Jan 23 2009

Gifts and shit

Category: Realitate cruntaAndy @ 11:11

Postul se numeste asa doar pentru a pastra tema scatofilica aparuta odata cu primul post din ziua de azi. Multumesc.

Si la un moment dat a aparut rock-ul in viata grohaitorului nostru. N-a disparut nici pana in ziua de azi, drept urmare, in timp micutul porc s-a transformat incet-incet in “rocker” (porcusorul nu e nici metalist, si nici nu face parte din categoria pustanilor teribilisti care arunca un tricou cu vreo trupa pe ei ce la fiecare iesire in oras au scopul de a se face muci si asculta doar metal ignorand existenta oricarui alt gen muzical, dar despre asta … alta data).

Evident ai sai parinti au fost initial usor speriati de aceasta stare de fapt si au sperat ca “o sa treaca” (cel putin unul dintre ei am impresia ca spera in continuare sa “vina mintea la cap”). Din pacate pentru acestia, aceasta stare de fapt s-a dovedit a fi incurabila pentru al nostru micut groh; mai mult decat atat, ea s-a accentuat in timp si s-a conturat mai puternic ajutata de curiozitatea nativa de a descoperi de fapt “ce inseamna sa fii rocker”, de unde a pornit totul, ce a simbolizat, cum s-a manifestat, si care e “ideologia miscarii” – sa numim aceasta manifestare ca fiind o curiozitate dintr-o perspectiva antropologica).

In cativa ani, parintele-femela s-a resemnat total si a acceptat mai usor posibilitatea ca “micutul e afectat permanent si nu exista nici o cura”, drept urmare anumite lucruri cumparate pentru odrasla porcina au fost strict legate de aceasta stare de fapt. Printre ele amintim urmatoarele:

-  tricouri cu varii trupe – memorabil fiind unul cu un scheletel care isi manifesta dragostea pentru semeni prin ridicarea degetului mijlociu (primite acum vreo 6-7 ani prin perioada liceului)
- inel cu cap de mort (primit tot pe-atunci)
- bandana cu ditamai craniul pictat pe ea (primit acum vreo 5 ani)
- cana cu Dracula pictata cu sange (primita anul trecut)
- scrumiera ce are ca fond un craniu ce ranjeste suav (primita azi :)) )

+ varii alte chestii comice si amuzante

Micutul porc nu are cum sa nu-si manifeste multumirea pentru aceste evenimente deosebite ce l-au facut de fiecare data sa zambeasca.

Care-i de fapt scopul acestui post? Micutul porc doreste sa-si exprime mandria si satisfactia ce le nutreste pentru personalitatile (caci sunt personalitati) care s-au imperecheat cu 25-26 de ani in urma si sa le multumeasca pentru gradul de toleranta, intelegere si acceptare la care au ajuns in timp si pentru ca de fiecare data cand primeste cate un “cadou” de la ei, singurul lucru pe care poate sa-l faca e sa zambeasca sincer ca un tampit.

Wish I had parents like that! :))

Tags: , , , , , , ,


Jan 17 2009

Da da .. acolo … mai sus .. scarpina .. asaaaa … ahhhhhh!

Category: Realitate cruntaAndy @ 16:17

Si-am fost si la tatuajerie. Si daca tot am fost m-am intors cu doua vesti: una buna si una proasta.

Vestea proasta: e nevoie de doua sedinte. Am facut doar penele si cercul cu pielea de bizon trasa pe ea + simbolul pasarii pictat pe ea. Mai raman umbrele si bratara pentru 31 ianuarie (intr-un fel e mai bine, mai trag cel putin 2 posturi de blog din cauza asta, umplu spatiul!)

Vestea buna: ma simt MULT mai bine! Extrem de mult mai bine (ma refer la planul psihic). Sunt aproape euforic as putea spune si de-abia astept sa-l vad pe tot. A fost alegerea potrivita! Suna stupid poate, dar cumva ma simt mai “intreg”.

Hai sa detaliem putin pentru ca stiu ca vreti sa aflati mai multe nu?

Ajung acolo pe la 13 fara un sfert insotit de o mare stare de anticipare: “Oare cum o sa arate?”. In fine, traseaza Teo sablonul, cadem instantaneu amandoi de acord ca e prea mic si pare disproportionat si il marim un pic. Mai bagam o fisa si aplicam un nou sablon: asta e!

