Jun 11 2013

[P.V.] Despre oameni si viata.

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 15:08

Scriind postul de dimineata mi s-a facut un pic dor de unul din locurile in care scriam anonim: “Pasiunea Vietii”. Asa ca o sa reiau ideea de acolo, si primul citat de azi spune asa: “Sa traiesti este cel mai rar lucru din lume. Majoritatea oamenilor exista, asta e tot” (Oscar Wilde). Si din pacate asa stau lucrurile: ne trezim dimineata, bem o cana de cafea, mergem la munca, ne intoarcem acasa, zacem toata seara sau (in cazurile fericite) iesim o ora in oras, dupa care ne culcam. Responsabilitatile aruncate inspre noi de catre viata ne-au luat treptat umanitatea si pasiunea pentru viata (un pic ironic daca stai sa te gandesti, cum lucrul cel mai pretios noua, ne ucide sufletul incet-incet).

Am spus-o de multe ori, am uitat sa ne bucuram de lucrurile din jurul nostru si in special de oamenii din jurul nostru. Pe cei mai apropiati dintre ei ii luam drept buni si siguri si atat si evident ajungem sa-i pierdem. Nu prea mai suntem in stare sa cladim prietenii adevarate si relatii adevarate pentru ca am uitat de mult (sau poate nu am stiut niciodata) ca prieteniile adevarate si relatiile adevarate au nevoie de munca aproape continua pentru a le cladi; bine, nici nu mai avem rabdare ce-i drept. Nu ne mai dam osteneala sa ii ascultam pe cei de langa noi, nu ne mai chinuim sa vedem ce se ascunde in spatele expresiilor, nu mai avem curiozitatea de a cerceta in spatele cuvintelor, luam lucrurile ca atare, sau din inertie completam de la noi bucatile care lipsesc bazandu-ne pe experientele noastre anterioare. Am uitat ca suntem diferiti, am uitat sa ne acceptam, am uitat ca ne adaptam constant si suntem intr-o continua schimbare (in cazurile fericite iarasi), am uitat ca suntem oameni si facem si gandim lucrurile fiecare in felul sau. Am uitat sa lasam de la noi si sa ne completam, prinsi in mrejele egocentrismului. Si cel mai trist mi se pare ca am uitat cum sa vorbim in liniste unul cu celalalt fara sa spunem absolut nimic.

Oamenii vin si pleaca mereu din viata noastra si e datoria noastra sa-i lasam sa faca asta. Cineva spunea sa-i cauti pe cei asemeni tie si sa te tii de ei. Eu merg mai departe si spun sa-i cauti pe cei asemeni tie pe termen lung (ma refer la idealuri, planuri si dorinte de termen lung), pe aceia trebuie sa-i tii aproape, pentru ca lucrurile scurte sunt trecatoare. Asa au fost dintotdeauna si asa vor fi mereu. Daca ajungi peste zece ani cu macar un prieten de acum, fii fericit! Inseamna ca ati invatat sa va apreciati reciproc, sa va respectati, sa va acceptati si ati pus amandoi mana de la mana pentru a cladi acea prietenie, si asta e valabila si intr-o relatie, cu mentiunea ca acolo evident e nevoie de si mai multa munca pentru a obtine un “ceva” care sa te tina o viata (si pana la urma, viata nu e chiar atat de lunga, asa ca nu e un sacrificiu chiar atat de mare).

“Traiesti o singura data, dar daca o faci cum trebuie, o data este de ajuns” (Mae West). Viata n-ar trebui sa se rezume la ce avem noi acum. Cu riscul de a o da intr-o serie de clisee …. cand a fost ultima oara cand te-ai intins in iarba? Cand ai stat ultima oara sa asculti viata din jurul tau? Cand ai simtit ultima oara mangaierea soarelui? Bine bine … poate prea poetic spus, dar ma refer la momentele in care ai uitat de tot, n-ai mai avut nici o grija, n-a mai existat nimic, ci doar te-ai bucurat de simturile tale. E un lucru atat de banal incat am ajuns sa-l desconsideram aproape total. Si cu toate astea, simturile astea sunt cele ce ne lumineaza viata, iar momentele in care putem sa ne bucuram de ele in stare pura, fara influentele negative ale vietii cotidiene sunt cele in care incercam sa traim cu adevarat.

