Apr 01 2013

Sa ne bucuram de viata zic

Category: PerceptiiAndy @ 10:32

Sambata trecuta prin Bucuresti s-a prestat una bucata de flash-mob salsa. Adicatelea vreo 500 de bucati de dansatori s-au adunat in fata la Unirea, apoi prin Centrul Vechi (poza de mai sus), au terminat la Universitate unde erau statuile, si … au dansat. Dupa cum ziceam eu mai devreme, joie de vivre nene, bucurii simple, micile placeri ale vietii etc! Cum vreti voi sa-i spuneti.

Evident am prestat si eu pe-acolo, si m-am ales macar cu 2 lucruri care mi-au ramas in minte. Primul a fost un nene boschetar, usor alcoolizat dupa ce s-a batait stanga-dreapta pe o melodie de salsa, a venit la mine (dintr-un motiv necunoscut mie), mi-a multumit pentru eveniment si … in timp ce eu in calitate de grohaitor m-am hotarat sa plec mai departe, m-am trezit ca-mi ia copita in mana si mi-o pupa. Adicatelea … wtf?!?! Eu stiu ca sunt mai zeu asa din fire, dar de la a fi zeu pana a-ti pupa mana un Gigel boschetar e ceva de mers … :))

Revenind la lucruri mai serioase, mi-a placut o chestie … maxim! In prima locatie unde am dansat (la Unirea) cei care treceau prin zona s-au oprit sa se uite, si-au scos mobilele, au inceput sa faca poze si sa filmeze si zambeau. La a doua locatie, in fata la BNR in centrul vechi, oamenii s-au oprit sa se uite, au scos mobilele, au inceput sa faca poze, sa filmeze, zambeau cu gura pana la urechi si au inceput sa bata din picioare. La ultima locatie deja, pe langa oprit, filmat, zambit si cascat ochi, am vazut oameni lasandu-si pungile din maini pe jos, si incepand sa danseze (ma rog, fiecare in stilul lui).

Pai sfinte cacat, serios de nu mi-a crapat capul! Recunosc cu a mea copita pe inima ca in Romania, la cate necazuri au oamenii, sa mor daca ma asteptam sa vad o femeie la 50 de ani cum lasa pungile din maini pe jos si incepe sa danseze, sau un barbat pe la 45 de ani cum face acelasi lucru 10 metri mai sus. Sau cupluri intre 20 si 40 de ani tragandu-se de mana spunandu-si “hai si noi acolo!”. Mai era un Gigel pe la 35 de ani, genul socially-awkward, foarte retras si in lumea lui, care a venit si el din spate, si cat a putut, cu miscari super stangace a inceput sa danseze de unul singur. Pai nene .. despre asta era vorba! Sa ne mai bucuram de viata din cand in cand si sa uitam de griji! Si va spun sincer, ca in momentul in care noi sectantii de salsa (cum am fost numiti aseara la minunata emisiune Romania Danseaza de la antena) mergem in fiecare seara in club, majoritatea dintre noi ne lasam absolut toate grijile la usa (fara sa vrem) si cat ne tin picioarele dansam, ne distram, radem ca nebunii si ne bucuram de viata.

Ptiu! Fir-as al naibii, uite ma ca se poate si in Romania!

Hai si tu! :D

Tags: , , , , ,


Mar 21 2013

Despre dans (II)

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 15:10

Disclaimer: Urmeaza franturi de ganduri care poate o sa deranjeze pe unii. Nasol. Nu asta e scopul, si in nici un caz nu e sa bravez sau sa epatez, ci doar sa expun niste lucruri pe care le gandesc / le observ in jur.

As fi un ipocrit daca as spune ca dansul nu mi-a schimbat viata, mai concret comunitatea de salsa si dansurile aferente ei (salsa, bachata, kizomba, zouk, cha cha). Si pro si contra avem dupa cum urmeaza (insiruire random de idei):

Prietenii. Pe masura ce te afunzi din ce in ce mai tare in lumea asta, si incepi sa mergi tot timpul la cursuri, workshop-uri, congrese si party-uri o sa constati incet-incet ca toti prietenii tai ce nu au treaba cu salsa dispar putin cate putin, pana ajungi in momentul in care toti cei din jurul  tau sunt doar oamenii din lumea salsa. Ceilalti nu prea inteleg care e treaba cu salsa, considera ca-ti pierzi timpul, ca esti penibil (ca doar lumea asta latino e asemuita cu telenovelele si cu gay-ismele) si incet-incet legaturile cu ei se pierd. Dar stai! Asta nu e neaparat un lucru rau! Oamenii vin si pleaca din viata ta mereu, si asta se va intampla tot timpul; asa cum i-ai pierdut pe ei, asa o sa castigi altii … in numere mult mai mari. Bine, n-o sa fie chiar toti de calitate, dar asta e … nu exista padure fara uscaciuni.

