Jun 11 2013

[P.V.] Ganduri si scuze si multumiri

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 11:15

Voi dragi cititori mai vechi stiti ca din cand in cand ma opresc, ma uit la viata mea si incep sa analizez. Ei bine, astazi e unul din momentele acelea. Astazi imi doresc sa va multumesc … voua ce ma cititi, voua ce imi sunteti elevi, voua ce imi sunteti prieteni, voua ce imi sunteti parinti, voua ce m-ati cunoscut in trecut, in prezent sau ma veti cunoaste in viitor si nu in ultimul rand tie cea care esti langa mine! Imi doresc atat sa va multumesc cat si sa-mi cer scuze. Postul e adresat comunitatii de dansatori din Romania, pentru cei din afara … s-ar putea sa nu insemne prea mult.

“Fiecare vis maret incepe cu un visator. Tine minte intotdeauna ca ai in tine puterea, rabdarea si pasiunea pentru a atinge stelele si a schimba lumea” a spus la un moment dat Harriet Tubman. Anul acesta am avut privilegiul de a interactiona cu un numar masiv de oameni, de a incerca sa le predau, de a incerca sa transmit pasiunea pe care o am si de a incerca sa schimb cate o perceptie. Am fost invitat la peste 20 de evenimente in calitate de instructor de dans (Kizomba) atat in tara cat si in afara si am avut ocazia sa cunosc o gramada de oameni minunati. Pentru ca simt acut nevoia de o pauza pentru a-mi incarca bateriile, mi-am permis sa stau sa analizez ce-am facut, ce puteam sa fac mai bine, si ce pot face mai bine in continuare. Asa ca … sa prestam franturi de ganduri zic.

Ma amuz un pic cand ma intreaba lumea (ori parintii ori prietenii) cand ma mai odihnesc, avand in vedere ca in timpul saptamanii sunt la job, seara am cursuri, iar in weekend sunt plecat la evenimente. Ma amuz pentru ca multi n-au inteles niciodata cat de mare e chestia asta numita pasiune, cat de mult te poti hrani din ea, si cat de mult inseamna sa vina cineva la tine si sa-ti spuna “Salut, nu ma cunosti, eu sunt Gigel, vroiam sa-ti multumesc pentru workshop, si sa-ti spun ca acum X luni, tu ai fost cel care m-a invatat primii pasi si m-a facut sa privesc altfel dansul”. Asta e singurul motiv pentru care aleg sa fac asta si pentru care continui sa fac lucrul asta oricat de obositor ar fi. Acel minut scurt de interactiune umana face ca totul sa fie bine, si face ca totul sa merite cu varf si indesat.

Mi s-a spus si anul asta de nenumarate ori ca ori sunt ori par arogant, ca nu interactionez suficient cu lumea, ca la party-urile noastre nu invit lumea la dans, ca am ajuns cu nasul pe sus doar pentru ca sunt instructor si multe altele. Foarte putini au fost aceia care m-au intrebat daca sunt ok si daca e totul bine, si va multumesc ca ati facut asta inainte sa trageti concluzii. Cel mai des, oboseala mea psihica e asemuita cu aroganta si din pacate n-am ce sa fac, faptul ca imi permit sa fiu un individ retras iarasi e asemuit cu aroganta, imi pare rau pentru cei ce credeti asta din cand in cand dar uneori chiar si mie mi-e greu sa rad tot timpul.

Sa stiti ca apreciez enorm privirile voastre, intrebarile voastre si imbratisarile voastre oricat de uracios as parea. Inca mai cred ca lumea poate fi un loc mai bun, iar Kizomba este in momentul asta fix acel “ceva” care imi demonstreaza cu varf si indesat asta. Acel lucru de care vorbeam acum doi ani de zile, anume doua corpuri care devin unul singur si lasa muzica sa ghideze pasii a devenit in timp parte din mine; acele 4-5 minute ale unui dans, reprezinta momentul “ala” in care uiti de tot si toate, in care nu mai ai probleme, in care nu mai esti obosit, in care nimic nu mai conteaza … decat dansul, pasiunea si bucuria de a trai. Doar ca mica paranteza, pasiunea nu este dansul, pasiunea mea a ramas tot viata … totul pentru o clipa, o clipa pentru o viata remember?

