si cultura generala dintr-o perspectiva antropologica) ci o sa spun asa: in ceea ce ma priveste, ca mod de viata, rock-ul se rezuma la keeping an open mind, la increderea in tine si in fortele tale, la respectarea principiilor pe care le ai si nealterarea lor la prima bataie de vant, la respect, ambitie si curajul de a fi tu in orice circumstante, la curajul de a spune ce gandesti, cum gandesti, indiferent de parerile celor din jur, la ajutarea celui de langa tine fara a astepta nimic in schimb, la libertatea ta ca individ si la pasiunea pentru viata. Din fericire salsa pentru mine reprezinta un “joie de vivre” total si pur, ca atare avem urmatorul traseu: rock -> keeping an open mind -> vazut cum e cu salsa -> constatat pasiune, libertate si distractie -> fuzionat totul in ’salserock’. Asta fiind varianta scurta la “auzi, dar cum ai ajuns tu sa dansezi salsa?”.

Mai am niste chestii de spus, dar poate intr-o parte a III-a. Si pentru ca weekend-ul acesta prestez in Bulgaria, ne auzim/citim luni cel mai devreme! Va doresc un weekend minunat si plin de pasiune, viata si … dans ! :)

Tags: , , , , , , , , , ,


Mar 06 2013

Ce s-a intamplat?

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 16:15

Undeva in ianuarie 2013, nu  mai stiu din ce cauza m-a luat iar nervozitatea vis-a-vis de starea jalnica in care am ajuns ca umani; cat de usor am renuntat in timp la principii si valori, cat de usor de complacem in situatii mizere ca apoi sa regretam, cat de usor credem ca NOI suntem mai buni ca CEILALTI, si ca NOI suntem suflete pure si bune care traiesc intr-o lume de rahat, si ca pe NOI ne ia toata lumea de fraieri. Ei bine, newsflash … e fix atat de mult adevar in chestia asta ca in unicorni. Slabiciunea si complacerea sunt la ordinea zilei, curajul de a spune “nu” pluteste undeva pe apa Sambetei. Atata timp cat o data pe luna sau o data la doua luni incepeti sa va plangeti ca ce de cacat e X fata de voi (in special cand vine vorba de relatii, dar nu numai) sunteti la fel de praf ca si restul.

Eu sunt mai defect de felul meu, inca mai am si principii si valori, si daca nu-mi place de Gigel sau de Gigica, d-apai jet cu pluta inainte ca nu sunt obligat sa te tin in viata mea si sa fim apropiati. N-am inteles niciodata de ce oamenilor le e atat de greu sa zica “pa”… Ma minti? Pa. Imi inseli increderea? Pa. Cauti mereu scuze? Pa. Cauti telenovele? Pa. Vrei sa te folosesti de eu? Pa. Ce e asa de greu? Serios.

Frica de singuratate, frica de a termina lucrurile, frica de a incepe lucruri noi sunt niste chestii total cretine in conditiile in care avem un timp super limitat pe lumea asta. Traim si noi? Sau existam?

Da. Sunt frustrat. Sue me.

Si dupa pleiada asta inteligenta, de fapt vroiam sa spun doar ca prin ianuarie am scris cuvintele de mai jos, si insotite in aceeasi seara si de melodia aferenta (tot mai jos). Si daca sunteti sensibili, incercati sa nu ascultati melodia de pe youtube, nu de alta, dar stiti … vocea mea e atat de angelica si deosebita incat provoaca orgasmul instant!

P.S. Ignorati chestia cu INFJ din clip daca nu sunteti familiarizati cu MBTI si tipologiile de personalitate derivate din Jung.

Stiti sa dati si sa luati, dar ati uitat cum sa primiti.
Stiti sa spuneti “multumesc” dar ati uitat cum sa multumiti.
Stiti sa zambiti cu gura dar ati uitat sa zambiti cu ochii.
Stiti sa ajutati lumea pe facebook cu un share, dar ati uitat cum sa intindeti o mana.