Am uitat sa simtim lucrurile bune si sentimentele pozitive (ma refer la simtit cu adevarat, nu doar zambete schitate prea usor) si sa le ducem la extrem pana ne explodeaza pieptul, in schimb pe cele negative le lasam bine-mersi sa ne acapareze, le amplificam si le lasam sa ne macine. Cum vine asta? Unde e logica?

Am uitat ca ne-am dorit toata viata libertate si independenta si acum ne complacem intr-o rutina seaca. Am uitat de libertatea de a alege doar noi, am uitat de libertatea de a fi asa cum suntem cu adevarat, am uitat de libertatea de a fi oameni, de libertatea de a gandi si de a simti, preocupandu-ne mereu de ce spun cei din jur despre noi si cautand in permanenta acceptarea sociala. Si ajungem automat sa-i lasam pe altii sa traiasca viata noastra in locul nostru facand alegeri care sa ne aduca accea acceptare, si uitand in schimb … de noi. Sunt lucruri pe care le putem schimba oricand, dar chiar vrem asta? Toata lumea zice ca primul pas e cel mai greu, asa e … dar de ce nu-l facem? Va promit ca nu e chiar atat de greu, si lucrurile devin din ce in ce mai usoare in timp si … merita.

Maica Teresa spunea asa: “Viata este o oportunitate, profita de ea.
Viata este frumusete, admir-o.
Viata este un vis, realizeaza-l.
Viata e o provocare, implineste-o.
Viata este o obligatie, achita-te de ea.
Viata este un joc, joaca-l.
Viata e o promisiune, indeplineste-o.
Viata este tristete, treci peste ea.
Viata este un cantec, cant-o.
Viata e o lupta, accept-o.
Viata e o tragedie, confrunt-o.
Viata e o aventura, provoac-o.
Viata este noroc, fa-ti-l.
Viata este prea pretioasa, n-o distruge.

Viata este viata, lupta pentru ea.”

Tags: , ,


Jun 11 2013

[P.V.] Ganduri si scuze si multumiri

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 11:15

Voi dragi cititori mai vechi stiti ca din cand in cand ma opresc, ma uit la viata mea si incep sa analizez. Ei bine, astazi e unul din momentele acelea. Astazi imi doresc sa va multumesc … voua ce ma cititi, voua ce imi sunteti elevi, voua ce imi sunteti prieteni, voua ce imi sunteti parinti, voua ce m-ati cunoscut in trecut, in prezent sau ma veti cunoaste in viitor si nu in ultimul rand tie cea care esti langa mine! Imi doresc atat sa va multumesc cat si sa-mi cer scuze. Postul e adresat comunitatii de dansatori din Romania, pentru cei din afara … s-ar putea sa nu insemne prea mult.

“Fiecare vis maret incepe cu un visator. Tine minte intotdeauna ca ai in tine puterea, rabdarea si pasiunea pentru a atinge stelele si a schimba lumea” a spus la un moment dat Harriet Tubman. Anul acesta am avut privilegiul de a interactiona cu un numar masiv de oameni, de a incerca sa le predau, de a incerca sa transmit pasiunea pe care o am si de a incerca sa schimb cate o perceptie. Am fost invitat la peste 20 de evenimente in calitate de instructor de dans (Kizomba) atat in tara cat si in afara si am avut ocazia sa cunosc o gramada de oameni minunati. Pentru ca simt acut nevoia de o pauza pentru a-mi incarca bateriile, mi-am permis sa stau sa analizez ce-am facut, ce puteam sa fac mai bine, si ce pot face mai bine in continuare. Asa ca … sa prestam franturi de ganduri zic.

Ma amuz un pic cand ma intreaba lumea (ori parintii ori prietenii) cand ma mai odihnesc, avand in vedere ca in timpul saptamanii sunt la job, seara am cursuri, iar in weekend sunt plecat la evenimente. Ma amuz pentru ca multi n-au inteles niciodata cat de mare e chestia asta numita pasiune, cat de mult te poti hrani din ea, si cat de mult inseamna sa vina cineva la tine si sa-ti spuna “Salut, nu ma cunosti, eu sunt Gigel, vroiam sa-ti multumesc pentru workshop, si sa-ti spun ca acum X luni, tu ai fost cel care m-a invatat primii pasi si m-a facut sa privesc altfel dansul”. Asta e singurul motiv pentru care aleg sa fac asta si pentru care continui sa fac lucrul asta oricat de obositor ar fi. Acel minut scurt de interactiune umana face ca totul sa fie bine, si face ca totul sa merite cu varf si indesat.