Viata personala. Daca deja a trecut mai bine de un an jumatate si tu esti inca aici, sansele sa dispari din peisaj in curand sunt destul de mici. Daca esti si implicat activ in fenomen, adica mergi la party-uri in fiecare seara si la congrese de fiecare data cand ai ocazia, atunci perspectiva de a fi cu cineva din afara salsei este aproape inexistenta pentru tine. Ok, poate ca ti-ai dori chestia asta, dar pe de alta parte, avand in vedere ca majoritatea timpului liber il investesti tot aici, si-ti place la nebunie chestia asta, e clar ca n-ai timp de cineva “din afara”.

Scena. Din perspectiva de performer e ceva magic la a te urca pe scena in fata publicului. Pentru majoritatea e vorba de adrenalina care-i invadeaza in cele 3-4 minute de show, si de aplauzele de la final; e vorba de o coregrafie reusita, de “acel” accent prins cand trebuie; e vorba de adulatia maselor; e vorba de “hey, uite-te la mine, sunt pe scena si sunt mai bun decat tine!”. Cine spune ca nu se urca pe scena pentru public si pentru aplauze, ci pentru “el” si “satisfactia sa personala” e un mare ipocrit. Daca vrei sa faci ceva pentru tine si satisfactia ta personala, o faci la tine in sufragerie, daca vrei sa duci chestia asta pe scena, ori vrei sa epatezi ca tu esti acolo ca un zeu si noi nu, ori esti bun in ceea ce faci, si chiar reusesti sa faci un art artistic (si din fericire in Romania AVEM oameni care pot face asa ceva), ori pur si simplu vrei sa impartasesti magia pe care o simti cand dansezi si cu altii. Daca esti in prima categorie (destul de frecvent din pacate in Romania, cand show-urile se fac pentru ca “trebuie” nu pentru ca “ai ceva de spus”) nu pot decat sa spun: stai in sufragerie data viitoare. Asta e si motivul pentru care deobicei nu prea stau sa ma uit la show-uri (si nu vreau sa fiu inteles gresit, pot sa respect munca oamenilor pentru o coregrafie, dar NU o sa stau sa ma uit la o insiruire de figuri puse pe o melodie, doar ca sa existe ceva … e munca, o apreciez ca atare dar nu inseamna ca o aprob sau o gust).

In trei ani de zile de cand sunt in comunitate am ajuns sa privesc lucrurile un pic altfel, si Kizomba a contribuit foarte mult la perspectiva asta. Am facut primul show de kizomba din tara vara trecuta pentru a trage un semnal ca “hey, si in Romania putem face asta!”, ca a fost bun sau rau, nu comentez. De atunci si pana acum am inceput sa prefer show-urile “la liber” in ceea ce ma priveste: cu melodia pt. show aleasa cu cateva ore inainte, fara nici un pic de coregrafie, doar muzica, dans si partenera mea. Nu fac parte din prima categorie, nu fac parte din a doua (dar ii respect enorm pe cei care chiar sunt buni in ceea ce fac, traiesc momentele si au ceva de spus – vezi AIRE si Melodia Project de exemplu), in schimb ma duc acolo in fata publicului de fiecare data, si incerc pur si simplu sa transmit ceva, acea magie pe care o simt cand dansez, si fiind vorba de spectacole “la liber”, uneori o sa iasa bine, uneori de rahat mai putin bine, asta e, cu totii avem zile si zile; dar chiar si asa prefer varianta asta in loc de coregrafie, pentru ca e mult mai aproape de libertate si e o varianta mult mai umana si mult mai putin robotizata (din punctul meu de vedere).

Microfonul. Se zice ca unii devin instructori pentru a preda si a-i invata pe altii, in timp ce unii devin instructori pentru prestanta si faima (si sex :)) ). Din acelasi ciclu, am constientizat de mult o chestie (pe care a spus-o si Orville Small la un moment dat, si altii in nenumarate randuri): faptul ca esti un dansator bun, nu te face un instructor bun, si faptul ca esti un instructor bun nu te face un dansator bun. Sunt doua concepte total diferite, dar din pacate privite de catre multi (la noi cel putin) ca fiind acelasi lucru. Cu riscul de a fi injurat, fara sa am pretentia ca sunt vreun zeu in ale predatului, cred ca am avansa mult mai mult ca si comunitate daca dintre instructorii actuali ar disparea macar vreo 50%, sau macar daca ar studia mai mult (si nu ma refer la dans aici, ci pur si simplu la interactiunea umana, si la partea de pedagogie – si nu pot sa nu ii multumesc Ralucai de la Galaxy in acest moment, pentru acele nenumarate “esti idiot? cum sa spui asa ceva?” care m-au ajutat atat de mult!).

Apropo de chestia de mai sus (daca esti dansator bun nu inseamna ca esti si un instructor bun si vice-versa), daca esti un super-merga dansator, dar nu ti-ai dat niciodata silinta sa intelegi cultura din spatele dansului pe care il predai, de unde a pornit totul si de ce, cum si cand, semnificatiile miscarilor pe care le faci, daca nu ti-ai dat silinta sa studiezi un pic notiuni de muzica, macar din curiozitate, daca n-ai nici o treaba cu pedagogia si interactiunea umana, daca n-ai inca o intelegere buna a mecanicii miscarii, poti sa ramai in sufragerie, pentru ca nu predai decat figuri de dans, nu predai dans in sine. Ma refer in primul rand la “puneti mana aici, faceti asa, si intorceti-va incoace“, si stiti probabil multi la ce ma refer, si in al doilea rand, la categoria “predau pt. ca vreau sa ma dau mare dar stiu si alte cuvinte in afara de ‘aici’, ‘asa’ si ‘incoace’”.

Nu stiu despre voi, dar pentru mine cea mai mare satisfactie este sa-mi privesc elevii cum danseaza, si cum vor sa stie mai multe lucruri, si cum se bucura de fiecare pas; este sa-i vad cand au momentul “evrika” atunci cand toate lucrurile incep sa aibe brusc un sens. Cea mai mare satisfactie este cand cineva pe care nu-l cunosc vine la mine si-mi spune ca a fost la nu stiu ce workshop de-al meu acum x luni, si ca a invatat primii pasi cu mine, sau ca de-atunci a inceput sa-i placa Kizomba, sau ca de-atunci pur si simplu a inceput sa inteleaga ca dansul nu se rezuma la figuri invatate pe de rost ci la ascultat o melodie si la comunicat mental cu un partener. De-asta sunt mandru ca sunt instructor, sunt fericit ca pot aduce un “ceva” in plus in viata catorva oameni, si sunt fericit ca pot face asta si in afara tarii, in special cu oamenii care nu ma inteleg (cei care nu vorbesc nici macar engleza).

Prima oara am auzit chestia asta la Dragos SG (ulterior si la altii): a fi instructor nu este un drept, este un privilegiu si o responsabilitate.

Schimbari. Da, dansul m-a schimbat enorm. Mi-a deschis mintea mai mult, m-a facut mai creativ, m-a facut sa iubesc viata mai mult, mi-a adus un mare plus de spontaneitate si libertate, mi-a dat mai multa incredere in mine, m-a facut sa cunosc enorm de multe persoane, m-a purtat intr-o groaza de tari, fie ca dansator, instructor sau performer, am interactionat cu nenumarate alte culturi, m-am re-descoperit pe mine si lumea din jur, m-a ajutat sa redefinesc conceptele de umilinta, respect si prietenie, m-a invatat sa zambesc mai mult, m-a invatat sa simt mai mult si sa gandesc mai putin, m-a invatat sa dau mai mult si sa iau mai putin. Da, dansul poate sa faca toate chestiile astea si mult mai mult de atat!

Viata mea a inceput sa se rezume doar la muzica si dans. Nu mai fac nimic altceva, si nici nu-mi doresc sa fac altceva. Nu de alta, dar “dans” este asa un concept vast care inglobeaza atat de multe trairi si activitati de nu va puteti imagina! Este ceva ce trebuie incercat si ce trebuie trait! Salsa este un mod de viata, si din fericire este unul care se completeaza perfect cu celalalt mod de viata al meu, anume rock-ul.