Stiti sa cititi “Libertatea” dar ati uitat cum sa cititi o carte.
Stiti sa criticati dar ati uitat cum sa acceptati.
Stiti sa ascultati dar ati uitat cum sa intelegeti.
Stiti sa radeti dar ati uitat cum sa va distrati.

Stiti sa faceti o poza cu iphone-ul dar ati uitat cum sa faceti o amintire.
Stiti sa lucrati pentru altul, dar ati uitat de voi.
Stiti sa plangeti, dar ati uitat cum sa varsati o lacrima.
Stiti sa vorbiti dar ati uitat cum se spune adevarul.

Stiti sa fiti amorezati dar ati uitat sa iubiti.
Stiti cum sa nu pierdeti timp dar ati uitat sa-l apreciati cu adevarat.
Stiti sa faceti ‘prieteni’ noi dar ati uitat cum sa pastrati o prietenie adevarata.
Stiti cum sa dati o imbratisare dar ati uitat cum sa luati pe cineva in brate.

Stiti sa visati, dar ati uitat sa nu va complaceti.
Stiti sa existati dar ati uitat sa traiti.

Tags: , , , , ,


Dec 16 2010

[P.V.] O viata fara vise sau …

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 15:00

2 iulie 2009. Daca nu stiti care e treaba cu [P.V.] cititi postul asta

Vise

Am fost si sunt un visator de cand ma stiu si am fost atat felicitat cat si blamat pentru lucrul asta. De cele mai multe ori blamat. Felicitat de cele mai multe ori de femei, pentru care “a visa” este un lucru normal, frumos, romantic, si mai stiu eu ce. Felicitat insa si de o mana de barbati carora nu le-a fost frica sa iasa de sub “normalitatea masculina” a societatii. Stiti voi, opinia aia potrivit careia barbatul trebuie sa fie dur, macho, serios. Aceeasi opinie care face ca majoritatea “barbatilor” sa nu fie altceva decat o mana de copii. Despre blamare? Blamarea a venit tocmai din partea lor, si din partea catorva femei mai “puternice” care nu sunt de acord cu “a fi cu capul in nori”. Doar astea sunt semne de slabiciune nu? Ce mi s-a parut intotdeauna interesant a fost ca in situatii de 1 la 1, in cadre restranse, aproape toti sunt de acord cu perspectiva mea, in cadre largi insa, in grupuri sociale, nu, pentru ca trebuie sa existe bravada aia stupida.

Oamenii in general sunt de parere ca atunci cand visezi si esti cu capul in nori esti ingenuu, naiv, credul, sau cum vreti voi sa mai spuneti. Teoretic nu exista pragmatism, nu exista doza aia de “picioare pe pamant”, nu exista realism. Asa e nu? Nu. Nu e asa.

Visele sunt cele care ne imping mai departe. Si nu orice vise, ci visele alea adanci care iti ard fiinta. Ele sunt cele care ne fac sa ne dorim mai mult, si tot ele sunt cele care ne ofera suficienta vointa si determinare pentru a obtine “mai mult”. Datorita lor putem cu adevarat sa credem, sa speram, sa iubim.

Mi-am dorit mereu mai mult. Am visat la asta ani de zile. Intr-un final am si obtinut. Mi s-a spus mereu s-o las balta ca sunt vise de copil naiv, ca realitatea e dura, ca ce vreau eu nu se poate. Uite ca s-a putut. Am vrut EU sa se poata! Vreau mai mult in continuare, si fac ceva in privinta asta. Visez si traiesc prin si din cauza asta.

