Dec 25 2008

Amintiri, zambete si lacrimi (si cadoul perfect de Craciun!)

Category: Realitate cruntaAndy @ 18:59

O casa cu peretii galbeni undeva intre Preoteasa si Cismigiu, aproape de un colt de strada. Am mai trecut pe langa ea in ultimii ani si am vazut-o in paragina ultima oara cu doua X-uri mari pe usa veche de la intrare. Imi aduc aminte ca ma ascundeam mereu sub masa din sufragerie, care la vremea respectiva mi se parea imensa. Eu dormeam intr-o camera extrem de inalta, si credeam ca merg o suta de metri de la usa de la intrare pana la pat. Aveam trei sau patru ani atunci, nici nu mai tin minte. Era casa in care traia bunicul meu.

Tin minte ca avea un “studio” la capul patului (asa ii spuneam atunci), stiti voi .. locul acela unde se pun perne, saltele, asternuturi, paturi, etc. Ei bine in locul ala ma ascundeam mereu de el si-l lasam sa ma caute prin toata casa. Cred ca stia ca sunt acolo, dar imi dadea apa la moara, eram mic si pentru mine era mereu distractiv sa fac chestia asta.

Inca de la doi ani, s-a apucat sa ma inregistreze recitand poezii, cantand melodioare pentru copii sau pur si simplu vorbind. Nu cred ca a trecut vreun an fara sa am cel putin o inregistrare cu mine. O parte din ele le mai am si acum pe casete vechi audio, o si mai mica parte am reusit s-o inregistrez pe calculator.

La trei ani am o inregistrare cu mine recitand in latina (nu mai stiu exact ce). Din pacate nu am inregistrarea aia in format mp3, dar daca sunteti curiosi cum suna vocea micutului porc la 2 ani jumatate puteti sa ascultati aici (daca nu intelegeti nimic, dati la secunda 40 si o sa fie totul mai clar).

De la trei ani in sus, a inceput sa ma invete franceza si engleza astfel incat pe la 4-5 ani deja puteam sa port conversatii cursive cu el in franceza (evident ca am uitat mult din limba asta; si cu toate astea  … in continuare je deteste la langue francais … poate si pentru ca am uitat din ea atat de mult …). Daca sunteti curiosi cat de afon era micutul grohaitor, puteti sa ma ascultati cantand in engleza aici (4 ani jumatate).

Tin minte ca suna telefonul si raspundea la el, vorbea putin, dupa care imi spunea ca a sunat Mickey Mouse si mi-a lasat o ciocolata sub telefon si … acolo era! Evident ca eu la varsta aia chiar credeam ca Mickey Mouse a sunat si mi-a adus ciocolata. Si tin minte ca ma alinta mereu “Gandacel”.

Tin minte ca ma ducea prin muzee si avea extrem de multa rabdare sa imi explice cum functioneaza lucrurile, ce s-a intamplat in trecut, cum e lumea din jur etc. Mi-a dat carti de citit, m-a invatat sa joc sah (tot in jurul varstei de 5 ani), mi-a povestit tot felul de intamplari si mi-a stimulat imaginatia si cu toate astea, gaseam mereu timp sa mergem prin parcuri si sa stau bot in bot cu toti cainii.

In mare parte sunt ceea ce sunt acum din cauza lui. El e ‘vinovat’ ca acum imi place sa “stiu”. Sa stiu cat mai multe lucruri din cat mai multe domenii si sa vreau sa inteleg cum functioneaza totul (atat pe plan fizic cat si psihic). El e motivul pentru care mi s-a spus mereu cand eram serios ca sunt prea inaintea varstei (nu va ganditi ca eram cine stie ce om calm si inteligent, dimpotriva, am fost eternul copil-problema, mereu facand prostii si intrand in belele).