Se spune ca noi suntem suma oamenilor cu care am interactionat si a experientelor pe care le-am avut. Pentru lucrul acesta va multumesc sincer pentru ca ma simt in fiecare zi un om mult mai bogat. Norocul, natura, constrangerea, obisnuinta, ratiunea, pasiunea si dorinta sunt cele sapte cauze ale actiunii umane potrivit lui Aristotel, va multumesc voua pentru ca mi le alimentati! Am avut norocul sa predau, si norocul sa ma vreti in continuare; e in natura mea sa incerc sa fac lucrurile mai bune; sunt constrans de angajamentul pe care mi l-am luat fata de viata pentru a face fiecare clipa sa conteze si m-am obisnuit sa fac lucrul asta in fiecare zi; ratiunea imi spune ca acum este momentul pentru a face tot ceea ce putem face, iar pasiunea si dorinta sunt cele doua lucruri care ma hranesc si ma imping mai departe. Va multumesc umil.

Descoperiti pasiunea voastra, hraniti-o in fiecare zi si lasati-o sa va consume fiinta. ACUM este momentul pentru asta, dupa ce vom fi murit, va fi prea tarziu.

Tags: , , , , ,


Mar 21 2013

Despre dans (II)

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 15:10

Disclaimer: Urmeaza franturi de ganduri care poate o sa deranjeze pe unii. Nasol. Nu asta e scopul, si in nici un caz nu e sa bravez sau sa epatez, ci doar sa expun niste lucruri pe care le gandesc / le observ in jur.

As fi un ipocrit daca as spune ca dansul nu mi-a schimbat viata, mai concret comunitatea de salsa si dansurile aferente ei (salsa, bachata, kizomba, zouk, cha cha). Si pro si contra avem dupa cum urmeaza (insiruire random de idei):

Prietenii. Pe masura ce te afunzi din ce in ce mai tare in lumea asta, si incepi sa mergi tot timpul la cursuri, workshop-uri, congrese si party-uri o sa constati incet-incet ca toti prietenii tai ce nu au treaba cu salsa dispar putin cate putin, pana ajungi in momentul in care toti cei din jurul  tau sunt doar oamenii din lumea salsa. Ceilalti nu prea inteleg care e treaba cu salsa, considera ca-ti pierzi timpul, ca esti penibil (ca doar lumea asta latino e asemuita cu telenovelele si cu gay-ismele) si incet-incet legaturile cu ei se pierd. Dar stai! Asta nu e neaparat un lucru rau! Oamenii vin si pleaca din viata ta mereu, si asta se va intampla tot timpul; asa cum i-ai pierdut pe ei, asa o sa castigi altii … in numere mult mai mari. Bine, n-o sa fie chiar toti de calitate, dar asta e … nu exista padure fara uscaciuni.

Viata personala. Daca deja a trecut mai bine de un an jumatate si tu esti inca aici, sansele sa dispari din peisaj in curand sunt destul de mici. Daca esti si implicat activ in fenomen, adica mergi la party-uri in fiecare seara si la congrese de fiecare data cand ai ocazia, atunci perspectiva de a fi cu cineva din afara salsei este aproape inexistenta pentru tine. Ok, poate ca ti-ai dori chestia asta, dar pe de alta parte, avand in vedere ca majoritatea timpului liber il investesti tot aici, si-ti place la nebunie chestia asta, e clar ca n-ai timp de cineva “din afara”.

Scena. Din perspectiva de performer e ceva magic la a te urca pe scena in fata publicului. Pentru majoritatea e vorba de adrenalina care-i invadeaza in cele 3-4 minute de show, si de aplauzele de la final; e vorba de o coregrafie reusita, de “acel” accent prins cand trebuie; e vorba de adulatia maselor; e vorba de “hey, uite-te la mine, sunt pe scena si sunt mai bun decat tine!”. Cine spune ca nu se urca pe scena pentru public si pentru aplauze, ci pentru “el” si “satisfactia sa personala” e un mare ipocrit. Daca vrei sa faci ceva pentru tine si satisfactia ta personala, o faci la tine in sufragerie, daca vrei sa duci chestia asta pe scena, ori vrei sa epatezi ca tu esti acolo ca un zeu si noi nu, ori esti bun in ceea ce faci, si chiar reusesti sa faci un art artistic (si din fericire in Romania AVEM oameni care pot face asa ceva), ori pur si simplu vrei sa impartasesti magia pe care o simti cand dansezi si cu altii. Daca esti in prima categorie (destul de frecvent din pacate in Romania, cand show-urile se fac pentru ca “trebuie” nu pentru ca “ai ceva de spus”) nu pot decat sa spun: stai in sufragerie data viitoare. Asta e si motivul pentru care deobicei nu prea stau sa ma uit la show-uri (si nu vreau sa fiu inteles gresit, pot sa respect munca oamenilor pentru o coregrafie, dar NU o sa stau sa ma uit la o insiruire de figuri puse pe o melodie, doar ca sa existe ceva … e munca, o apreciez ca atare dar nu inseamna ca o aprob sau o gust).