In ceea ce priveste latura “sentimentala”, inca mai cred in iubire. Nu iubirea din filme, in care Gigica si Gigel se iubesc cu pasiune arzatoare pana la sfarsitul vietii fara nici o grija. Aia nu e iubire, e o porcarie crasa. Cred in iubirea bazata pe prietenie, pe ajutor reciproc, pe respect, pe incredere, pe dragoste, pe dedicare etc. Iubirea aceea in care doi oameni se simt bine unul langa celalat, au incredere unul in celalat, creeaza in timp o legatura emotionala stabila si orice s-ar intampla stiu ca pot sa se bazeze mereu pe celalalt. Iubirea aceea in care doi oameni au parte de fericire si de liniste unul langa celalalt. Iubirea aceea in care doi oameni chiar se iubesc, asa cum trebuie, nu superficial. Visez la chestia asta, inca nu o am, dar poate intr-o zi… Sunt constient ca pentru a obtine asa ceva e nevoie de mult timp, dar nu ma grabesc nicaieri. Inca mai visez.

Cica dragostea dureaza trei ani. Asa o fi?

Poate o dura si trei ani, poate o dura si trei luni, poate o dura si trei ore. In ceea ce ma priveste, consider ca durata ei, e direct proportionala cu cantitatea de efort depusa la construirea ei. Superficialitatea duce la efemeritate. “Pasiunea” arzatoare existenta inca de la inceput se stinge la fel de repede cum se aprinde. O casa cladita fara fundatie se va darama la primul incident mai mare, desi e drept, o casa cladita fara fundatie se ridica mult mai repede decat una cladita asa cum trebuie. Dar cine mai are timp in ziua de azi pentru asta? Sa fim seriosi.

Eu. Eu inca mai am. Si sunt si altii ca mine. Nu suntem devianti ai societatii, nu suntem ciudati, nu suntem specimene neintelese, suntem pur si simplu oameni care ne permitem sa visam in continuare. Oameni care inca mai cred in “altceva”.

Tu de ce nu mai visezi? E gratis.

Tags:


Dec 06 2010

[P.V.] Mi-e frica …

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 12:15

1 august 2009. Daca nu stiti care e treaba cu [P.V.] cititi postul asta

not_afraid_color

Nota inainte: incep sa ma simt ca un “motivational speaker” prin posturile astea …

“Cea mai mare greseala pe care o poti face in viata e sa-ti fie mereu teama ca vei face o greseala” (E. Hubbard). Suna cunoscut? Daca stai putin sa te gandesti, asta e motivul pentru care nu facem foarte multe lucruri pe care poate ni le dorim: o sa facem o greseala, o sa fim respinsi, o sa stricam totul, o sa se schimbe lucrurile etc. Am mai spus-o eu o data: daca nu incerci, cum vrei sa ai?

Vrei o viata mai buna? Vrei un prieten adevarat? Vrei un iubit? Vrei sa ai succes in afaceri? Vrei sa ai un job mai bun? Vrei sa fii fericit? Vrei sa te bucuri de viata si de lucrurile din ea? Vrei sa …? Deschide ochii, deschide-te pe tine, ia-ti inima in dinti si fa ceva in sensul asta! Risca!

O sa dai gres? “One who fears failure limits his activities. Failure is only the opportunity to more intelligently begin again.” (Henry Ford). E foarte posibil sa te arzi, dar daca esti suficient de puternic vei invata ceva din experienta asta si data viitoare vei fi mai pregatit si vei stii ce sa nu faci. In acelasi timp, chiar exista o sansa acolo … sa nu te arzi si lucrurile chiar sa iasa asa cum vrei tu. Nu merita riscul? Tine minte ca intr-adevar ai o singura viata, nu merita sa incerci sa obtii lucrurile care te fac fericit? Daca nu acum, atunci cand?

Pentru incheiere, va mai dau inca un citat: “Indoielile noastre ne tradeaza, si ne fac sa pierdem binele pe care l-am putea castiga, prin teama de a incerca” (Shakespeare). Acum sincer, dar SINCER, ce ai de pierdut daca incerci? Lasa-ma pe mine sa-ti raspund te rog: nu ai NIMIC de pierdut, pentru ca ori vei obtine ceea ce vroiai, ori vei stii sigur daca puteai sa obtii asta sau nu si nu vei ramane cu regrete ca n-ai incercat (si daca ai cumva impresia ca regretele sunt bune in viata, iti spun eu ca nu sunt, pentru ca nu le vei putea “rezolva” niciodata, cel mult vei putea sa le ascunzi din cand in cand, dar cumva .. nenorocitele reusesc mereu sa ne gaseasca).