Si cu toate astea, nu i-am multumit niciodata, si nu am constientizat niciodata cat de multe lucruri ii datorez decat .. atunci cand a fost prea tarziu. Eram prea mic si nu imi dadeam seama de tot ce a facut el pentru mine. Poate nu reusesc sa constientizez nici acum total chestia asta … singura mea dorinta este sa reusesc sa fiu si eu cu copiii si/sau nepotii mei macar jumatate din cat a fost el cu mine …

“Telefonul” l-am primit acum aproape 7 ani .. eram singur acasa si “am stiut” imediat despre ce e vorba, inainte sa aud orice cuvant in receptor …

Il chema Dumitru Sandu si poza asta sta la capul patului meu de-atunci si o sa ramana multa vreme acolo …

De ce v-am spus toate astea? Pentru ca mi-e dor de el si pentru ca acum trei sferturi de ora m-a rugat maica-mea sa o duc maine la cimitir si pentru ca tot de trei sferturi de ora plang in continuu ca o muiere. N-am mai fost acolo … de acum sapte ani. N-am mai putut pur si simplu, nici macar n-am mai putut sa ma gandesc la asta. Nu stiu daca o sa reusesc sa si intru in cimitir, dar … o parte din mine chiar isi doreste lucrul asta desi poate nu mai conteaza acum.

Fara sa vreau sa par cliseistic, my point was: stop and think daca aveti ceva de apreciat sau nu, daca ati luat “for granted” persoanele de langa voi, daca ati constientizat vreodata impactul pe care o persoana l-a avut asupra voastra. In caz afirmativ, multumiti-i, nu stii niciodata daca o sa mai ai vreo sansa. Eu am invatat asta “the hard way”. Credeti-ma pe cuvant, nu e chiar atat de greu sa multumesti cuiva.

Sper ca n-am suparat / intristat pe nimeni cu postul asta. Da, sunt praf si relativ la pamant in momentul asta, dar nu sunt in totalitate trist. Stiti cum era zicala aia “un ochi rade, unul plange” ? Cam asa si eu acum .. imi aduc aminte atat de multe chestii frumoase (dar … pe care n-am stiut sa le apreciez atunci cand le-am avut).

Sincer? Asta e cel mai frumos cadou de Craciun primit in ultimii ani! Amintirea lui Dumitru Sandu, bunicul meu.

Astazi nu mai sunt micutul porc. Astazi sunt doar “gandacel”.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

3,284 vizualizari pana acum.

Printeaza postul asta Printeaza postul asta

Articole similare:
  • Tin minte … in continuare …
  • Popas la rascruce de drumuri (IV)
  • Popas la rascruce de drumuri (I)
  • Am fost …
  • [P.V.] Despre oameni si viata.
  • 33 Responses to “Amintiri, zambete si lacrimi (si cadoul perfect de Craciun!)”

    1. Shopgirl says:

      hey ! don’t cry! fii doar happy , atunci shi el e la fel.

    2. MIHAI says:

      Foarte frumos

    3. brontozaurel says:

      >:D<
      si multumesc!

    4. Andy says:

      @shopgirl: partial sunt :)

      @mihai: thanks

      @brontozaurel: acum ca mi-ai si explicat de ce … cu placere, anytime!

    5. Kitty-Cris says:

      “Gandacel” sa stii ce este intotdeauna alaturi de tine si o sa fie multumit daca o sa te duci la el la mormant si o sa ii aprinzi o lumanare, chiar daca iti este greu. Stiu ce simti si eu tin la bunica mea enorm de mult, din fericire apuc sa ii spun lucrul acesta in fiecare zi ;;) O:-). Ziceai ca nu mai simti nimic din spiritul craciunului, dar vroiam sa te intreb daca de sarbatori te duceai la bunicul tau, poate astfel o sa te simti mai bine.
      PS. nu mai plange ca il intristezi, mai bine doar zambeste cand te gandesti la el. :)

    6. dragon keeper says:

      Bine ca ma faci sa plang acu :( Eu n-am avut-o decat pe una din bunici asa, sort of…(oricu au murit toti acu destui ani) si mereu cand aud povesti de genul asta imi pare rau ca n-am avut si eu copilaria asa frumoasa. Esti unul din cei putini norocosi, si ai de ce sa fii mandru. Nu stiu ce sa-ti mai zic, ca mai orice ar suna cliseic sau spus asa “just to make you feel better” asa ca ma limitez la *hug*

