Apr 07 2009

Cam ce mai face porcusorul

Category: PerceptiiAndy @ 08:43

Stiu ca n-am mai scris de ceva timp pe-aci. Nu mi-o luati in nume de rau, dar in momentul de fata sunt cateva chestii care au determinat aceasta stare de fapt:

- m-am plictisit de scris (stiti ca am mai facut o pauza de 8 luni la un moment dat, nu stiu daca o sa dureze la fel si acum, dar na .. :) )
- nu-mi mai ofera lucrurile de care am nevoie in momentul de fata
- nu mai am “inspiratie” la aberat
- nu mai am la fel de mult timp pt. asta (bine, desi stiu ca timp se face daca vrei :)) )

Anyway, pe micutul porc a inceput sa-l arda o puternica dorinta de a da jos in pzda ma-sii maiestuoasa-i burta. Cu mancatul e usor, cu determinarea spre a presta miscare e mai greu dar … getting there. Mi-am scos bicla de la naftalina, bancuta pentru abdomene si alte cacaturi si de saptamana viitoare porcinul nostru va presta si alergari. Cand am facut pozele pentru shoot-ul NeXuS (stiti voi, cele de acum doua saptamani) aveam aproape 110 kile (stiu stiu, devenisem cam delasator in ultimul timp. Azi dimineata aveam 103. The belly shalt cometh off!!! :D

Stiti ca eu am idei fixe legate de carpe diem, pasiune, timp si alte chestii conexe. La recomandarea cuiva m-am apucat sa citesc Soni a lui Andrei Ruse (o puteti cumpara aici sau aici). O carte despre .. de fapt hai mai bine s-o las chiar pe ea sa prezinte subiectul:

Ma cheama Sonia. Am 26 de ani, cancer la stomac si inca sase luni de trait. te-ai gandit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face daca ai afla ca o sa mori curand nu? dar esti linistit. n-o sa ti se intample tocmai tie”

Initial am privit cartea cu reticenta, gandindu-ma ca e o carte pentru femei. Din curiozitate m-am apucat sa citesc si recunosc ca mi-a placut. Afland ca are cancer la stomac Soni se apuca sa experimenteze tot felul de lucruri si sa faca absolut tot ce-i trece prin minte, de la trip-uri dubioase pana la facut felatii unui pusti de 14 ani. Nu vreau sa spun prea multe pentru ca poate o sa aveti curiozitatea s-o cititi si n-as vrea sa va stric lectura. Oricum, macar de curiozitate ar merge citita. Nu e scrisa in limbaj elevat sau pretentios, mai degraba in limbaj de “futu-i ma-sa”, foarte casual, normal si obisnuit pentru felul in care vorbim noi in fiecare zi.

Si .. cam atat. Nu vreau sa va plictisesc si cu altele momentan. Ne mai citim.

In cazul in care o sa absentez mai mult, pastrati-ma in RSS reader si o sa vedeti voi cand ma intorc. Nu de alta, dar la un moment dat o sa ma intorc inevitabil :)

Love you guys!

Tags: , , , , , , , , ,


Feb 11 2009

Guest post: “Moartea unui om – indiferenta unei natiuni”

Category: Realitate cruntaAndy @ 21:00

Eu nu prea am guest post-uri aici pentru ca nu prea se preteaza pe blogul meu (din motive evidente). Asta e una dintre exceptii: un articol scris de un fost coleg de la jurnalism – pitestean la origini (si el ca si mine iesit complet din lumea presei) vis-a-vis de moartea handbalistului Marian Cozma.

DISCLAIMER: Prin postul asta NU instig la violenta si NU instig nici la rasism. Orice comentarii exagerate ce depasesc limita bunului simt o sa fie sterse / nu o sa fie aprobate (fara nici o suparare) – nu de-asta l-am publicat aici.