Mi s-a spus si anul asta de nenumarate ori ca ori sunt ori par arogant, ca nu interactionez suficient cu lumea, ca la party-urile noastre nu invit lumea la dans, ca am ajuns cu nasul pe sus doar pentru ca sunt instructor si multe altele. Foarte putini au fost aceia care m-au intrebat daca sunt ok si daca e totul bine, si va multumesc ca ati facut asta inainte sa trageti concluzii. Cel mai des, oboseala mea psihica e asemuita cu aroganta si din pacate n-am ce sa fac, faptul ca imi permit sa fiu un individ retras iarasi e asemuit cu aroganta, imi pare rau pentru cei ce credeti asta din cand in cand dar uneori chiar si mie mi-e greu sa rad tot timpul.

Sa stiti ca apreciez enorm privirile voastre, intrebarile voastre si imbratisarile voastre oricat de uracios as parea. Inca mai cred ca lumea poate fi un loc mai bun, iar Kizomba este in momentul asta fix acel “ceva” care imi demonstreaza cu varf si indesat asta. Acel lucru de care vorbeam acum doi ani de zile, anume doua corpuri care devin unul singur si lasa muzica sa ghideze pasii a devenit in timp parte din mine; acele 4-5 minute ale unui dans, reprezinta momentul “ala” in care uiti de tot si toate, in care nu mai ai probleme, in care nu mai esti obosit, in care nimic nu mai conteaza … decat dansul, pasiunea si bucuria de a trai. Doar ca mica paranteza, pasiunea nu este dansul, pasiunea mea a ramas tot viata … totul pentru o clipa, o clipa pentru o viata remember?

Se spune ca noi suntem suma oamenilor cu care am interactionat si a experientelor pe care le-am avut. Pentru lucrul acesta va multumesc sincer pentru ca ma simt in fiecare zi un om mult mai bogat. Norocul, natura, constrangerea, obisnuinta, ratiunea, pasiunea si dorinta sunt cele sapte cauze ale actiunii umane potrivit lui Aristotel, va multumesc voua pentru ca mi le alimentati! Am avut norocul sa predau, si norocul sa ma vreti in continuare; e in natura mea sa incerc sa fac lucrurile mai bune; sunt constrans de angajamentul pe care mi l-am luat fata de viata pentru a face fiecare clipa sa conteze si m-am obisnuit sa fac lucrul asta in fiecare zi; ratiunea imi spune ca acum este momentul pentru a face tot ceea ce putem face, iar pasiunea si dorinta sunt cele doua lucruri care ma hranesc si ma imping mai departe. Va multumesc umil.

Descoperiti pasiunea voastra, hraniti-o in fiecare zi si lasati-o sa va consume fiinta. ACUM este momentul pentru asta, dupa ce vom fi murit, va fi prea tarziu.

Tags: , , , , ,


Mar 21 2013

Despre dans (II)

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 15:10

Disclaimer: Urmeaza franturi de ganduri care poate o sa deranjeze pe unii. Nasol. Nu asta e scopul, si in nici un caz nu e sa bravez sau sa epatez, ci doar sa expun niste lucruri pe care le gandesc / le observ in jur.

As fi un ipocrit daca as spune ca dansul nu mi-a schimbat viata, mai concret comunitatea de salsa si dansurile aferente ei (salsa, bachata, kizomba, zouk, cha cha). Si pro si contra avem dupa cum urmeaza (insiruire random de idei):

Prietenii. Pe masura ce te afunzi din ce in ce mai tare in lumea asta, si incepi sa mergi tot timpul la cursuri, workshop-uri, congrese si party-uri o sa constati incet-incet ca toti prietenii tai ce nu au treaba cu salsa dispar putin cate putin, pana ajungi in momentul in care toti cei din jurul  tau sunt doar oamenii din lumea salsa. Ceilalti nu prea inteleg care e treaba cu salsa, considera ca-ti pierzi timpul, ca esti penibil (ca doar lumea asta latino e asemuita cu telenovelele si cu gay-ismele) si incet-incet legaturile cu ei se pierd. Dar stai! Asta nu e neaparat un lucru rau! Oamenii vin si pleaca din viata ta mereu, si asta se va intampla tot timpul; asa cum i-ai pierdut pe ei, asa o sa castigi altii … in numere mult mai mari. Bine, n-o sa fie chiar toti de calitate, dar asta e … nu exista padure fara uscaciuni.