    7. mady says:

      foarte frumos ce ai scris tu aici andy! putini au curajul sa-si exprime sentimentele atat de sincer precum o faci tu.imi pare rau ca acum cativa ani cand te-am cunoscut la top t nu am stat mai mult de vorba cu tine.pari o persoana foarte dragutza si rar mai intalnesc asa ceva. iti inteleg sentimentele pentru sunt cam in aceeasi situatie cu bunica mea desi ea este inca in viata.dar stim ca nu mai are mult. iti doresc sarbatori fericite si sper sa ne mai auzim.
      ps: ce e ciudat e ca ne asemanam la chestia cu spiritul craciunului ;)

    8. lost_in_time says:

      awww hug? >:-D<

    9. Catalin says:

      Ma bucur ca mi-am dat seama de ce spui tu, inainte sa fie prea tarziu… desi, daca stai sa te gandesti, niciodata nu e prea tarziu. Atata timp cat realizezi ce a facut el pentru tine si cum poti sa dai mai departe asta, inseamna ca nu a murit degeaba si a lasat o mostenire in spatele lui, care nu poate fi cuantizata.

      Craciun fericit, Andy!

    10. Smok3R says:

      Singer spun, foarte frumos postul :)

    11. Catalin says:

      deprimant si emotionant in acelasi timp. my gran’pa is gone too :(

    12. Andy says:

      @cristina: sa spunem ca am o “mica problema” cu mersul la mormantul lui ..

      @dragon: sunt mai mult decat proud, dar as fi vrut sa-l fac si pe el mandru de mine, mandru de “how I turned out”, de ce am facut, de ce vreau sa fac in continuare … etc mai ales ca a avut o influenta destul de mare in toate lucrurile astea.

      @mady: nu mi se pare neaparat dovada de curaj sa faci asta, in fond si la urma urmei sunt niste lucruri care fac parte din tine, desi intr-adevar daca ti-e rusine de tine si te gandesti mereu la reactiile “societatii”, o sa te ascunzi mereu dar .. cred ca asta e alta discutie care nu-si are locul aici. Multumesc pentru cuvinte :)

      @laura: thanks, si da .. ai dreptate cumva si cu ce ziceai pe messenger pentru ca e linia dominanta.

      @kid: stiu ce zici tu, dar dupa cum spuneam mai sus, eu m-am schimbat foarte mult dupa ce el a “plecat” si am realizat multe lucruri dupa ce s-a intamplat toata chestia asta. E tarziu sa-l iau in brate si sa-i multumesc ..

      Craciun fericit si tie(voua) Kid!

      @Smok3R: thanks!

      @catalin: nu vroiam sa iasa ceva deprimant (desi am inteles ca am mai atins cateva corzi sensibile) … sorry …

    13. Shopgirl says:

      @Andy : n-ai somn ? :) naaaaniiii ! :) da, shtiu, e blogul tau ….eu doar ordonam :))

    14. Andy says:

      Ba da .. ar trebui sa ma culc. Pierdeam vremea aiurea pe messenger, aparent nu prea are lumea somn :)

    15. Vacarone says:

      Postul asta al tau a picat cam prost pt mine. Azi, 26 decembrie, se fac 2 ani de cand a murit bunicul meu. De cand a fost inmormantat, nici eu , la fel ca si tine, nu am avut puterea sa ma duc la mormantul lui ca sa ii aprind o lumanare. Pe langa acest lucru, in seara asta mi s-a intamplat ceva foarte urat. am fost la un concert Recycle Bin si Niste Baieti (pentru cine nu stie, sunt formatii de punk). Ii cunosc pe membrii lor de ceva vreme. Totul a fost frumos, concertul extraodrdinar. Dar, dupa concert, s-a intamplat ca vocalului de la Recycle Bin, Cosmin, Pokemonu’ dupa porecla, sa i se faca rau. A fost chemata salvarea, care, dupa 40 de min de incercari pt resuscitare, nu au reusit. Asa ca, de acest Craciun, Cosmin a murit. Dumnezeu sa il ierte. A fost un om foarte bun. Aceste sarbatori au fost urate pt mine pana acum. Asa nu va doresc si dumneavoastra.

