Disclaimer: post lung care se transforma in chestii mai serioase 
Astazi dimineata micutul porc s-a trezit filozofand “Ba, ce mizda pasii mi-a tremurat cracu’ toata noaptea…”. Mda, visam si eu linistit, si din cand in cand muschiul febril de la cracu’ drept tot tresarea, suficient de tare cat sa ma traga in starea aia dintre somn si trezire. Bine, probabil mai dubios a fost cand m-am trezit pe la 3 dimineata razand in hohote … ma gadila prea tare …
In fine, revenind la lucruri serioase si filosofice. “Bufon”, “circar”, “clovn”, “oaia neagra” si alte cateva similare, au fost apelativele cu care indivizii faceau trimitere la un anumit micut porc in perioada sa fascinanta de copilarie. N-am fost cel mai cuminte copil din lume, nu mi-a placut sa stau sa invat, mi s-a parut mereu mult mai interesant sa stau pe-afara sa ma joc, sa fiu retard, sa fac numai idiotenii, sa sparg capete (din greseala mereu) si geamuri si tot felul de chestii. Ai mei parinti au fost mereu super uber mega incantati de realizarile scolare ale micutului porc, anume note scazute la purtare (la un moment dat prin generala, eram singurul care reusea performanta asta in fiecare trimestru), absente peste absente, chemari la scoala, platit geamuri etc. Ok, toate astea sunt normale pentru orice copil la un moment dat nu? Ei bine, eu le faceam chiar zilnic. Era distractiv 
Si am crescut, si am ramas “bufon”, fac in continuare numai chestii idioate, ma simt bine cand fac lumea sa rada, nu ma deranjeaza cand cineva rade ori cu mine, ori de mine, cel putin atata timp cat jucam dupa regulile mele etc. Unde bat? Pai simplu, de cand cu mirifica idee de saptamana trecuta de a organiza niste bucati de intalniri intre straini cu varste apropiate cu scopul declarat de a ne comporta ca niste copii, diferite persoane mi-au tot grohait ca a venit timpul sa ne maturizam, ca astea sunt jocuri de copii, ca acum avem alt statut in societate, ca toate chestiile astea nu se mai preteaza la varsta noastra, si alte cacaturi conexe. Recunosc insa ca cel mai mult ma amuza cand cineva al carui scop declarat in viata e sa bea ca porcu’ in continuu imi spune sa ma maturizez.
Ce inseamna sa te maturizezi? Sa te trezesti dimineata, sa te duci la munca, sa stai pana seara, te intorci acasa, intri pe net, ocazional platesti facturi si faci cumparaturi, si vineri, sambata si duminica sa iesi la o bere cu prietenii?
Ok, am o cariera in continua crestere de ceva timp, lucrez intr-o companie internationala pe care o ador pe de-o parte, pe de alta, am propria firma internationala pe care evident o ador, traiesc din pasiunea mea, am responsabilitati asumate pe care mi le urmez cat de bine pot (da, bun, asta include si decizii proaste, dar pana la urma toti le facem mai devreme sau mai tarziu), stiu sa-mi port de grija si sa fac niste distinctii elementare intre lucrurile care ma inconjoara, stiu sa aleg, si vreau sa ma distrez in continuare jucandu-ma! Daca asta e lucrul care ma face pe mine imatur, asa sa fie asadar!
Nu mai stiu daca mai tineti minte (cei care erati pe-aici pe blog acum vreun an, poate doi) ca am mai deschis eu o data subiectul cu “carpe diem” si cat de scurta e viata pentru a nu face lucrurile pe care le vrei. Mie unuia, mi-a placut mereu sa fac cate ceva, si am fost mai tot timpul deschis la “nou”, am vrut mereu sa incerc “cate ceva” ca sa nu am regrete mai tarziu. Si pana acum mi-a reusit cat de cat, am ajuns la aproape 27 de ani, si in toata existenta mea etern mirobolanta, n-am decat un singur regret, pe care il posed de cand ma stiu, si am sanse mari sa-l am toata viata din pacate; “marele secret” al porcusorului, bine, si probabil singurul.