Cerul nu e mereu intunecat, muntele nu e mereu acoperit de nori, marea nu e mereu furioasa si tulbure. Incercam?

Tags: , , ,


Nov 21 2010

[P.V.] Un alt sfarsit

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 08:04

Initial n-am vrut sa mut si postul asta, dar cum toamna e sezonul deceptiilor sentimentale in lista mea de messenger … m-am hotarat sa-l pun, macar asa de weekend :)

19 iulie 2009. Daca nu stiti care e treaba cu [P.V.] cititi postul asta

tren

Am si azi doua citate pentru voi. Primul e de la o doamna care a spus asa “Nobody can go back and start a new beginning, but anyone can start today and make a new ending.”. Ne place sa ne gandim mereu la lucruri care s-au intamplat in trecut, care poate n-au mers exact asa cum ne-am dorit noi, si ne intrebam invariabil “Oare ce-as fi putut sa fac sa fie altfel?”. Lucrurile astea le lasam destul de greu in spate, iar atunci cand n-am reusit sa le dam un final, nu le lasam deloc. Pierdem timpul nu?

Nu zic ca e rau sa ne punem intrebari, pana la urma asta e unul din pasii importanti pentru a merge mai departe si a invata ceva, dar odata ce gasim raspunsuri, chiar daca nu suntem multumiti de ele, ar trebui sa mergem totusi inainte. De ce n-am reusit sa termin un proiect? De ce m-a parasit iubirea vietii mele? De ce m-am indepartat atat de mult de prietenii vechi? De ce lucrurile nu mai sunt cum erau? etc. Asa cum spunea si doamna respectiva mai sus, nu putem intoarce timpul pentru a avea un nou inceput, asa ca hai sa incercam sa incepem acum ceva pentru a avea un nou sfarsit, hai sa incercam sa oferim o alta finalitate lucrurilor actuale care sa ne convina noua. Se poate!

Si pentru ca nu vreau sa iau mai toate situatiile ca exemplu, o s-o iau pe cea mai frecventa; lucrul care ne tine cel mai usor in trecut: dragostea. Departe de mine de a incerca sa fiu cliseistic sau molatic, dar daca ne gandim per ansamblu si cat de cat obiectiv, deceptiile sentimentale sunt cele mai frecvent intalnite cand vine vorba de “locuitul” in trecut (in mare parte, tocmai pentru ca n-am avut un sfarsit).

Cel de-al doilea citat e usor adaptat (initial se referea doar la femei, dar cum acelasi lucru se poate intampla si la o femeie si la un barbat, am modificat putin):  Uneori trebuie sa iubim un om nepotrivit/rau o data sau de doua ori de-a lungul vietii, pentru a putea multumi pentru/aprecia un om bun. Eu nu pot decat sa fiu de acord cu vorbele astea, cel putin din punctul de vedere al trecutului, al prezentului si poate al viitorului (ma refer la persoana mea).

Nu mai tin minte cine imi spunea, ca pentru a putea fi fericiti trebuie intai sa suferim. E un dram de adevar si aici. Cum altfel am putea stii ca lucrurile sunt “bune” acum, daca n-am simtit cum e sa fie “rele”? Si vor fi bune la un moment dat, trebuie doar sa ne dorim lucrul asta. Nu zic sa ni-l facem scop in viata pentru ca in cazul asta dam in alte probleme, spun doar sa ne tinem ochii deschisi indiferent ce s-ar intampla. Lumea e un loc mic pana la urma si din fericire nu toti oamenii sunt niste javre :)

Viata merge inainte, nu te opri acum. Ocupa-ti timpul, ocupa-te de tine, mergi mai departe, fa toate lucrurile pe care le poti face.