In trei ani de zile de cand sunt in comunitate am ajuns sa privesc lucrurile un pic altfel, si Kizomba a contribuit foarte mult la perspectiva asta. Am facut primul show de kizomba din tara vara trecuta pentru a trage un semnal ca “hey, si in Romania putem face asta!”, ca a fost bun sau rau, nu comentez. De atunci si pana acum am inceput sa prefer show-urile “la liber” in ceea ce ma priveste: cu melodia pt. show aleasa cu cateva ore inainte, fara nici un pic de coregrafie, doar muzica, dans si partenera mea. Nu fac parte din prima categorie, nu fac parte din a doua (dar ii respect enorm pe cei care chiar sunt buni in ceea ce fac, traiesc momentele si au ceva de spus – vezi AIRE si Melodia Project de exemplu), in schimb ma duc acolo in fata publicului de fiecare data, si incerc pur si simplu sa transmit ceva, acea magie pe care o simt cand dansez, si fiind vorba de spectacole “la liber”, uneori o sa iasa bine, uneori de rahat mai putin bine, asta e, cu totii avem zile si zile; dar chiar si asa prefer varianta asta in loc de coregrafie, pentru ca e mult mai aproape de libertate si e o varianta mult mai umana si mult mai putin robotizata (din punctul meu de vedere).

Microfonul. Se zice ca unii devin instructori pentru a preda si a-i invata pe altii, in timp ce unii devin instructori pentru prestanta si faima (si sex :)) ). Din acelasi ciclu, am constientizat de mult o chestie (pe care a spus-o si Orville Small la un moment dat, si altii in nenumarate randuri): faptul ca esti un dansator bun, nu te face un instructor bun, si faptul ca esti un instructor bun nu te face un dansator bun. Sunt doua concepte total diferite, dar din pacate privite de catre multi (la noi cel putin) ca fiind acelasi lucru. Cu riscul de a fi injurat, fara sa am pretentia ca sunt vreun zeu in ale predatului, cred ca am avansa mult mai mult ca si comunitate daca dintre instructorii actuali ar disparea macar vreo 50%, sau macar daca ar studia mai mult (si nu ma refer la dans aici, ci pur si simplu la interactiunea umana, si la partea de pedagogie – si nu pot sa nu ii multumesc Ralucai de la Galaxy in acest moment, pentru acele nenumarate “esti idiot? cum sa spui asa ceva?” care m-au ajutat atat de mult!).

Apropo de chestia de mai sus (daca esti dansator bun nu inseamna ca esti si un instructor bun si vice-versa), daca esti un super-merga dansator, dar nu ti-ai dat niciodata silinta sa intelegi cultura din spatele dansului pe care il predai, de unde a pornit totul si de ce, cum si cand, semnificatiile miscarilor pe care le faci, daca nu ti-ai dat silinta sa studiezi un pic notiuni de muzica, macar din curiozitate, daca n-ai nici o treaba cu pedagogia si interactiunea umana, daca n-ai inca o intelegere buna a mecanicii miscarii, poti sa ramai in sufragerie, pentru ca nu predai decat figuri de dans, nu predai dans in sine. Ma refer in primul rand la “puneti mana aici, faceti asa, si intorceti-va incoace“, si stiti probabil multi la ce ma refer, si in al doilea rand, la categoria “predau pt. ca vreau sa ma dau mare dar stiu si alte cuvinte in afara de ‘aici’, ‘asa’ si ‘incoace’”.