Viata personala. Daca deja a trecut mai bine de un an jumatate si tu esti inca aici, sansele sa dispari din peisaj in curand sunt destul de mici. Daca esti si implicat activ in fenomen, adica mergi la party-uri in fiecare seara si la congrese de fiecare data cand ai ocazia, atunci perspectiva de a fi cu cineva din afara salsei este aproape inexistenta pentru tine. Ok, poate ca ti-ai dori chestia asta, dar pe de alta parte, avand in vedere ca majoritatea timpului liber il investesti tot aici, si-ti place la nebunie chestia asta, e clar ca n-ai timp de cineva “din afara”.

Scena. Din perspectiva de performer e ceva magic la a te urca pe scena in fata publicului. Pentru majoritatea e vorba de adrenalina care-i invadeaza in cele 3-4 minute de show, si de aplauzele de la final; e vorba de o coregrafie reusita, de “acel” accent prins cand trebuie; e vorba de adulatia maselor; e vorba de “hey, uite-te la mine, sunt pe scena si sunt mai bun decat tine!”. Cine spune ca nu se urca pe scena pentru public si pentru aplauze, ci pentru “el” si “satisfactia sa personala” e un mare ipocrit. Daca vrei sa faci ceva pentru tine si satisfactia ta personala, o faci la tine in sufragerie, daca vrei sa duci chestia asta pe scena, ori vrei sa epatezi ca tu esti acolo ca un zeu si noi nu, ori esti bun in ceea ce faci, si chiar reusesti sa faci un art artistic (si din fericire in Romania AVEM oameni care pot face asa ceva), ori pur si simplu vrei sa impartasesti magia pe care o simti cand dansezi si cu altii. Daca esti in prima categorie (destul de frecvent din pacate in Romania, cand show-urile se fac pentru ca “trebuie” nu pentru ca “ai ceva de spus”) nu pot decat sa spun: stai in sufragerie data viitoare. Asta e si motivul pentru care deobicei nu prea stau sa ma uit la show-uri (si nu vreau sa fiu inteles gresit, pot sa respect munca oamenilor pentru o coregrafie, dar NU o sa stau sa ma uit la o insiruire de figuri puse pe o melodie, doar ca sa existe ceva … e munca, o apreciez ca atare dar nu inseamna ca o aprob sau o gust).

In trei ani de zile de cand sunt in comunitate am ajuns sa privesc lucrurile un pic altfel, si Kizomba a contribuit foarte mult la perspectiva asta. Am facut primul show de kizomba din tara vara trecuta pentru a trage un semnal ca “hey, si in Romania putem face asta!”, ca a fost bun sau rau, nu comentez. De atunci si pana acum am inceput sa prefer show-urile “la liber” in ceea ce ma priveste: cu melodia pt. show aleasa cu cateva ore inainte, fara nici un pic de coregrafie, doar muzica, dans si partenera mea. Nu fac parte din prima categorie, nu fac parte din a doua (dar ii respect enorm pe cei care chiar sunt buni in ceea ce fac, traiesc momentele si au ceva de spus – vezi AIRE si Melodia Project de exemplu), in schimb ma duc acolo in fata publicului de fiecare data, si incerc pur si simplu sa transmit ceva, acea magie pe care o simt cand dansez, si fiind vorba de spectacole “la liber”, uneori o sa iasa bine, uneori de rahat mai putin bine, asta e, cu totii avem zile si zile; dar chiar si asa prefer varianta asta in loc de coregrafie, pentru ca e mult mai aproape de libertate si e o varianta mult mai umana si mult mai putin robotizata (din punctul meu de vedere).

Microfonul. Se zice ca unii devin instructori pentru a preda si a-i invata pe altii, in timp ce unii devin instructori pentru prestanta si faima (si sex :)) ). Din acelasi ciclu, am constientizat de mult o chestie (pe care a spus-o si Orville Small la un moment dat, si altii in nenumarate randuri): faptul ca esti un dansator bun, nu te face un instructor bun, si faptul ca esti un instructor bun nu te face un dansator bun. Sunt doua concepte total diferite, dar din pacate privite de catre multi (la noi cel putin) ca fiind acelasi lucru. Cu riscul de a fi injurat, fara sa am pretentia ca sunt vreun zeu in ale predatului, cred ca am avansa mult mai mult ca si comunitate daca dintre instructorii actuali ar disparea macar vreo 50%, sau macar daca ar studia mai mult (si nu ma refer la dans aici, ci pur si simplu la interactiunea umana, si la partea de pedagogie – si nu pot sa nu ii multumesc Ralucai de la Galaxy in acest moment, pentru acele nenumarate “esti idiot? cum sa spui asa ceva?” care m-au ajutat atat de mult!).