Andy Salserock. Presupunand ca inca mai exista cineva care citeste randurile astea si nu e dansator de salsa, jocul de cuvinte vine de la dansatorul de salsa, numit ’salsero’ (sau ’salsera’ fetele) si rock. Cine are impresia ca a fi rocker inseamna sa asculti numai rock, sa porti tricouri cu cranii, sa te imbraci numai in negru si sa bei ca spartul e un idiot ignorant (daca va simtiti, nu-mi pare rau … sunteti niste idioti sau ma rog … hai sa fiu mai finut, sunteti doar ignoranti). Muzica si hainele sunt doar o parte a acestui mod de viata, dar in nici un caz nu reprezinta totul (facem abstractie de pustanii cretini din Romania, sau de adultii cu ochelari de cal). N-o sa fac dezbaterea vietii cu rebeliunea de la care a pornit, sau stigmatizarea de care s-a bucurat rock-ul (o sa fac la un moment dat un post doar despre asta, strict ca si cultura generala dintr-o perspectiva antropologica) ci o sa spun asa: in ceea ce ma priveste, ca mod de viata, rock-ul se rezuma la keeping an open mind, la increderea in tine si in fortele tale, la respectarea principiilor pe care le ai si nealterarea lor la prima bataie de vant, la respect, ambitie si curajul de a fi tu in orice circumstante, la curajul de a spune ce gandesti, cum gandesti, indiferent de parerile celor din jur, la ajutarea celui de langa tine fara a astepta nimic in schimb, la libertatea ta ca individ si la pasiunea pentru viata. Din fericire salsa pentru mine reprezinta un “joie de vivre” total si pur, ca atare avem urmatorul traseu: rock -> keeping an open mind -> vazut cum e cu salsa -> constatat pasiune, libertate si distractie -> fuzionat totul in ’salserock’. Asta fiind varianta scurta la “auzi, dar cum ai ajuns tu sa dansezi salsa?”.

Mai am niste chestii de spus, dar poate intr-o parte a III-a. Si pentru ca weekend-ul acesta prestez in Bulgaria, ne auzim/citim luni cel mai devreme! Va doresc un weekend minunat si plin de pasiune, viata si … dans ! :)

Tags: , , , , , , , , , ,


Mar 21 2013

De ce dans? (I)

Category: PerceptiiAndy @ 10:29

Mno hai sa va zic care-i treaba cu scrisul asta pe blog (si da, azi vorbim serios, si lasam niste misto-uri mai la o parte). Multi dintre voi ati crezut ca pauzele mele de scris de pe blog s-au datorat faptului ca “Aaaa pai si-a facut gagica si acu’ si-o trage tot timpul si nu mai are timp de scris”. Ei bine, asta n-a fost niciodata un motiv pertinent. Poate stiti ca prin vara lui 2010, adicatelea exact cand am inceput campania cu Jocurile Copilariei, am avut o discutie fascinanta cu Flo (Florin de la Love to Dance) pe care de-abia il cunoscusem in cadrul ‘jocurilor’:

- Pai ba Andy (zise Flo la berea de dupa frunza), tu zici ca faci muzica, eu dansez, hai sa vezi si tu care-i treaba
- Mmmm nu vreau sa te superi pe mine, stiu ca nu ne cunoastem dar … esti gay! (zise eu intr-un puseu de sinceritate)
- Da da asa am zis si eu la inceput … hai sa vezi macar care-i treaba

Si … m-am dus! Pe principiul “nu purta ochelari de cal ca sa nu treaca viata pe langa tine” am ajuns la primul meu curs de dans, si .. acolo am ramas (va spun mai incolo de ce).

Timp de 6-7 luni de zile am inceput sa ma duc la toate grupele la care puteam, initial la cele de incepatori, apoi de intermediari si la final de avansati. Am plecat la un moment dat de la Cori si Flo si m-am dus la Salsa Galaxy, unde am invatat aproape tot ce stiu acum: de la Dana si Raluca am invatat mecanica miscarii, si cat de importanta e sa stapanesti conceptele adiacente, de la Vali TD am invatat sa ma distrez, de la Danut am invatat cum sa fiu mai sharp, de la Romy am invatat primii pasi pe on2 si cum sa fiu mai relaxat, de la Dragos am invatat primele lucruri despre eticheta in dans, despre cum sa conduc rapid si precis etc.

Din prima luna de dans am avut ca scop declarat sa devin instructor, cateva luni mai tarziu (ajutat enorm de mult de urechea muzicala, de obsesia de a merge la toate cursurile si workshop-urile si de instructorii de mai sus care au avut rabdare cu mine) am devenit instructor de salsa. Ulterior in 2012 am devenit primul instructor de Kizomba (remember clipul asta?) care a deschis grupe exclusiv grupe de Kizomba/Semba in Romania, si primul instructor si performer international roman pentru acest minunat dans.  Si nu, nu ma laud cu asta, dar sunt intr-adevar extrem de mandru de aceasta stare de fapt (din motive pe care o sa le gasiti mai jos).

Bun, de ce? De ce m-a atras dansul? De ce am inceput sa investesc tot timpul meu liber in dans? De ce am vrut sa devin instructor? De ce ma urc pe scena? Ce treaba are salsa cu rockul? Cam astea sunt intrebarile cele mai frecvente.

