Nov 18 2010

[P.V.] Ne uitam la film?

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 10:07

popcorn

Cunoastem atat de multi oameni de-a lungul vietii si trecem prin atat de multe intamplari incat inevitabil ne schimbam incet-incet dupa fiecare nou contact. Sustinem mereu ca suntem “noi”, dar de fapt majoritatea lucrurilor pe care le facem sunt doar rezultatul direct al interactiunilor pe care le avem. Trebuie sa ne integram in societate nu? Cum ne putem integra altfel decat prin alinierea credintelor si gandurilor noastre la cele ale societatii. E cea mai usoara cale, si din pacate si cea mai distructiva pentru ca uitam sa fim … noi. Ajungem sa nu mai facem si sa nu mai credem in lucruri care ne-au “definit” pentru ca “nu e bine”.

Ne putem integra in societate si fara sa devenim mici marionete, tinandu-ne strans de principiile in care credem. Nu stiu despre voi, dar pentru mine sa fac nota discordanta este chiar o placere. A inceput ca un joc, si ma incapatanam mereu sa fac ceea ce “trebuia”, eram un fel de “Gica-Contra”. Bine, nu era bine nici asa, si din fericire ulterior mi-am dat si singur seama de chestia asta. Fac si acum nota discordanta cand ceva nu-mi convine; nu vreau sa ma “aliniez” celorlalti pentru ca sunt constient ca as deveni un om mult mai sarac, doar ca am mai renuntat la incapatanarea prosteasca: daca simt ca nu am dreptate, cedez, nu insist.

N-am inteles niciodata de ce “trebuie” sa fac ceva pentru ca “trebuie”. De ce ar trebui sa ajung sa cred in niste lucruri care nu ma definesc? De ce ar trebui sa-mi tai singur aripile?

Imi place sa cred ca sunt cat de cat liber si ca sunt in stare sa aleg ce e mai bun pentru mine. Da, simt si eu nevoia de “integrare”, si am nevoie de “acceptare” dar nu (mai) sunt dispus sa-mi sacrific principiile si idealurile pentru a le obtine. Usor? Nu, nu e. Am sacrificat foarte multe pentru chestia asta. Pentru o foarte mare perioada de timp (atat de mare incat nici nu mai stiu cand a inceput) am fost singur desi eram inconjurat de oameni care tineau intr-un fel sau altul la mine. Nu e un sentiment prea placut, dar la varsta la care am ajuns, consider ca a meritat sacrificiul, pentru ca acum chiar nu ma mai intereseaza atat de mult ce cred ceilalti, am trecut de stadiul ala si am dovedit ce trebuia sa dovedesc singurei persoane fata de care aveam ceva de dovedit: mie.

Cineva a spus la un moment dat “One day your life will flash before your eyes. Make sure its worth watching.” Inca mai sunt suficiente lucruri de facut, dar daca ma uit in spate, am suficiente motive sa iau totusi punga de popcorn si sa ma uit la “film”. Daca o sa ajung vreodata sa ma aliniez randurilor, pot la fel de bine sa fiu mort. Vreau sa visez in continuare, sa cred in continuare, sa zbor in continuare, sa pot sa zambesc din toata inima in continuare, sa pot sa rad si sa plang de fericire. Vreau sa traiesc in continuare si sa nu ma intreb mereu “oare e bine?”! Dar cred ca deja stiati toate lucrurile astea, cred ca reies dintre randurile posturilor anterioare (si nu, nu sunt un copil fara griji asa cum ar parea la prima vedere, am suficiente responsabilitati pe care le port pe umeri – noroc ca am spatele lat :-D ).

8 iulie 2009

Tags: , ,