      Andy, ma scuzi ca am zis chestiile astea aci, dar mi s-a parut potrivit, avand in vedere ce ai scris si tu. Asa ca, uameni buni, pretuiti pe cei pe care ii aveti, buni sau rai. :( :( :( :(

    16. mom says:

      MULTUMESC PENTRU CA EXISTI SI ESTI ASA SI…ATIT.

    17. Andy says:

      @vacarone: Eu incerc azi .. cat despre Cosmin … no comment.

      @mom: Avand in vedere ca existenta mea ti se datoreaza intr-o anumita masura … no comment nici la tine.

      —————————————————————————————

      E prea dimineata, nici n-am facut ochi cum trebuie, d-apai sa am ceva pertinent de zis

    18. Elida says:

      Presupun ca face parte din job-ul unui bunic sa te invete fara sa observi si apoi sa se retraga usor.
      Cu totii aveam parte de astfel de momente alaturi ce bunicii nostrii, pentru ca ei sunt cei care realizeaza cat de important este sa ajuti un omulet mic-mic sa devina mare-mare si stiu ca efortul depus in timp va da roade. Spre deosebire de parinti, al caror job este sa fie mai asprii, bunicii sunt cei care ne scapa de “sfanta bataita” cand facem prostii si cei care au rabdare si cate un raspuns pentru orice “De ce?” de care parintii s-au saturat pana peste cap.
      Ei stiu “de ce stelele sunt asa mici”, “de ce murim”, “de ce afara ninge”, “de ce trebuie sa mancam la timp”, “de ce- orice”. Ei ne dau bomboane cand parintii ne tin morala cum ca dulciurile ar strica dintii, ei au mereu cate o poveste interesanta pe care sa o spuna in fiecare noapte… (Sau nu. Intr-o zi mami l-a surprins pe bunicul meu citind o poveste inainte sa merg eu la culcare pentru ca nu mai stia alta si mereu vroia sa-mi spuna una noua. :D )
      Oricum, iti inteleg si impartasesc suferinta, asta pentru ca uneori am nopti cand stau si ma gandesc la toate astea si plang ca un copil.
      Dar apoi realizez ca bunicii mei sunt cu mine in fiecare zi: cand repar usa (asta am invatat-o de la bunicu’! :D ), cand aranjez orice cuta facuta de patura de pe pat (asta am invatat-o de la bunica), cand ma uit la stele (obijnuiam sa fac asta cu bunicul meu), si nu numai in activitatile acestea ci si atunci cand ma gandesc la ei.
      Asa ca be happy, dude. Cat timp amintirile sunt inca vii acolo in minte ta, bunicul nu a plecat. >:D<

    19. Andy says:

      @elida: ti-am mutat eu comentariul aici. Thanks! For the record, I am happy si in acelasi timp extrem de recunoscator. “Problema” mea zace (dupa cum am spus si mai sus) in alta parte …

    20. Smok3R says:

      Ce pot sa zic, foarte frumos postul… Eu am fost crescut doar de o bunica, si din fericire ea traieste si acum, este bine si sanatoasa, ea mi-a oferit totul poate chiar mai mult ca o mama, si chiar nu stiu cum sa ii multumesc. Ma gandesc cu groaza la ziua aceea, cand o sa primesc si eu “telefonul”, dar nu avem ce face, asta e, din pacate nu putem schimba nimic

    21. sufletica says:

      iti inteleg perfect senzatia de retinere atunci cand trebuie sa mergi la cimitir… aceeasi senzatie o am si eu cand trebuie sa merg sa il vad pe tata acolo :( si nimeni nu vrea sa inteleaga chestia asta…urasc momentul ala, urasc tot ce este legat de despartire, moarte si tot ce deriva din asta…:(

    22. pebbles says:

      Ce expresiv erai la 3 ani :| . Eu spuneam poeziile… vorba aia, “ca pe poezie”. :)

      Si doar mie mi se pare ca semeni foarte mult cu bunicul tau?
      Oricum, sunt sigura ca a fost foarte mandru de tine, chiar daca tie poate ti se pare ca ar fi trebuit sa faci mai multe pentru dansul. Toti bunicii sunt mandri de nepotii lor, mai ales daca le-au fost aproape si au apucat sa ii invete unele lucruri.