Cineva zicea la un moment dat ca aceasta comunitate de salsa este unul din ultimele locuri din lume unde oamenii se duc, se distreaza pe bune si uita de toate grijile. Nimic mai adevarat! Aici suntem oameni din toate clasele sociale, cu toate joburile posibile: avocati, judecatori, doctori, programatori, brutari, vanzatori in piata, manageri, politisti, pompieri etc. Oricat de proasta ar fi ziua noastra, oricat de multe cacaturi s-ar intampla si oricat de multe necazuri avem pe cap, seara mergem in cluburi sa dansam, si absolut TOTUL ramane la usa. In momentul in care ai inceput sa dansezi, nu mai esti decat tu si partenerul/a, distractia pura si nimic nu mai conteaza. E fix ca un drog care-ti da o stare de euforie instant, si la fel ca un drog, creeaza dependenta crunta. De-asta am ramas, din cauza acelui lucru numit “joie de vivre” in cea mai pura forma a sa.

Pentru ca pana in 2010 dansul mi s-a parut o porcarie crasa si gay, am vrut sa devin instructor ca sa incerc sa schimb aceasta mentalitate la cat mai multi oameni. Am vrut sa le arat si altora ce am descoperit eu; am vrut sa le arat si altora ca lumea nu trebuie sa fie atat de gri si posomorata; am vrut sa le arat si altora cat de multe lucruri frumoase poti face in viata si cum un lucru mic ca dansul poate insemna atat de mult. Lucrurile nu s-au rezumat niciodata doar la dans, in timp oamenii devin o familie: unii pleaca, unii vin, ne facem concediile impreuna, dormim in acelasi pat si mancam din acelasi blid, ne petrecem timpul liber impreuna, mergem la munte si la mare, mergem la biliard si la bowling, la fotbal si la calarie, la teatru si la film etc.

Tin minte ca la inceput, cand eram in grupele de incepatori, eu si colegii mei dansam peste tot: in benzinarii, pe autostrada, la MC, in mall-uri, in apa, ne dadeam jos din masini si dansam in intersectii, oriunde puteam .. dansam. Chestia asta am pastrat-o in continuare, si cei care-mi sunt apropiati fac destul de des misto de mine si de hiperactivitatea mea, ca ma trezesc dansand in cele mai tampite locuri si situatii (inclusiv la munca). Si pentru ca nu rezist sa fac asta, stiu ca teoretic pana aici au ramas in mare parte doar cititorii din lumea salsa, asa ca o sa ma iau de voi! Voi cei care sunteti deja de ani de zile in comunitate, voi cei care aveti scoli, voi cei care aveti elevi, voi cei care sunteti avansati si va credeti zei … mai tineti minte cum erati la inceput cand dansati si voi peste tot? Va aduceti aminte din ce in ce mai rar de chestia asta! Stiu ca multi credeti ca e “degradant” (poate e prea dur cuvantul dar altul n-am) sa dansati in calitate de instructor/performer/avansat intr-o benzinarie de exemplu, si o faceti din ce in ce mai rar, dar … uitati ca asta am facut cu totii de la inceput, si ca asta a fost unul din lucrurile care ne-au tinut in comunitate si care ne-au impins mai departe, uitati ca lucrul asta e parte integranta din spiritul salsa! Si mai important … uitati ca asta ar trebui sa le insuflam si noi elevilor mai departe! (Nu vreau replici de genul “eu inca fac asta”, felicitari! nu vorbeam cu tine :)) )

Trebuie sa plec la munca. Va urma partea a II-a in care o sa vorbesc si despre legatura (stransa) dintre rock si salsa, despre cum mi-a schimbat viata si alte tampenii. Ce-am scris pana acum e mai mult un fel de preludiu la punctul in care vroiam sa ajung.

Tags: , , , , ,


Dec 25 2008

Despre Craciun si alte chestii

Category: Realitate cruntaAndy @ 14:50

Tot aud lumea in stanga si-n dreapta ca odata ce te maturizezi pierzi pentru totdeauna bucuria aia de copil si sentimentul ala care o insoteste. Aiurea! Am vazut bucuria asta acum cateva ore cand si-a deschis taica-miu cadoul de Craciun. Oricat de mult sau de putin l-ar fi tinut, acea prima reactie a facut toti banii si mi-a adus si mie o bucatica de bucurie si de “Craciun”. Mi s-a parut genial sa vad un om in toata firea cum zambeste sincer in fata unui cadou de Craciun si cum ma ia in brate doar din cauza asta (lucru care nu se intampla chiar des ca deh .. taica-miu fecioara ca si mine … traiasca introvertismul!!). Numai pentru asta pot sa spun sincer: “Multumesc tata!”.