“E greu sa asculti stirile despre Marian Cozma. Este aproape imposibil sa mai arunci cate un ochi peste imagini fara sa te gandesti la familia lui, la prietenii lui, la tine. Este incredibil de putreda senzatia care te incearca in momentul in care vezi exact momentul in care s-a intamplat crima.

Ce poti sa mai spui cand vezi “dusmanii care ne vor de milioane de ani Transilvania” cum plang pentru un OM ? Realizezi ca sunt OAMENI, poate mai oameni decat multi dintre noi.

Este normal sa blamam tiganii pentru toate relele din lume? Este normal sa-i apelam cu aceasta imbecilitate de formula “rromi” si nu tigani? Este anormal sa fii rasist in conditiile in care vezi cum un grup de tigani curma viata unui tanar care s-a dedicat sportului? Un tanar care scoate lumea pe strazi?

Si tiganii scot oamenii din case. Tarandu-i, injurandu-i,lasandu-i fara locuinte. Poate sunt prea aspru si poate chiar un pic rasist. Este anormal? Creierul meu nu poate sa conceapa asa ceva. Cum nu ar putea sa conceapa nici daca un grup de romani ar omori un TIGAN. Dar totusi…

Avem grija sa protejam, din punct de vedere legislativ, minoritatile, iar de majoritate ne doare in cel mai de rahat loc. Avem grija sa le lasam locuri de munca si burse in invatamant, insa de sefii de promotie ne doare….

Romanii au iesit o data in strada in 89 si, se spune prin carti, au mai pus-o de-o rascoala pe la 1900. Acum mai aveti ce va trebuie sa va rasculati impotriva nedreptatilor din tara asta?

Mai aveti pe dracu…”

Alex

Mai multe despre acest subiect gasiti aici.

Tags: , , , , , , , , , , , ,


Jan 25 2009

Tricoul gri (III)

Category: PerceptiiAndy @ 09:51

Curiozitatea continua. Pentru cursivitate cititi si ce-a fost scris inainte

Tricoul gri (I)
Tricoul gri (II)

Cap. II

Pana la urma nu era decat o zi obisnuita de primavara in poienita. Ce-i drept poienita e putin spus: era o portiune de pamant acoperita de iarba, ce avea forma unui cerc de opt-noua sute de metri in diametru si protejata de copaci de jur imprejurul ei.

Rasfatat de razele soarelui, s-a intins pe spate cu mainile sub cap si a inceput sa priveasca atent cei doi nori micuti de sus, rataciti in imensul albastru.

De ce exista norii? De ce sunt unii albi si unii gri? De ce unii sunt pufosi in timp ce altii sunt atat de slabi? Cand apar si cand dispar? De ce nu aduc toti ploaia? De ce unii fug atat de grabiti in timp ce altii stau si lenevesc o zi intreaga?

Dupa cateva minute bune, a inceput sa se rostogoleasca prin iarba oprindu-se pe burta, cu ochii fix asupra unui fir de iarba. A intins degetul si a asteptat ca vietatea din varful firului sa se urce pe el. O creatura mica, rosiatica, cu patru pete albe inspre capul negru, si cateva pete negre pe spate. Initial s-a oprit imediat cum a ajuns pe degetul sau si a inceput sa miste incet cele doua antene. A ridicat palma, a dus-o la nivelul ochilor sai si a inceput sa zambeasca privind-o. Cateva secunde mai tarziu, cele sase picioruse ale buburuzei au inceput sa se miste, micuta creatura luand-o inspre antebratul lui.

A prins-o intre degetul mare si degetul aratator de la cealalta mana si a pus-o iarasi in mijlocul palmei. S-a uitat la ea pret de cateva minute. Nu s-a mai miscat. Cand si-a privit la un moment dat cele doua degete, a vazut o mica pata portocalie pe ele. O stransese prea tare. Buburuza murise.

- Vai! Nu trebuia sa faca asta!
- Esti sigura?
- Da! N-ai vazut ce mica era … atat de draguta …
- Era o lectie pe care trebuia s-o invete.
- Te urasc cand esti asa. Cum poti fi atat de cinic?
- De ce nu vrei sa intelegi odata? Eu nu sunt cinic, sunt doar … realist.
- Realist? Privesti luarea unei vieti atat de detasat si de nepasator, nu pot sa inteleg.
- Cum ai fi vrut sa invete? Data viitoare o sa fie mai atent, o sa stie singur cat de tare sa o tina intre degete, asta daca o sa mai vrea sa faca asta.
- Data viitoare … auzi? Noi eram la fel?
- Chiar vrei sa-ti raspund? Stii ca o sa te superi iar pe mine.
- Incearca.
- Eu eram la fel, manat de curiozitate, tu … in timp ce eu incercam sa inteleg care e toata treaba cu norii, stateai doar cu capul in ei.
- Ha ha.
- Ti-am zis ca o sa te superi din nou pe mine.
- Unele lucruri chiar nu ma intereseaza, nu-mi plac, nu vreau sa le inteleg si nici n-o voi face vreodata. Asta nu inseamna ca sunt proasta.
- Nici n-am spus asta, din anumite puncte de vedere esti mult mai inteligenta decat mine!
- Nu pot sa cred ca ai spus TU asa ceva!
- De ce nu? E adevarul.
- Iar incepi … si care sunt acele puncte de vedere?
- Chiar conteaza?

Tags: , , , , , , , , , ,


Dec 25 2008

Amintiri, zambete si lacrimi (si cadoul perfect de Craciun!)

Category: Realitate cruntaAndy @ 18:59

O casa cu peretii galbeni undeva intre Preoteasa si Cismigiu, aproape de un colt de strada. Am mai trecut pe langa ea in ultimii ani si am vazut-o in paragina ultima oara cu doua X-uri mari pe usa veche de la intrare. Imi aduc aminte ca ma ascundeam mereu sub masa din sufragerie, care la vremea respectiva mi se parea imensa. Eu dormeam intr-o camera extrem de inalta, si credeam ca merg o suta de metri de la usa de la intrare pana la pat. Aveam trei sau patru ani atunci, nici nu mai tin minte. Era casa in care traia bunicul meu.

Tin minte ca avea un “studio” la capul patului (asa ii spuneam atunci), stiti voi .. locul acela unde se pun perne, saltele, asternuturi, paturi, etc. Ei bine in locul ala ma ascundeam mereu de el si-l lasam sa ma caute prin toata casa. Cred ca stia ca sunt acolo, dar imi dadea apa la moara, eram mic si pentru mine era mereu distractiv sa fac chestia asta.

Inca de la doi ani, s-a apucat sa ma inregistreze recitand poezii, cantand melodioare pentru copii sau pur si simplu vorbind. Nu cred ca a trecut vreun an fara sa am cel putin o inregistrare cu mine. O parte din ele le mai am si acum pe casete vechi audio, o si mai mica parte am reusit s-o inregistrez pe calculator.

La trei ani am o inregistrare cu mine recitand in latina (nu mai stiu exact ce). Din pacate nu am inregistrarea aia in format mp3, dar daca sunteti curiosi cum suna vocea micutului porc la 2 ani jumatate puteti sa ascultati aici (daca nu intelegeti nimic, dati la secunda 40 si o sa fie totul mai clar).

De la trei ani in sus, a inceput sa ma invete franceza si engleza astfel incat pe la 4-5 ani deja puteam sa port conversatii cursive cu el in franceza (evident ca am uitat mult din limba asta; si cu toate astea  … in continuare je deteste la langue francais … poate si pentru ca am uitat din ea atat de mult …). Daca sunteti curiosi cat de afon era micutul grohaitor, puteti sa ma ascultati cantand in engleza aici (4 ani jumatate).

Tin minte ca suna telefonul si raspundea la el, vorbea putin, dupa care imi spunea ca a sunat Mickey Mouse si mi-a lasat o ciocolata sub telefon si … acolo era! Evident ca eu la varsta aia chiar credeam ca Mickey Mouse a sunat si mi-a adus ciocolata. Si tin minte ca ma alinta mereu “Gandacel”.