Se pregateste Teo pe-acolo, vopselute, ace, aparat, una-alta (Teo il cheama pe tattoo artist in caz ca nu v-ati prins).

- Gata?
- Hai, zise micutul porc
*zbrrrrrrrrrrrr*
- Doare?
- Hmmm daca il lasi prea mult pe piele dintr-o data parca doare putin, dar e suportabil. E ok, zic eu. Banuiesc ca se cronicizeaza.
- Da, te obisnuiesti repede

Si asa a fost. In fine, zbbrrr, vrrrr, prrrrr cu motorasul si cu acul vreo 45 de minute cat a facut partea de sus (cercul si pielea + pasarea). Pauza.

- Hai sa vezi in oglinda. Cool looking tribal indian shit!
- Hai … *damn this IS cool shit* gandi micutul porc in sinea lui

Dupa vreo 5 minute de racorit cu un pahar de suc trecem la pene:

- Bai e mai misto mai jos acolo, zic eu.
- De ce?
- Pai .. ma gadili dupa care ma scarpini imediat, cam asta e senzatia.
- :))
- Putin mai sus … asa asa … acolo .. daaaaaaa (deja euforic la senzatia de scarpinare :)) chiar placuta as putea spune – ganditi-va la ursul Baloo din cartea junglei :D )

Pe la 15:00 terminam, in fine, termina el, eu doar .. stateam acolo :))

A durat vreo 2 ore cu ceva pauza, rasete (evident ca porcul din mine a chicotit si carcotit in continuu), si discutii chiar interesante (recunosc ca mi-a dat Teo un subiect foarte bun de reflectie – ca tot stiti ca am tendinta sa ma gandesc la nemurirea sufletului).

Impresii? Nu prea doare, mai mult pisca. E o senzatie de usor discomfort cand termina de tatuat dar te obisnuiesti repede cu ea, plus ca nu e deranjanta deloc. Iar Teo … lucreaza foarte misto! Vi-l recomand la modul cel mai serios (celor care ati spus ca v-ar tenta si pe voi un tatuaj), pe langa faptul ca e foarte deschis, are si un simt artistic foarte misto si lucreaza bine!

Site: www.industrialtattoo.ro
Tel:  0723 730 833 Teo

Am sunat-o si pe maica-mea cand am ajuns acasa:

- Ce faci?
- Bine, uite acasa.
- L-ai facut?
- Da
- Aoleo …..
- =)) *hohote isterice de ras ale micului porc*
- Si .. e mare?
- Cam 10 degete
- Aoleo ….
- =)) =)) *hohote si mai isterice de ras*
- Tu inca mai sperai sa nu-l fac?
- Da … zice mama pe un ton deznadajduit aproape plangand :))
- Teapa! Las’ ca o sa-ti placa !
- Tie-ti place?
- Da! I actually feel much better!
- Atunci o sa-mi placa si mie …

Gotta love understanding parents! Ca tot va ziceam mai devreme cat de important e ca lumea sa te inteleaga, sa te accepte asa cum esti si sa-ti respecte deciziile chiar daca nu e de acord cu ele :D

Poze? Vreti poze? N-am! Mai vine un post si cu ele, dar dupa ce le fac :)

Tags: , , , , , , , , , ,


Jan 17 2009

Like a virgin … (despre tatuaje si libertate)

Category: Realitate cruntaAndy @ 09:03

Pentru ca sunt mai emotionat decat o virgina care-si asteapta prima partida de sex, desi in cazul meu la vremea respectiva n-a fost emotie si anticipare ci mai degraba “erm .. what the hell?!”. Era ora 14 si tocmai ma retrasesem in cort sa trag un pui de somn (asa, de dupa masa). Aproape adormisem cand la un moment dat simt un alizeu: pantalonasii mei se retrasesera discret de pe mine, iar doua secunde mai tarziu intrebam nevinovat si pseudo-adormit: “erm .. are we doing it?”. In fine nu cred ca va intereseaza prea tare prima experienta sexuala a micutului porc :))

De ce sunt emotionat? Pentru ca au mai ramas doar cateva ore pana la prestarea tatuajului! Am apreciat foarte tare interventia lui 665, care desi e impotriva tatuajelor, nu mi-a spus nici “bai nu ti-l face” nici “bai fa-l” ci m-a intrebat direct si serios de ce vreau sa-l fac, convins probabil de faptul ca e doar avantul tineresc la mijloc.