Nu ma intrebati despre ce e vorba, nu asta conteaza si nu asta e important. Important e ca se poate!

In rest .. da, sunt fericit ca am putut sa stau cateva ore azi alaturi de ai mei. Stiu ca nu sunt tocmai cel mai “cuminte”, “potolit”, calm, impartial, neincapatanat fiu din toata lumea, dar asta nu inseamna ca nu imi iubesc parintii, cu toate certurile “regulate” (care, sa fim sinceri, uneori pot fi destul de aprinse, chiar in stilul “adu’ bata din camara ca nu mai suport”).

Nu ma simt un om mai bun de Craciun, nu ma simt mai impacat (dimpotriva), nu simt nici macar Craciunul in sine, totul e un mare haos si sunt momente in care sunt mai rece decat un sloi de gheata zilele astea. Asta e si asa consider ca trebuie sa fie lucrurile in momentul asta. Din fericire toate chestiile astea ma fac sa-mi dau seama ce e important si ce conteaza cu adevarat. Things will change …

O chestie pe care n-o inteleg: de ce trimite lumea atatea urari? atatea mesaje? De ce atata ipocrizie? Se simte cineva mai bine ca i-a dat un mesaj unui om cu care n-a vorbit de 2 ani de zile si a carui existenta nu conteaza catusi de putin pentru persoana proprie? Vrei sa fii in randul lumii? Asa se cade? Aiurea! Ureaza ceva doar persoanelor care inseamna ceva pentru tine, si doar daca vrei s-o faci. N-o face pentru ca “trebuie” sau pentru ca “asa se face”.

Inca ceva, cand dati SMS-uri .. va rog eu SEMNATI-VA la sfarsitul lor. Am primit vreo 3 mesaje azi cu tot felul de urari, dintre care unul cel putin era adresat personal mie dar … nesemnate iar eu nu aveam numerele in agenda (ma rog, au fost mai multe mesaje, dar doar 3 nesemnate). Ok .. thanks, but I’ve no idea who the hell you are :))

Si intr-o ultima ordine de idei, va multumesc pentru mesaje, fie ca au fost pe e-mail, fie ca au fost pe messenger, fie ca au fost SMS-uri. Evident multumesc pentru cele adresate mie in mod special, pentru cele trimise la toata lista/agenda de telefon … m-au lasat mai rece decat un ghetar. Noi sa fim sanatosi!

Va doresc o zi … asa cum vreti voi sa fie!

Tags: , , , , , , , , , , , ,


Dec 23 2008

Cand muzica nu e doar muzica ..

Category: SpeechlessAndy @ 16:26

Cred ca am avut cel putin zece variante de a incepe postul asta, si de fiecare data am renuntat.

Cei care ma stiti in persoana probabil ati auzit deja de nenumarate ori fraza “je deteste la langue francais”. Nu imi place pur si simplu. O pot intelege, o pot scrie cat de cat, o pot vorbi oarecum, dar nu imi place desi a trebuit s-o folosesc ceva vreme.

Saptamana trecuta cred, am ajuns la The Voice pe blog si am vazut clipul de mai jos. Evident ca dup-aia am vrut sa vad intreg spectacolul. Uitati-va la clip si cititi ce e mai jos dupa aceea:

(Urmeaza fragmente de ganduri, imprastiate  haotic si aiurea)

Am reusit sa-l gasesc dimineata pe net, si acum zece minute s-a si terminat. Nu sunt foarte multe chestii pe lumea asta care sa ma “afecteze”, dar pasiunea va fi una dintre ele intotdeauna (oare de ce?).

Notre Dame de Paris e un spectacol fabulos, o productie canadiano-franceza cu o scenografie perfecta, actori care traiesc prin muzica si prin emotie, dansuri care sustin toata actiunea si voci patrunzatoare pe care nu numai ca le auzi, dar le si simti.

La mine in casa a fost si este chiar cald azi, cu toate astea cat timp m-am uitat la spectacolul in cauza mi-a fost frig (a se citi “m-au trecut constant fiorii”). Au fost cateva piese in care se putea citi emotia pura pe fetele actorilor si se putea simti tot urletul de disperare din glasul lor. N-o sa fiu ipocrit si o sa recunosc ca fara sa-mi dau seama mi s-au umezit obrajii la un moment dat, apoi s-au uscat doar pentru a se umezi din nou. Artisti adevarati, in adevaratul sens al cuvantului. Si nu uitati: toata chestia asta e in acea limba minunata pe care n-o suport – in franceza!