Am fost reporter, am fost actor, am scris si regizat (si jucat evident) o bucata pentru teatru, am cantat in romana intr-o sala arhiplina, populata de peste 2000 de oameni care nu intelegeau o boaba de romana, si i-am vazut ridicandu-se in picioare si dansand dupa primele acorduri, am participat la un proiect international de economie, am incercat sa invat cinci limbi straine (inca incerc), m-am trezit dimineata, si din instinctul de moment m-am dus la gara si m-am urcat in primul tren, m-am plimbat prin toata tara, am invatat sa gatesc, am asistat la operatii, am fost team leader intr-o echipa internationala de programatori, am facut muzica pentru reclame, filme si jocuri, m-am apucat de echitatie (in progress), am lucrat pentru o firma de arhitectura ca grafician, am fost administrator de retea, am invatat sa tricotez (hai, sa v-aud aici), am reusit sa fiu primul la ultima faza a unei olimpiade scolare, am invatat cum e sa pierzi pe cineva, mi-am luat un kilt si am defilat cu el in locuri aglomerate, am invatat cum sa fac nod la cravata in patru moduri diferite, am cochetat cu sketch-ing-ul, am avut curajul sa ma urc in ride-uri nebune – parcuri de distractie – chit ca m-am inverzit dup-aia (prima oara, pe la vreo 10 ani in Italia … nici pana acum nu stiu DE CE am facut chestia aia, mai ales ca m-am dus singur), am studiat diferite culturi din punct de vedere antropologic, in fine, dupa cum spuneam, mi-a placut mereu sa fac “cate ceva”, de preferinta ceva nou, si mi-a placut sa “stiu” si sa “vad” cat mai multe lucruri. Inca mai am de invatat o tona de cacaturi, si de aprofundat altele, si sunt mereu fascinat de potentialul creierului uman si de savanti, de interactiunea sociala si de psiho-sociologie. Dar pana una alta, acum vreau sa ma joc! De ce? pentru ca pot!
Ideea de baza e urmatoarea, am mai spus-o si o s-o repet: daca nu facem acum lucrurile pe care vrem sa le facem, atunci cand? Dupa ce murim? Sau stam si traim cu amintiri frumoase si atat? Eu stiu ca societatea judeca si e neiertatoare si intoleranta in multe cazuri, si stiu ca majoritatea dintre noi cautam acceptare si avem nevoie sa ne integram “acolo”, ca atare tinem la rang inalt parerea pe care o au ceilalti despre noi. Si? La ce bun? Ajuta cu ceva pe termen lung? La ce? E mai important ceea ce cred ceilalti despre tine decat ceea ce crezi tu despre tine si ceea ce vrei sa faci?
N-am pretentia sa ganditi toti ca mine (s-ar duce naibii societatea instant), n-am pretentia sa fiti de acord, n-am pretentia sa va schimbati ideile, n-am pretentia ca dintr-o data sa-l luati pe “carpe diem” in brate, as avea insa pretentia sa nu aruncati cu oua. Stiu ca printre cele mai grele lucruri de facut este sa accepti ca omul de langa tine are ALTE idei si conceptii decat tine, si sa intelegi ca e dreptul lui sa le aiba, nu trebuie sa fii de acord cu ele, dar nici nu trebuie sa consideri ca tu detii adevarul absolut. Nu exista asa ceva, totul tine de perceptii pana la urma.
Si ca incheiere, motivul pentru care toate lucrurile astea, si ideile mele s-au amplificat in ultimii ani este pentru ca … era s-o mierlesc de doua ori pana acum, iar intr-una din dati am ramas tremurand ceva vreme dupa. Asa ca ideea e simpla, daca peste 2 ore, peste o zi sau peste un an mor, macar mor impacat si multumit ca n-am stat sa ma gandesc prea mult daca sa fac sau nu ceva ci am facut direct si am invatat ceva, si m-am distrat. Si da, intr-un final o sa mor nu? Si voi la fel sa stiti, conteaza doar “unde”, in turma, sau in afara ei?
Micutul Porc “Bufon”
Tags: carpe diem, conceptii, idei, Perceptii, personal
Dragos (1)
mujina (1)
Onutzza (1)