Cand eram mic, mi-a adus Mos Craciun (inca mai credeam in existenta sa atunci) primele trei volume din Winnetou-ul lui Karl May. Le-am urmarit fascinat, vizualizand fiecare propozitie si fiecare pagina in mintea mea. Am fost atat de implicat in lectura si in aventurile lor incat la moartea lui Winnetou in cel de-al cincelea volum am prestat chiar o lacrima la modul cel mai serios.

Care-i legatura? De atunci am prins o mare fascinatie vis-a-vis de indienii nord-americani si de credintele lor, si partial am adoptat cateva lucruri care au ajutat la conturarea personalitatii mele si a modului meu de a privi lucrurile. Tatuajul pe care urmeaza sa-l fac la 13:00 asta reprezinta pentru mine.

In primul rand libertatea (pe care mi-o doresc de cand ma stiu). Libertatea de a spune “nu”, de a nu ma opri in fata limitarilor impuse de societate pe motiv ca “asa sunt lucrurile” sau ca “asa trebuie”, libertatea de a gandi singur, de a vorbi, de a ma exprima, libertatea de a-mi face singur alegerile. Apoi respectul pentru lucrurile din jur si intelegerea lor, atat a lucrurilor fizice cat si a celor ce tin de alte planuri. Urmeaza acceptarea celor din jur si in primul rand acceptarea mea. Credinta in principii nealterate la prima bataie de vant. Toate lucrurile astea mi-au dat puterea de a fi “eu”; un “eu” nemodelat de catre societate si de conceptiile si experientele altora.

Asta reprezinta pentru mine tatuajul de la 13:00: o parte din modul meu de a gandi, si in mai mare parte, modul meu de viata axat pe libertatea individului. Nu se poate pune vorba de “avant tineresc” sau de teribilism sau de “il fac pentru ca e cool”, e pur si simplu un lucru de care sunt foarte mandru si care face parte din persoana/personalitatea mea.

Am scris lucrurile astea pentru a explica si celor care nu sunt de acord cu tatuajele “care-i faza”. Mi-a placut reactia maica-mii de aseara; ea initial a fost impotriva acestui lucru, si din ce stiu eu s-a si suparat pe mine, aseara in schimb cand am vorbit la telefon, mi-a zis sa am grija si sa fie exact design-ul pe care il vreau eu, deja tonul din voce trecand inspre “being supportive”.

Generalizand: mi se pare foarte important in viata sa poti sa faci ceea ce vrei, si la fel de important mi se pare sa te inconjori de oameni care sunt in stare sa te respecte, sa-ti respecte deciziile, sa ti le inteleaga si sa le accepte, chiar daca nu sunt neaparat de acord cu ele! (pe sistemul “daca eu pot s-o fac (intelegerea), tu de ce n-ai putea?”)

Hai sa va arat tatuajul de la care am pornit (pt. design).

O sa fie usor modificat, si o sa fie facut pe bratul stang nu pe picior (ca in desenul de mai sus). Pentru mine … poarta in el toata simbolistica pe care o vreau.

Inca putin …

Tags: , , , , , , , , ,


Jan 08 2009

Despre daruire, “suflete pereche” si logica

Category: Realitate cruntaAndy @ 12:40

Cu riscul de a-mi lua cateva “suturi in fund” de la unii dintre voi, o sa scriu totusi postul asta, pentru ca dupa cum bine stiti am o usoara afinitate vis-a-vis de anumite aspecte ce tin de psihicul uman. Stiu ca printre cititorii mei sunt si cativa care au un background relativ solid (spre deosebire de mine care l-am mentinut strict la nivel de hobby/curiozitate) in anumite domenii conexe, daca aveti rabdare, as fi curios sa aflu si cateva pareri mai “avizate” sa zicem :)

Inca un lucru, incercati sa intelegeti ca postarea de fata nu e scrisa prin prisma laturii emotionale care se entuziasmeaza pana la orgasm cand aude de sufletul pereche, ci mai degraba prin prisma laturii logice, si a “curiozitatii” sale.

Totul a plecat de la articolul asta scris de Cati (o sa traduc anumite bucati din el pentru a face lucrurile mai usoare).