Hai … sa facem un nou sfarsit, inca unul! Unul care sa fie asa cum trebuie!

Tags: , ,


Nov 19 2010

[P.V] Despre pasiune

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 08:24

22 iulie 2009. Daca nu stiti care e treaba cu [P.V.] cititi postul asta

Cateva cuvinte scrise de Brian Norris:

Ce e pasiunea? Pasiunea este un dar al spiritului combinat cu totalitatea experientelor prin care am trecut. Ne ofera fiecaruia dintre noi puterea de a comunica si de a trai cu un entuziasm nestapanit. Pasiunea se vede cel mai bine cand mintea, trupul si spiritul lucreaza impreuna pentru a crea, dezvolta si articula sentimentele noastre, ideile si valorile cele mai sacre.

Pasiunea ne permite sa depasim obstacole (atat reale cat si imaginate) si sa vedem lumea ca un loc al unui potential infinit. Spiritul pasional se uita la fiecare lucru si descopera esenta a ceea ce poate fi, ceea ce ar trebui sa fie si a ceea ce va fi. Puterea pasiunii ne face sa-i vedem pe ceilalti asa cum sunt, ne face sa vedem cine vor deveni si de multe ori cine nu vor putea fi niciodata.

Multi barbati si multe femei fug din calea pasiunii personale si profesionale pentru ca le e frica sa nu se arda. Relatii din trecut care s-au sfarsit in dureri arzatoare. Incredere si credinte care au fost tradate. Riscuri ce au dus la mustrari. Viziuni marete care s-au sufocat sub pernele grele ale lui “nu”, logicii fara suflet si ale ego-urilor prea zeloase. De aceea le e frica sa asume riscurile care vin impreuna cu notiunea de a trai viata la intregul ei potential.

An dupa an stau intr-o parte retrasi si aleg o existenta ce poate fi prevazuta. In loc sa faca un salt de credinta (nu stiu exact cum se traduce ‘leap of faith’ dar cred ca stiti expresia) si sa se scufunde in apele celor mai adanci bucurii si motivatii ale lor, ei insista sa se ascunda intr-o bula de siguranta, intr-o lume obisnuita, fara viata si fara culoare unde nu prea se intampla nimic nou si unde singurul lucru pe care se pot baza este ca “maine” va fi la fel ca “ieri”; “azi” va fi mai mereu la fel.

Trebuie sa avem incredere in noi insine, sa avem incredere in a fi receptivi pentru a trai fiecare secunda a fiecarei ore, a fiecarei zi la intregul ei potential.

Imagineaza-ti o lume in care traim clipa si petrecem mai mult timp bucurandu-ne de realitate decat incercand sa evadam din fata ei. Imagineaza-ti o lume in care nu am avea nevoie de avocati pentru a merge in fata unui judecator, de psihologi care sa ne spuna ca avem probleme emotionale sau de clerici pentru a vorbi cu Creatorul in locul nostru. Asta e puterea pasiunii.

Trebuie sa ne dam seama ca una dintre proprietatile umanitatii este capacitatea de a trai si de a raspunde la sentimente. Lacrimi de bucurie si de tristete, dezbateri aprinse, furie, democratie nefiltrata, dorinta, mandrie, zel, credinta, dragoste, compasiune – acestea nu sunt si nu pot fi pacate; mai degraba, sunt complementare unei alte proprietati ale umanitatii: darul vointei libere.

Pacatul adevarat este  lipsa curajului de a ne exprima convingerile si dorinta pentru viata. Cel mai apropiat lucru de un iad fizic este actiunea de a refuza sa spunem ceea ce trebuie spus, de a nu canta ceea ce a fost menit sa fie cantat sau de a ne forta pe noi insine sa nu mai simtim ceea ce a fost menit sa fie simtit.