    23. Andy says:

      @smok3r: daca e bine si sanatoasa, ai tot timpul sa-i multumesti :)

      @sufletica: …

      @pebbles: eram si dragut la 3 ani, din pacate am crescut si s-au dus naibii toate :))

      Mandru de mine .. poate a fost … dar as fi vrut sa ma vada acum, sunt mai evidente niste lucruri.

    24. esk says:

      m-ai facut si pe mine sa plang :(

    25. Andy Vasilescu - Blogul unui micut porc » Am fost … says:

      [...] zis acum cateva zile (aici) ca o sa incerc sa merg la cimitir. Va multumesc pentru cuvintele frumoase, au ajutat si [...]

    26. chainsawfreak says:

      myeah, in noaptea intre 25 si 26, acu un an, a murit si bunicul meu … nu prea mi se pare material de blog asa ceva, sau de comentariu de blog for that matter, but, be that as it may, RIP!

    27. Andy says:

      M-am gandit mult daca sa scriu postul asta. L-am scris pentru ca am tinut mult la el, am vrut sa vorbesc despre el si sa stie si altii ca a existat. Am scris doar ceea ce am considerat ca se poate scrie.

    28. Clementina says:

      :)

      (Nu pot sa zic mai mult.)

    29. Andy says:

      YOu don’t have to :)

    30. Andy Vasilescu - Blogul unui micut porc » Thanks! Si “La multi ani” ! says:

      [...] Amintiri, zambete si lacrimi (si cadoul perfect de Craciun!) 2. La multi ani ?? 3. Cum o sa ne mai gasim… ? 4. 101 de ‘chestii’ pe care le vreau de la o [...]

    31. Jo says:

      tocmai am primit un comment in care mi se dadea linkul spre postul tau. era culmea sa nimerim in aceeasi zi sa scriem despre bunicii nostri :)
      oameni de genul asta sunt niste ingeri cu care ne binecuvanteaza Dumnezeu. ma bucur ca, din cand in cand, isi mai aminteste cineva de copilaria lui si de bunicii lui :)

    32. Andy says:

      @Jo: nu atat de des pe cat as vrea, dar nici prea rar din fericire. Anumite lucruri nu trebuie uitate niciodata …

    33. Elenne says:

      am “dat” intamplator peste acest post,dar vreau sa spun ca, de jumatate de ora, nu ma pot opri din plans si dintr-o stare care combina tristetea ca bunicul nu mai este langa mine cu fericirea si bucuriile pe care mi le-a adus cat a fost…e greu,dar daca ajungem sa fim convinsi ca sunt in continuare langa noi (sau mai degraba deasupra noastra)ajungem sa putem sa trecem din cand in cand si pe la mormantul lor…putem sa le multumim amintindu-ne de ei cat putem de des! Dumnezeu sa aiba grija de ei!

    Leave a Reply

    :alien: O:-) x-( :clap: ;;) b-( :bz :-D :hug: :shy: :common: =(( =:) :-c X_X :-@ :chicken: :o) ~o) :-/ B-) 3:-o :cowboy: :(( :dance: :daydream: :devil: #-o :-?? =P~ :-l :) ;)) :!! @-) :* :)) :^o L-) :x $-) :(|) :-ss :-B [-( %-( :-j :party: :peace: :phbbt: :)] :@) ^:)^ :pray: :o3 /:) :rock: 8-) @};- =)) :( [-x :-$ :sick: :sigh: 8-} 8-x I-) :grin: :| :o =; :-? :-q :-bd :-t :P :-w ^#(^ :-h #:-s :whistle: ;) ~x( :-s (:| :os :cat: :ninja: :ninja_nun: :ninja_th: :sheep: :shift: :dolphin: :badger: