Andy Vasilescu – Blogul unui micut porc

Prima oara cand m-am gandit sa plec din tara eram prin clasa a XI-a si eram amorezat rau de cineva care se mutase in Canada. N-aveam nici o motivatie legata de invatatura sau viitor, nu ma interesa decat sa merg acolo sa fiu langa “ea”. Am inceput sa ma gandesc la ce as putea face acolo, ce facultate, cum fac rost de bani etc. In cateva luni mi-a trecut starea de “love of my life” si am revenit cu picioarele pe minunatul pamant (care evident le-a primit – pe picioare – cu bratele deschise).

A doua oara cand am vrut sa plec eram spre sfarsitul primului an de facultate la Media si deja incepusem sa observ diferite chestii din tara asta vis-a-vis de posibilitati, joburi, viitor etc. De ce sa stau aici? Sa ma chinui in continuare ca un sclav? (Si cum unul din obiectivele mele e sa pot sa-mi fac o casa … e evident ca the average guy with an average job n-o sa poata niciodata sa-si ia o casa in aceasta minunata tara din pacate)

Asa ca am facut o mare lista cu toate facultatile de jurnalism din SUA si Canada si m-am apucat sa trimit mail-uri cerand informatii despre taxe, cazare, posibilitati, burse etc. Timp de un an de zile venea taica-miu pe la mine o data la doua zile cu cel putin un plic (eram deja mutat singur pe-atunci). Dupa un an stransesem deja cateva kilograme sanatoase de plicuri, si un sac destul de maricel. M-am apucat sa caut burse, concursuri cu bani, chiar si job-uri pe-acolo, nu de alta dar taxele erau destul de maricele, undeva intre 25.000 si 90.000 de dolari pe an (scump doamna, scump!).

In timpul asta am dezvoltat o legatura cu o tanti de la o universitate din Missouri cu care vorbeam o data la doua zile (tot prin intermediul e-mail-ului – si ocazional la telefon – ma suna ea cand mai  avea vesti). A incercat saraca sa ma ajute cu tot; prin intermediul ei obtinusem o sponorizare ce acoperea 80% din taxe, restul urmand sa-i cotizez eu, vorbise chiar cu cineva de-acolo pentru care sa lucrez, eram aproape pregatit sa plec. Urma sa-mi dau aici testul de limba engleza si SAT-urile (cred, nu mai tin minte exact daca aveam nevoie de ele pentru Universitatea in cauza) si … gata! USA here I come.

In timpul asta am pastrat legatura cu multi prieteni/cunostinte de-ale mele care au plecat acolo si am inceput sa vorbesc si cu cativa oameni care erau deja plecati de ceva timp. Toti mi-au spus acelasi lucru: e foarte misto! Intr-adevar nivelul de trai e mult mai ridicat decat in Romania, ai bani mai multi, iti permiti multe lucruri, chiar si o casa (visul meu) fiind foarte accesibila, iti faci repede prieteni, te acomodezi usor etc. Si care ar fi problema? Prietenii pe care ti-i faci nu sunt chiar “prieteni”, sunt mai degraba niste oameni care-ti zambesc frumos plini de ipocrizie (deh, oarecum firesc daca stai sa gandesti la rece toata treaba), si desi e mai “bine”, esti totusi doar un strain in tara altuia; nu esti “de-al lor”, si din cauza asta incepe sa ti se faca dor de ce aveai “acasa”, de locuri, de oameni, chiar si de atmosfera (bine, erau si exceptii de la regula asta, nu era chiar totul gri ).

Mai erau si cei care o tineau sus si tare ca “dom’le, aici e mai bine, e perfect!”, pe sistemul “umbla caini cu covrigi in coada”, in schimb cei care mi-erau cunostinte mai vechi imi povesteau cam tot, si situatia nu era chiar atat de roza nici in Canada, nici in SUA.

Intr-un final m-am luat frumos de manuta, si am inceput sa ma intreb tot felul de lucruri. La un moment dat am ajuns la o mareata concluzie: decat sa plec de-aici si sa ma duc sa fiu un strain in tara altuia, chiar daca o s-o “duc mai bine”, mai bine raman aici si ma chinui putin sa fac ceea ce vreau si sa-mi indeplinesc visele “acasa”. Pana la urma putem face orice vrem noi nu? Inclusiv coltisorul nostru de lume!

Nu regret faptul ca n-am plecat, micutul porcusor chiar a avut ocazia sa constate de-a lungul anilor ca intr-adevar putem face absolut orice vrem noi. Da, vreau o casa! Da, o sa ma “chinui” pana o s-o am! De ce n-am putea reusi sa facem absolut orice chiar si aici?

In schimb … desi totul mergea si merge ok, a aparut o noua problema care-mi sare prin sirul gandirii din cand in cand: judecand contextul psiho-socio-cultural actual de aici, oare vreau sa creasca ai mei copii (evident cand o sa vina momentul) aici? Sunt perfect constient ca eu pot evita toate cacaturile din jur, dar asta pentru ca pot sa evit si contactul cu anumite lucruri, ei o sa fie oarecum obligati sa nu evite (si ma refer aici cel mai mult la scoala -> gasca -> timp liber). Da, recunosc ca am o usoara strangere de inima vis-a-vis de subiectul asta …

Ce fac mai departe? Imi mentin ideea? Am 25 de ani acum, raman aici si incerc sa-mi duc la capat toate planurile si continui munca la coltisorul meu de lume? Plec la altii unde e mai frumos afara, si straluceste alt soare? (intrebarile sunt retorice, nu raspundeti la ele. In schimb puteti sa raspundeti la cele de mai jos)

Voi? Ati vrut sa plecati? Ati plecat? Cum e afara pentru voi? Sunteti pe deplin multumiti? N-ati plecat? De ce ati ramas aici? Vreti sa plecati? De ce?

Voteaza-ma pe blogoree (click AICI). Thanks

Tags: bani, Canada, cariera, casa, context, copii, educatie, emigrare, familie, job, oportunitati, posibilitati, studii, sua, viata, viitor