Apropo de chestia de mai sus (daca esti dansator bun nu inseamna ca esti si un instructor bun si vice-versa), daca esti un super-merga dansator, dar nu ti-ai dat niciodata silinta sa intelegi cultura din spatele dansului pe care il predai, de unde a pornit totul si de ce, cum si cand, semnificatiile miscarilor pe care le faci, daca nu ti-ai dat silinta sa studiezi un pic notiuni de muzica, macar din curiozitate, daca n-ai nici o treaba cu pedagogia si interactiunea umana, daca n-ai inca o intelegere buna a mecanicii miscarii, poti sa ramai in sufragerie, pentru ca nu predai decat figuri de dans, nu predai dans in sine. Ma refer in primul rand la “puneti mana aici, faceti asa, si intorceti-va incoace“, si stiti probabil multi la ce ma refer, si in al doilea rand, la categoria “predau pt. ca vreau sa ma dau mare dar stiu si alte cuvinte in afara de ‘aici’, ‘asa’ si ‘incoace’”.

Nu stiu despre voi, dar pentru mine cea mai mare satisfactie este sa-mi privesc elevii cum danseaza, si cum vor sa stie mai multe lucruri, si cum se bucura de fiecare pas; este sa-i vad cand au momentul “evrika” atunci cand toate lucrurile incep sa aibe brusc un sens. Cea mai mare satisfactie este cand cineva pe care nu-l cunosc vine la mine si-mi spune ca a fost la nu stiu ce workshop de-al meu acum x luni, si ca a invatat primii pasi cu mine, sau ca de-atunci a inceput sa-i placa Kizomba, sau ca de-atunci pur si simplu a inceput sa inteleaga ca dansul nu se rezuma la figuri invatate pe de rost ci la ascultat o melodie si la comunicat mental cu un partener. De-asta sunt mandru ca sunt instructor, sunt fericit ca pot aduce un “ceva” in plus in viata catorva oameni, si sunt fericit ca pot face asta si in afara tarii, in special cu oamenii care nu ma inteleg (cei care nu vorbesc nici macar engleza).

Prima oara am auzit chestia asta la Dragos SG (ulterior si la altii): a fi instructor nu este un drept, este un privilegiu si o responsabilitate.

Schimbari. Da, dansul m-a schimbat enorm. Mi-a deschis mintea mai mult, m-a facut mai creativ, m-a facut sa iubesc viata mai mult, mi-a adus un mare plus de spontaneitate si libertate, mi-a dat mai multa incredere in mine, m-a facut sa cunosc enorm de multe persoane, m-a purtat intr-o groaza de tari, fie ca dansator, instructor sau performer, am interactionat cu nenumarate alte culturi, m-am re-descoperit pe mine si lumea din jur, m-a ajutat sa redefinesc conceptele de umilinta, respect si prietenie, m-a invatat sa zambesc mai mult, m-a invatat sa simt mai mult si sa gandesc mai putin, m-a invatat sa dau mai mult si sa iau mai putin. Da, dansul poate sa faca toate chestiile astea si mult mai mult de atat!

Viata mea a inceput sa se rezume doar la muzica si dans. Nu mai fac nimic altceva, si nici nu-mi doresc sa fac altceva. Nu de alta, dar “dans” este asa un concept vast care inglobeaza atat de multe trairi si activitati de nu va puteti imagina! Este ceva ce trebuie incercat si ce trebuie trait! Salsa este un mod de viata, si din fericire este unul care se completeaza perfect cu celalalt mod de viata al meu, anume rock-ul.