Tin minte ca ma ducea prin muzee si avea extrem de multa rabdare sa imi explice cum functioneaza lucrurile, ce s-a intamplat in trecut, cum e lumea din jur etc. Mi-a dat carti de citit, m-a invatat sa joc sah (tot in jurul varstei de 5 ani), mi-a povestit tot felul de intamplari si mi-a stimulat imaginatia si cu toate astea, gaseam mereu timp sa mergem prin parcuri si sa stau bot in bot cu toti cainii.

In mare parte sunt ceea ce sunt acum din cauza lui. El e ‘vinovat’ ca acum imi place sa “stiu”. Sa stiu cat mai multe lucruri din cat mai multe domenii si sa vreau sa inteleg cum functioneaza totul (atat pe plan fizic cat si psihic). El e motivul pentru care mi s-a spus mereu cand eram serios ca sunt prea inaintea varstei (nu va ganditi ca eram cine stie ce om calm si inteligent, dimpotriva, am fost eternul copil-problema, mereu facand prostii si intrand in belele).

Si cu toate astea, nu i-am multumit niciodata, si nu am constientizat niciodata cat de multe lucruri ii datorez decat .. atunci cand a fost prea tarziu. Eram prea mic si nu imi dadeam seama de tot ce a facut el pentru mine. Poate nu reusesc sa constientizez nici acum total chestia asta … singura mea dorinta este sa reusesc sa fiu si eu cu copiii si/sau nepotii mei macar jumatate din cat a fost el cu mine …

“Telefonul” l-am primit acum aproape 7 ani .. eram singur acasa si “am stiut” imediat despre ce e vorba, inainte sa aud orice cuvant in receptor …

Il chema Dumitru Sandu si poza asta sta la capul patului meu de-atunci si o sa ramana multa vreme acolo …

De ce v-am spus toate astea? Pentru ca mi-e dor de el si pentru ca acum trei sferturi de ora m-a rugat maica-mea sa o duc maine la cimitir si pentru ca tot de trei sferturi de ora plang in continuu ca o muiere. N-am mai fost acolo … de acum sapte ani. N-am mai putut pur si simplu, nici macar n-am mai putut sa ma gandesc la asta. Nu stiu daca o sa reusesc sa si intru in cimitir, dar … o parte din mine chiar isi doreste lucrul asta desi poate nu mai conteaza acum.

Fara sa vreau sa par cliseistic, my point was: stop and think daca aveti ceva de apreciat sau nu, daca ati luat “for granted” persoanele de langa voi, daca ati constientizat vreodata impactul pe care o persoana l-a avut asupra voastra. In caz afirmativ, multumiti-i, nu stii niciodata daca o sa mai ai vreo sansa. Eu am invatat asta “the hard way”. Credeti-ma pe cuvant, nu e chiar atat de greu sa multumesti cuiva.

Sper ca n-am suparat / intristat pe nimeni cu postul asta. Da, sunt praf si relativ la pamant in momentul asta, dar nu sunt in totalitate trist. Stiti cum era zicala aia “un ochi rade, unul plange” ? Cam asa si eu acum .. imi aduc aminte atat de multe chestii frumoase (dar … pe care n-am stiut sa le apreciez atunci cand le-am avut).

Sincer? Asta e cel mai frumos cadou de Craciun primit in ultimii ani! Amintirea lui Dumitru Sandu, bunicul meu.

Astazi nu mai sunt micutul porc. Astazi sunt doar “gandacel”.

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


Dec 23 2008

Cand muzica nu e doar muzica ..

Category: SpeechlessAndy @ 16:26

Cred ca am avut cel putin zece variante de a incepe postul asta, si de fiecare data am renuntat.