Chiar mi-as dori sa pot expune toate gandurile pe care le am in cap vis-a-vis de spectacolul asta, dar cred ca ar trebui sa fie putin “la rece”, nu de alta dar in momentul asta chiar nu-mi gasesc cuvintele.

Quasimodo probabil e cel mai expresiv dintre toti si implicit cel mai patrunzator, poate si datorita timbrului aparte pe care il are vocea lui. De machiaje si costume nu mai zic nimic .. iar povestea … mai bine uitati-va mai jos :)

Daca apreciati arta, pasiunea pentru arta, emotia prin muzica sau chiar pasiunea punct, uitati-va la Notre Dame de Paris. Merita! (ca nota, potrivit Guiness Book of Records, Notre Dame de Paris este musical-ul cu cel mai mare succes in primul an)

Am gasit spectacolul intreg pe youtube si va dau si link-urile catre cantece (nu o sa pun clipurile pe blog pentru ca sunt prea multe) – au si subtitrare in engleza

Act I

Le temps des cathédrales
Les sans-papiers
Intervention de Frollo
Bohémienne
Esmeralda tu sais
Ces diamants-là
La fête des fous
Le Pape des Fous
La sorcière
L’enfant trouvé
Les portes de Paris
Les portes de Paris (II)
Tentative d’enlèvement
La Cour des miracles / Le mot Phoebus
Beau comme le soleil
Déchiré
Anarkia
À boire!
Belle
Ma maison, c’est ta maison
Ave Maria païen
Je sens ma vie qui bascule
Tu vas me détruire
L’ombre
Le Val d’Amour
La volupté
Fatalité

Act II

Florence
Les cloches
Où est-elle?
Les oiseaux qu’on met en cage
Condamnés
Le procès
La torture
Phoebus
Être prêtre et aimer une femme
La monture
Je reviens vers toi
Visite de Frollo à Esmeralda
Un matin tu dansais
Libérés
Lune
Je te laisse un sifflet
Dieu que le monde est injuste
Vivre
L’attaque de Notre-Dame
Déportés
Mon maître, mon sauveur
Donnez-la moi
Danse mon Esmeralda
Finale

Tags: , , , , , , , , , , , ,


Dec 08 2008

Parfum de decembrie…

Category: NostalgieAndy @ 16:05

Dupa ce-am plecat azi de la serviciu, m-am oprit 10 minute la ai mei parinti chitit sa iau trei casete audio (da .. desi am pseudo-rezolvat cu cd player-ul din masina .. inca se simte nevoia casetofonului :)) ). Trei casete pe care le-am ascultat enorm de mult cand eram in scoala generala (deci … destul de demult). Cu ce? Colinde de craciun americane. Nu radeti! Le-am iubit! Tin minte ca de fiecare data cand le ascultam, intram parca in “alta lume” … simteam brusc un anume “spirit al Craciunului”.

Tin minte ca ma uitam in revistele Burda si Nouvelle nu-stiu-ce ale maica-mii dupa cele cateva pagini cu decoratii de craciun, si asta in fiecare an. De fiecare data incercam sa fac cate ceva de-acolo … venea Craciunul! La un moment dat am cumparat ceara de albine si m-am apucat sa sculptez in ea “nasterea” (n-am trecut mai departe de Iosif si Maria). Alta data am incercat sa fac coronite de craciun improvizate (luati aminte ca eram totusi mic … foarte mic :P pentru mine erau niste lucruri aproape imposibile).

Imi amintesc ca in fiecare an, cu 3-4 zile inainte de Craciun scotoceam in toata casa dupa cadouri ascunse. Si le gaseam de fiecare data … sub patul parintilor, la ei in dulap, in biblioteca, sub ligheanul din camara … nu conta unde erau, le gaseam de fiecare data ..

Si venea dimineata Craciunului, si ma trezeam primul pe la 5 dimineata, cautam lanterna lu’ taica-miu si ma duceam repede la brad, tiptil-tiptil sa nu care-cumva sa-i trezesc pe ai mei, si ma uitam dupa cadouri .. si fosneam incet, incercam sa le subtilizez la mine in camera sa le deschid … si nu reuseam de fiecare data (ca deh, faceam prea multa galagie).