Pasiunea ne sculpteaza existenta, alimenteaza focurile inspiratiei si ne face ca inima si mintea sa fie deschise schimbarilor din jurul nostru. Este mancarea sufletului, o scanteie care ne ilumineaza scopul si misiunea. Chiar daca prin pasiune iti julesti genunchii sau cazi in apa haotica numita viata, pasiunea este dreptul tau prin nastere. Este in tine, este a ta sa o descoperi si sa o stapanesti.

Fellini (regizorul) a spus odata asa “Nu exista sfarsit. Nu exista inceput. Exista doar pasiunea pentru viata”. Avem atat de multe sentimente de trait, si atat de multe lucruri de facut, de ce sa ni le negam?

Si cum am spus si eu … totul pentru o clipa, o clipa pentru o viata.

Tags: ,


Nov 18 2010

[P.V.] Ne uitam la film?

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 10:07

popcorn

Cunoastem atat de multi oameni de-a lungul vietii si trecem prin atat de multe intamplari incat inevitabil ne schimbam incet-incet dupa fiecare nou contact. Sustinem mereu ca suntem “noi”, dar de fapt majoritatea lucrurilor pe care le facem sunt doar rezultatul direct al interactiunilor pe care le avem. Trebuie sa ne integram in societate nu? Cum ne putem integra altfel decat prin alinierea credintelor si gandurilor noastre la cele ale societatii. E cea mai usoara cale, si din pacate si cea mai distructiva pentru ca uitam sa fim … noi. Ajungem sa nu mai facem si sa nu mai credem in lucruri care ne-au “definit” pentru ca “nu e bine”.

Ne putem integra in societate si fara sa devenim mici marionete, tinandu-ne strans de principiile in care credem. Nu stiu despre voi, dar pentru mine sa fac nota discordanta este chiar o placere. A inceput ca un joc, si ma incapatanam mereu sa fac ceea ce “trebuia”, eram un fel de “Gica-Contra”. Bine, nu era bine nici asa, si din fericire ulterior mi-am dat si singur seama de chestia asta. Fac si acum nota discordanta cand ceva nu-mi convine; nu vreau sa ma “aliniez” celorlalti pentru ca sunt constient ca as deveni un om mult mai sarac, doar ca am mai renuntat la incapatanarea prosteasca: daca simt ca nu am dreptate, cedez, nu insist.

N-am inteles niciodata de ce “trebuie” sa fac ceva pentru ca “trebuie”. De ce ar trebui sa ajung sa cred in niste lucruri care nu ma definesc? De ce ar trebui sa-mi tai singur aripile?

Imi place sa cred ca sunt cat de cat liber si ca sunt in stare sa aleg ce e mai bun pentru mine. Da, simt si eu nevoia de “integrare”, si am nevoie de “acceptare” dar nu (mai) sunt dispus sa-mi sacrific principiile si idealurile pentru a le obtine. Usor? Nu, nu e. Am sacrificat foarte multe pentru chestia asta. Pentru o foarte mare perioada de timp (atat de mare incat nici nu mai stiu cand a inceput) am fost singur desi eram inconjurat de oameni care tineau intr-un fel sau altul la mine. Nu e un sentiment prea placut, dar la varsta la care am ajuns, consider ca a meritat sacrificiul, pentru ca acum chiar nu ma mai intereseaza atat de mult ce cred ceilalti, am trecut de stadiul ala si am dovedit ce trebuia sa dovedesc singurei persoane fata de care aveam ceva de dovedit: mie.

Cineva a spus la un moment dat “One day your life will flash before your eyes. Make sure its worth watching.” Inca mai sunt suficiente lucruri de facut, dar daca ma uit in spate, am suficiente motive sa iau totusi punga de popcorn si sa ma uit la “film”. Daca o sa ajung vreodata sa ma aliniez randurilor, pot la fel de bine sa fiu mort. Vreau sa visez in continuare, sa cred in continuare, sa zbor in continuare, sa pot sa zambesc din toata inima in continuare, sa pot sa rad si sa plang de fericire. Vreau sa traiesc in continuare si sa nu ma intreb mereu “oare e bine?”! Dar cred ca deja stiati toate lucrurile astea, cred ca reies dintre randurile posturilor anterioare (si nu, nu sunt un copil fara griji asa cum ar parea la prima vedere, am suficiente responsabilitati pe care le port pe umeri – noroc ca am spatele lat :-D ).