Cei care ma stiti in persoana probabil ati auzit deja de nenumarate ori fraza “je deteste la langue francais”. Nu imi place pur si simplu. O pot intelege, o pot scrie cat de cat, o pot vorbi oarecum, dar nu imi place desi a trebuit s-o folosesc ceva vreme.

Saptamana trecuta cred, am ajuns la The Voice pe blog si am vazut clipul de mai jos. Evident ca dup-aia am vrut sa vad intreg spectacolul. Uitati-va la clip si cititi ce e mai jos dupa aceea:

(Urmeaza fragmente de ganduri, imprastiate  haotic si aiurea)

Am reusit sa-l gasesc dimineata pe net, si acum zece minute s-a si terminat. Nu sunt foarte multe chestii pe lumea asta care sa ma “afecteze”, dar pasiunea va fi una dintre ele intotdeauna (oare de ce?).

Notre Dame de Paris e un spectacol fabulos, o productie canadiano-franceza cu o scenografie perfecta, actori care traiesc prin muzica si prin emotie, dansuri care sustin toata actiunea si voci patrunzatoare pe care nu numai ca le auzi, dar le si simti.

La mine in casa a fost si este chiar cald azi, cu toate astea cat timp m-am uitat la spectacolul in cauza mi-a fost frig (a se citi “m-au trecut constant fiorii”). Au fost cateva piese in care se putea citi emotia pura pe fetele actorilor si se putea simti tot urletul de disperare din glasul lor. N-o sa fiu ipocrit si o sa recunosc ca fara sa-mi dau seama mi s-au umezit obrajii la un moment dat, apoi s-au uscat doar pentru a se umezi din nou. Artisti adevarati, in adevaratul sens al cuvantului. Si nu uitati: toata chestia asta e in acea limba minunata pe care n-o suport – in franceza!

Chiar mi-as dori sa pot expune toate gandurile pe care le am in cap vis-a-vis de spectacolul asta, dar cred ca ar trebui sa fie putin “la rece”, nu de alta dar in momentul asta chiar nu-mi gasesc cuvintele.

Quasimodo probabil e cel mai expresiv dintre toti si implicit cel mai patrunzator, poate si datorita timbrului aparte pe care il are vocea lui. De machiaje si costume nu mai zic nimic .. iar povestea … mai bine uitati-va mai jos :)

Daca apreciati arta, pasiunea pentru arta, emotia prin muzica sau chiar pasiunea punct, uitati-va la Notre Dame de Paris. Merita! (ca nota, potrivit Guiness Book of Records, Notre Dame de Paris este musical-ul cu cel mai mare succes in primul an)

Am gasit spectacolul intreg pe youtube si va dau si link-urile catre cantece (nu o sa pun clipurile pe blog pentru ca sunt prea multe) – au si subtitrare in engleza

Act I

Le temps des cathédrales
Les sans-papiers
Intervention de Frollo
Bohémienne
Esmeralda tu sais
Ces diamants-là
La fête des fous
Le Pape des Fous
La sorcière
L’enfant trouvé
Les portes de Paris
Les portes de Paris (II)
Tentative d’enlèvement
La Cour des miracles / Le mot Phoebus
Beau comme le soleil
Déchiré
Anarkia
À boire!
Belle
Ma maison, c’est ta maison
Ave Maria païen
Je sens ma vie qui bascule
Tu vas me détruire
L’ombre
Le Val d’Amour
La volupté
Fatalité

Act II

Florence
Les cloches
Où est-elle?
Les oiseaux qu’on met en cage
Condamnés
Le procès
La torture
Phoebus
Être prêtre et aimer une femme
La monture
Je reviens vers toi
Visite de Frollo à Esmeralda
Un matin tu dansais
Libérés
Lune
Je te laisse un sifflet
Dieu que le monde est injuste
Vivre
L’attaque de Notre-Dame
Déportés
Mon maître, mon sauveur
Donnez-la moi
Danse mon Esmeralda
Finale

Tags: , , , , , , , , , , , ,