Andy Salserock. Presupunand ca inca mai exista cineva care citeste randurile astea si nu e dansator de salsa, jocul de cuvinte vine de la dansatorul de salsa, numit ’salsero’ (sau ’salsera’ fetele) si rock. Cine are impresia ca a fi rocker inseamna sa asculti numai rock, sa porti tricouri cu cranii, sa te imbraci numai in negru si sa bei ca spartul e un idiot ignorant (daca va simtiti, nu-mi pare rau … sunteti niste idioti sau ma rog … hai sa fiu mai finut, sunteti doar ignoranti). Muzica si hainele sunt doar o parte a acestui mod de viata, dar in nici un caz nu reprezinta totul (facem abstractie de pustanii cretini din Romania, sau de adultii cu ochelari de cal). N-o sa fac dezbaterea vietii cu rebeliunea de la care a pornit, sau stigmatizarea de care s-a bucurat rock-ul (o sa fac la un moment dat un post doar despre asta, strict ca si cultura generala dintr-o perspectiva antropologica) ci o sa spun asa: in ceea ce ma priveste, ca mod de viata, rock-ul se rezuma la keeping an open mind, la increderea in tine si in fortele tale, la respectarea principiilor pe care le ai si nealterarea lor la prima bataie de vant, la respect, ambitie si curajul de a fi tu in orice circumstante, la curajul de a spune ce gandesti, cum gandesti, indiferent de parerile celor din jur, la ajutarea celui de langa tine fara a astepta nimic in schimb, la libertatea ta ca individ si la pasiunea pentru viata. Din fericire salsa pentru mine reprezinta un “joie de vivre” total si pur, ca atare avem urmatorul traseu: rock -> keeping an open mind -> vazut cum e cu salsa -> constatat pasiune, libertate si distractie -> fuzionat totul in ’salserock’. Asta fiind varianta scurta la “auzi, dar cum ai ajuns tu sa dansezi salsa?”.

Mai am niste chestii de spus, dar poate intr-o parte a III-a. Si pentru ca weekend-ul acesta prestez in Bulgaria, ne auzim/citim luni cel mai devreme! Va doresc un weekend minunat si plin de pasiune, viata si … dans ! :)

Tags: , , , , , , , , , ,


Mar 21 2013

De ce dans? (I)

Category: PerceptiiAndy @ 10:29

Mno hai sa va zic care-i treaba cu scrisul asta pe blog (si da, azi vorbim serios, si lasam niste misto-uri mai la o parte). Multi dintre voi ati crezut ca pauzele mele de scris de pe blog s-au datorat faptului ca “Aaaa pai si-a facut gagica si acu’ si-o trage tot timpul si nu mai are timp de scris”. Ei bine, asta n-a fost niciodata un motiv pertinent. Poate stiti ca prin vara lui 2010, adicatelea exact cand am inceput campania cu Jocurile Copilariei, am avut o discutie fascinanta cu Flo (Florin de la Love to Dance) pe care de-abia il cunoscusem in cadrul ‘jocurilor’:

- Pai ba Andy (zise Flo la berea de dupa frunza), tu zici ca faci muzica, eu dansez, hai sa vezi si tu care-i treaba
- Mmmm nu vreau sa te superi pe mine, stiu ca nu ne cunoastem dar … esti gay! (zise eu intr-un puseu de sinceritate)
- Da da asa am zis si eu la inceput … hai sa vezi macar care-i treaba

Si … m-am dus! Pe principiul “nu purta ochelari de cal ca sa nu treaca viata pe langa tine” am ajuns la primul meu curs de dans, si .. acolo am ramas (va spun mai incolo de ce).

Timp de 6-7 luni de zile am inceput sa ma duc la toate grupele la care puteam, initial la cele de incepatori, apoi de intermediari si la final de avansati. Am plecat la un moment dat de la Cori si Flo si m-am dus la Salsa Galaxy, unde am invatat aproape tot ce stiu acum: de la Dana si Raluca am invatat mecanica miscarii, si cat de importanta e sa stapanesti conceptele adiacente, de la Vali TD am invatat sa ma distrez, de la Danut am invatat cum sa fiu mai sharp, de la Romy am invatat primii pasi pe on2 si cum sa fiu mai relaxat, de la Dragos am invatat primele lucruri despre eticheta in dans, despre cum sa conduc rapid si precis etc.

Din prima luna de dans am avut ca scop declarat sa devin instructor, cateva luni mai tarziu (ajutat enorm de mult de urechea muzicala, de obsesia de a merge la toate cursurile si workshop-urile si de instructorii de mai sus care au avut rabdare cu mine) am devenit instructor de salsa. Ulterior in 2012 am devenit primul instructor de Kizomba (remember clipul asta?) care a deschis grupe exclusiv grupe de Kizomba/Semba in Romania, si primul instructor si performer international roman pentru acest minunat dans.  Si nu, nu ma laud cu asta, dar sunt intr-adevar extrem de mandru de aceasta stare de fapt (din motive pe care o sa le gasiti mai jos).