8 iulie 2009

Tags: , ,


Nov 18 2010

[P.V.] Totul pentru o clipa, o clipa pentru o viata

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 09:46

Niste voi astia care ma stiti mai bine, ori personal, ori pentru ca ma urmariti de ceva vreme, ati observat probabil in rarele momente de seriozitate pe care le prestez aici ca am o mica obsesie pentru un mic lucru, anume pasiunea, deoarece si pentru ca fiindca existenta noastra se exista cam nasol fara ea. Cand spun pasiune, nu ma refer la iubirea dintre doua persoane (nu de alta, dar aparent am observat ca exista suficienti indivizi care la auzul acestui cuvant se gandesc imediat la chestii romantice si siropoase); nu, ma refer la pasiunea de face toate lucrurile pe care le prestam de-a lungul existentei, de la fiert apa pentru ciorba, spalat masina, pana la toata gama de emotii dusa la extrem.

Asadar, pentru ca vroiam sa si vorbesc despre asta, dar la momentul respectiv blogul porcin se concentra doar pe articolele faimoase si geniale scrise intr-o anumita categorie de “reviste” sau “publicatii” am hotarat sa fac un blog secundar. Si l-am facut. Si am scris. Si m-am oprit. N-am prea avut chef sa tin patru bloguri, asa ca a ramas in paragina. Si pentru ca totusi as vrea sa mai scriu despre asta din cand in cand, o sa mut cateva posturi de-acolo aici, o sa fac o noua categorie “Pasiunea Vietii”, si cand n-o sa am chef de aberat aberatii aberante o sa scriu si despre lucrurile astea.

Posturile au o usoara tenta de “motivational speech”, nu asta era ideea, pur si simplu asa au iesit. Sunt doar lucruri in care cred, lucruri care mi se par de bun-simt, si principii care sunt alaturi de mine in fiecare zi.

Blogul se numea Pasiunea Vietii: Totul pentru o clipa; o clipa pentru o viata. Mai jos e postul introductiv de acum un an jumate. Posturile mutate de acolo aici o sa aiba un [P.V.] inaintea titlului.

Inca mai cred in oameni. Inca mai cred in viata. Inca mai cred in pasiune. Inca mai cred in pasiunea vietii. Nu ne-am nascut cu totii sa fim niste robotei speriati de sentimente si trairi, nu pot sa cred asta si nu pot sa accept asta. Nu pot sa cred ca suntem cu totii bantuiti de neincredere, ca am uitat sa speram, ca am uitat sa visam, ca am uitat sa iubim. Nu pot sa cred ca am uitat sa traim.

Eu nu am uitat, si despre asta o sa scriu in blogul asta. Despre lucrurile mici sau mari care ma insotesc mereu, lucrurile mici sau mari care au devenit o parte din mine. O sa scriu despre cine si de ce sunt eu, poate pe de-o parte intr-o incercare de a ma cunoaste pe mine mai bine, iar pe de alta sa arat ca inca mai exista oameni care cred in “altceva”. O sa scriu despre viata si despre pasiunea vietii. Cat timp? Pana va disparea cu totul, pentru ca atunci voi fi murit.

Nu sunt adeptul turmei, ci mai degraba al individualismului. Fiecare avem dreptul sa ne facem singuri alegerile in viata, si sa ne simtim bine cu asta, fara sa ne gandim prea tare ce crede X sau Y despre noi – si implicit sa ne modelam existenta dupa parerile celorlalti. Aici, pe mirificul blog, o sa incep eu, nu de alta, dar stiu cativa oameni care m-ar “blama” intr-un fel sau altul pentru posturi de genul asta.

Sa aveti o zi faina!

Groh!

Tags: , , ,