Nu stiu despre voi, dar pentru mine cea mai mare satisfactie este sa-mi privesc elevii cum danseaza, si cum vor sa stie mai multe lucruri, si cum se bucura de fiecare pas; este sa-i vad cand au momentul “evrika” atunci cand toate lucrurile incep sa aibe brusc un sens. Cea mai mare satisfactie este cand cineva pe care nu-l cunosc vine la mine si-mi spune ca a fost la nu stiu ce workshop de-al meu acum x luni, si ca a invatat primii pasi cu mine, sau ca de-atunci a inceput sa-i placa Kizomba, sau ca de-atunci pur si simplu a inceput sa inteleaga ca dansul nu se rezuma la figuri invatate pe de rost ci la ascultat o melodie si la comunicat mental cu un partener. De-asta sunt mandru ca sunt instructor, sunt fericit ca pot aduce un “ceva” in plus in viata catorva oameni, si sunt fericit ca pot face asta si in afara tarii, in special cu oamenii care nu ma inteleg (cei care nu vorbesc nici macar engleza).

Prima oara am auzit chestia asta la Dragos SG (ulterior si la altii): a fi instructor nu este un drept, este un privilegiu si o responsabilitate.

Schimbari. Da, dansul m-a schimbat enorm. Mi-a deschis mintea mai mult, m-a facut mai creativ, m-a facut sa iubesc viata mai mult, mi-a adus un mare plus de spontaneitate si libertate, mi-a dat mai multa incredere in mine, m-a facut sa cunosc enorm de multe persoane, m-a purtat intr-o groaza de tari, fie ca dansator, instructor sau performer, am interactionat cu nenumarate alte culturi, m-am re-descoperit pe mine si lumea din jur, m-a ajutat sa redefinesc conceptele de umilinta, respect si prietenie, m-a invatat sa zambesc mai mult, m-a invatat sa simt mai mult si sa gandesc mai putin, m-a invatat sa dau mai mult si sa iau mai putin. Da, dansul poate sa faca toate chestiile astea si mult mai mult de atat!

Viata mea a inceput sa se rezume doar la muzica si dans. Nu mai fac nimic altceva, si nici nu-mi doresc sa fac altceva. Nu de alta, dar “dans” este asa un concept vast care inglobeaza atat de multe trairi si activitati de nu va puteti imagina! Este ceva ce trebuie incercat si ce trebuie trait! Salsa este un mod de viata, si din fericire este unul care se completeaza perfect cu celalalt mod de viata al meu, anume rock-ul.

Andy Salserock. Presupunand ca inca mai exista cineva care citeste randurile astea si nu e dansator de salsa, jocul de cuvinte vine de la dansatorul de salsa, numit ’salsero’ (sau ’salsera’ fetele) si rock. Cine are impresia ca a fi rocker inseamna sa asculti numai rock, sa porti tricouri cu cranii, sa te imbraci numai in negru si sa bei ca spartul e un idiot ignorant (daca va simtiti, nu-mi pare rau … sunteti niste idioti sau ma rog … hai sa fiu mai finut, sunteti doar ignoranti). Muzica si hainele sunt doar o parte a acestui mod de viata, dar in nici un caz nu reprezinta totul (facem abstractie de pustanii cretini din Romania, sau de adultii cu ochelari de cal). N-o sa fac dezbaterea vietii cu rebeliunea de la care a pornit, sau stigmatizarea de care s-a bucurat rock-ul (o sa fac la un moment dat un post doar despre asta, strict ca si cultura generala dintr-o perspectiva antropologica) ci o sa spun asa: in ceea ce ma priveste, ca mod de viata, rock-ul se rezuma la keeping an open mind, la increderea in tine si in fortele tale, la respectarea principiilor pe care le ai si nealterarea lor la prima bataie de vant, la respect, ambitie si curajul de a fi tu in orice circumstante, la curajul de a spune ce gandesti, cum gandesti, indiferent de parerile celor din jur, la ajutarea celui de langa tine fara a astepta nimic in schimb, la libertatea ta ca individ si la pasiunea pentru viata. Din fericire salsa pentru mine reprezinta un “joie de vivre” total si pur, ca atare avem urmatorul traseu: rock -> keeping an open mind -> vazut cum e cu salsa -> constatat pasiune, libertate si distractie -> fuzionat totul in ’salserock’. Asta fiind varianta scurta la “auzi, dar cum ai ajuns tu sa dansezi salsa?”.

Mai am niste chestii de spus, dar poate intr-o parte a III-a. Si pentru ca weekend-ul acesta prestez in Bulgaria, ne auzim/citim luni cel mai devreme! Va doresc un weekend minunat si plin de pasiune, viata si … dans ! :)

Tags: , , , , , , , , , ,