Ea a pornit de la un citat ce-i apartine lui James Joyce care spune asa: Nu ne putem darui pe noi insine pentru ca ne apartinem. Mergand pe ideea asta, apare ipoteza conform careia oricat de mult am da celuilalt, inevitabil va exista o parte din noi pe care o vom tine ascunsa, fie si la nivel de subconstient. Mai mult decat atat, nu putem iubi pe cineva atat de mult incat sa i ne daruim in totalitate, si sa-l facem un complice al fiintei proprii, caz in care “el” sau “ea” nu va ajunge niciodata sa ne cunoasca in adevaratul sens al cuvantului, sa imbratiseze cele mai profunde semnificatii ale sentimentelor noastre, pentru ca inevitabil nu ne putem darui si nu ne putem arata/comunica/exprima/etc in totalitate. [...] Daca am fi reusit sa ne daruim in totalitate celuilalt, ne-am fi pierdut definitiv pe noi insine.

Lucrurile nu sunt insa chiar atat de negre (zise micutul porc sintetizand finalul articolului):  oferim o parte din noi doar pentru a primi o parte a celuilalt, prin urmare devenind un amestec al celor pe care i-am iubit, care ne imbogatesc fiinta, ne fac mai puternici, mai interesanti, ne finiseaza.

Dupa cum am scris si acolo, nu sunt de acord cu ipoteza formulata. De ce? Pentru ca un individ ce poseda un grad ridicat de inteligenta emotionala pe de-o parte si un anumit grad de cunoastere si intelegere a lucrurilor din jurul sau pe de alta (includ aici si studierea psihicului, incercarea de a intelege “de ce”, “cand” si “cum” gandim, acceptarea faptului ca potentialul mental are o limita pe care inca nu o cunoastem si multe alte lucruri conexe) este capabil sa se daruiasca in totalitate celuilalt fara sa “compromita” integritatea sinelui. De ce? Pentru ca intelege “cum” poate face acest lucru si constientizand actiunea in sine, nu permite ca aceasta “daruire” sa duca la o ruptura a sinelui (ce ar ramane incomplet potrivit ipotezei initiale).

Sau in alte cuvinte, privind lucrurile prin perspectiva initiala, daca eu am o paine din care iti dau tie o bucata, acea bucata devine automat “proprietatea” ta si doar a ta, privind lucrurile prin perspectiva mea, o analogie plauzibila la ora asta (e totusi 5:15 a.m.) ar fi urmatoarea: eu am un film, la care ne uitam impreuna; la un moment dat eu iti fac o copie identica a filmului si ti-o dau tie (nu va legati de conceptul de “copie” considerati ca sunt copii identice si nu exista nici un mod de a le diferentia), aceasta devine “proprietatea” ta, dar in acelasi timp ramane si “proprietatea” mea. Sper ca sunt cat de cat coerent in idei.

Bun, mergand mai departe, daca acest individ care isi constientizeaza potentialul, si e in stare sa se expuna complet unei alte persoane, intalneste un individ care are aceeasi capacitate de constientizare, de intelegere si de acceptare a lucrurilor (a nu se intelege ca sunt oameni identici, nu cred in existenta conceptului, si mai mult decat atat mi se pare o ipoteza plictisitoare si extrem de anosta), si daca amandoi sunt dispusi sa se expuna in totalitate fata de celalalt si sa se daruiasca in intregime fara a-si compromite integritatea ca fiinta, se intampla exact ceea ce ipoteza initiala nu concepe.

Cel mai frecvent contra-argument pentru toata povestea asta este ca nu exista conceptul de “suflete pereche” (extrapolati sintagma asta din contextul mega-romantic in care a fost aruncata; mai degraba priviti termenul ca facand referire la complementarism logic). Contra-argumentul meu la acest contra-argument e urmatorul: daca exista un om care e in stare sa faca anumite lucruri si sa gandeasca intr-un anumit mod, si sa-si doreasca anumite lucruri de ce n-ar exista si un al doilea care sa poata face acest lucru (in mare)? Bun, nu exista oameni identici (din fericire), dar ar fi absurd sa ne gandim ca “nu mai gandeste nimeni ca mine”, cel putin asa dicteaza logica.

Ca sa n-o mai lungim degeaba, nu de alta dar din fericire m-a luat somnul, personal cred atat in existenta “sufletelor pereche” (privite prin prisma complementarismului – nu prin prisma “oglinzii”) cat si in conceptul de “daruire totala” fara faultarea propriei persoane. Pareri? Am dreptate? Gresesc? De ce? Idealism infantil?

Later edit: Nu l-am pus pe blogoree la momentul respectiv, dar a facut-o Cati, asa ca daca vreti puteti inca sa votati articolul AICI. Thanks! :)

Tags: , , , , , , , , , , , , ,