Anyway, revenind la zile mai recente … am vrut neaparat casetele ALEA, desi puteam sa fac un cd de pe net, dar n-ar fi fost la fel. Am dat “play” in masina si m-am bucurat de fiecare minut in plus petrecut in trafic, evident ca acum sunt o leguma nostalgica si melancolica dar deh, e ok :)

In fiecare an, inceputul lui decembrie aduce cu el un “anume” miros. Se intampla ceva cu mine … e totul “altfel”. Incep sa ascult colinde, ma gandesc la brad, ma gandesc la cadouri, ma gandesc la sarbatori si la familie, si ma entuziasmez cat se poate de tare in fiecare an. Totul e frumos si .. de-abia astept sa vina zilele “alea”. Si raman asa entuziasmat pana pe 23 decembrie … cand se rupe filmul…

Vine Ajunul, vine Craciunul … iar mie nu-mi mai spun absolut nimic. Sunt niste zile absolut banale si normale, in care nu se intampla nimic deosebit, si tot entuziasmul si tot spiritul de sarbatoare dispar instantaneu. Asa e in fiecare an … nu mai simt nimic … nu raman decat niste zambete amare pe care le afisez in public …

Asa e in fiecare an …

Voteaza-ma pe blogoree (click aici). Thanks …

Tags: , , , , , , , ,


Nov 25 2008

Tin minte si acum …

Category: NostalgieAndy @ 21:59

Am deschis ochii incet; ciudat, parca in dimineata aia rece de octombrie era mai multa lumina in camera … Stai! Nu … Ba da! M-am dat jos din pat in graba, atata graba incat inevitabil am mangaiat tablia patului cu tibia, dar nu conta lucrul asta, nu conta nici sangele care si-a facut aparitia in locul juliturii, nu conta nici durerea aia ascutita: ninsese!

Am deschis geamul cu grija sa nu cumva sa cada zapada de pe pervaz in casa si am simtit imediat aerul ala rece si curat de iarna! Stateam la etajul opt, intr-un bloc nu foarte vechi, cu vedere de la geam la curtea interioara. Toate masinile erau parcate la locul lor, un strat alb, imaculat si perfect de zapada acoperise totul in jur.

Prima ninsoare si primul strat de zapada au fost intotdeauna cele mai frumoase. Atunci cand oamenii inca nu apucau sa calce prin zapada, cand masinile ramaneau doar niste gramajoare mari si diforme de zapada, cand copacii deveneau albi in totalitate.

Tin minte si acum cum puneam salopeta pe mine, un pulover gros si aspru pe care nu-l suportam, geaca de iarna, puneam manusile, fularul si caciulita si ieseam afara.

Tin minte si acum stratul de zapada gros de cel putin 15 centimetri si acei primi bulgari pe care ii faceam mereu cu mainile goale, si acea prima sapuneala care era mereu menita pentru fete, si acel prim om de zapada diform si hidos, si acea fortareata de zapada pe care o faceam.

Tin minte si acum ca intr-unul din ani ninsese atat de mult si era atat de multa zapada incat am putut sa sapam tunele pe sub zapada si ne-am plimbat ore in sir in patru labe prin ele pana cand s-au prabusit peste noi.

Tin minte si acum ca luna octombrie aducea prima ninsoare si primele flori de gheata la geam.

Tin minte si acum plimbarile pe Kiseleff sau prin Herastrau cand totul, dar totul era acoperit de zapada. Toti copacii, toate tufisurile, toate aleile, totul era … era magic.

Tin minte si acum derdelusul din parcul Circului unde mergeam in fiecare iarna, la primul semn de ninsoare. Nu mai conta ca ne rostogoleam, ca ne loveam, conta ca eram fericiti si ne distram. Tin minte si acum ca luam o bucata de slanina din frigider si ungeam sania cu ea gandindu-ma ca va aluneca mai bine. Tin minte si acum ultima oara cand m-am dat cu sania.

Tin minte si acum ultima ninsoare. N-am stiut atunci ca o sa fie ultima, n-am stiut ca n-o sa mai ninga niciodata la fel. N-am stiut ca aia o sa fie ultima oara cand o sa ma bucur atat de mult de zapada in orasul asta. Nici n-aveam cum.

N-am stiut atunci ca multi ani mai tarziu o sa mi se faca dor de lucrurile astea. N-am stiut atunci ca o sa ma intreb daca se vor juca vreodata copiii mei in zapada asa cum m-am jucat si eu. N-am stiut atunci ca intamplarile pe care mi le povestea bunica in fiecare iarna o sa ramana doar niste amintiri apuse si ca cei ce vor urma nu o sa stie niciodata “cum e”. N-am stiut!

Daca ti-a placut articolul, voteaza-ma pe blogoree (click AICI) si/sau pe digg (click AICI). Multumesc :)

Tags: , , , , , , , , , , ,