Bun, de ce? De ce m-a atras dansul? De ce am inceput sa investesc tot timpul meu liber in dans? De ce am vrut sa devin instructor? De ce ma urc pe scena? Ce treaba are salsa cu rockul? Cam astea sunt intrebarile cele mai frecvente.

Cineva zicea la un moment dat ca aceasta comunitate de salsa este unul din ultimele locuri din lume unde oamenii se duc, se distreaza pe bune si uita de toate grijile. Nimic mai adevarat! Aici suntem oameni din toate clasele sociale, cu toate joburile posibile: avocati, judecatori, doctori, programatori, brutari, vanzatori in piata, manageri, politisti, pompieri etc. Oricat de proasta ar fi ziua noastra, oricat de multe cacaturi s-ar intampla si oricat de multe necazuri avem pe cap, seara mergem in cluburi sa dansam, si absolut TOTUL ramane la usa. In momentul in care ai inceput sa dansezi, nu mai esti decat tu si partenerul/a, distractia pura si nimic nu mai conteaza. E fix ca un drog care-ti da o stare de euforie instant, si la fel ca un drog, creeaza dependenta crunta. De-asta am ramas, din cauza acelui lucru numit “joie de vivre” in cea mai pura forma a sa.

Pentru ca pana in 2010 dansul mi s-a parut o porcarie crasa si gay, am vrut sa devin instructor ca sa incerc sa schimb aceasta mentalitate la cat mai multi oameni. Am vrut sa le arat si altora ce am descoperit eu; am vrut sa le arat si altora ca lumea nu trebuie sa fie atat de gri si posomorata; am vrut sa le arat si altora cat de multe lucruri frumoase poti face in viata si cum un lucru mic ca dansul poate insemna atat de mult. Lucrurile nu s-au rezumat niciodata doar la dans, in timp oamenii devin o familie: unii pleaca, unii vin, ne facem concediile impreuna, dormim in acelasi pat si mancam din acelasi blid, ne petrecem timpul liber impreuna, mergem la munte si la mare, mergem la biliard si la bowling, la fotbal si la calarie, la teatru si la film etc.

Tin minte ca la inceput, cand eram in grupele de incepatori, eu si colegii mei dansam peste tot: in benzinarii, pe autostrada, la MC, in mall-uri, in apa, ne dadeam jos din masini si dansam in intersectii, oriunde puteam .. dansam. Chestia asta am pastrat-o in continuare, si cei care-mi sunt apropiati fac destul de des misto de mine si de hiperactivitatea mea, ca ma trezesc dansand in cele mai tampite locuri si situatii (inclusiv la munca). Si pentru ca nu rezist sa fac asta, stiu ca teoretic pana aici au ramas in mare parte doar cititorii din lumea salsa, asa ca o sa ma iau de voi! Voi cei care sunteti deja de ani de zile in comunitate, voi cei care aveti scoli, voi cei care aveti elevi, voi cei care sunteti avansati si va credeti zei … mai tineti minte cum erati la inceput cand dansati si voi peste tot? Va aduceti aminte din ce in ce mai rar de chestia asta! Stiu ca multi credeti ca e “degradant” (poate e prea dur cuvantul dar altul n-am) sa dansati in calitate de instructor/performer/avansat intr-o benzinarie de exemplu, si o faceti din ce in ce mai rar, dar … uitati ca asta am facut cu totii de la inceput, si ca asta a fost unul din lucrurile care ne-au tinut in comunitate si care ne-au impins mai departe, uitati ca lucrul asta e parte integranta din spiritul salsa! Si mai important … uitati ca asta ar trebui sa le insuflam si noi elevilor mai departe! (Nu vreau replici de genul “eu inca fac asta”, felicitari! nu vorbeam cu tine :)) )

Trebuie sa plec la munca. Va urma partea a II-a in care o sa vorbesc si despre legatura (stransa) dintre rock si salsa, despre cum mi-a schimbat viata si alte tampenii. Ce-am scris pana acum e mai mult un fel de preludiu la punctul in care vroiam sa ajung.

Tags: , , , , ,


Mar 06 2013

Ce s-a intamplat?

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 16:15

Undeva in ianuarie 2013, nu  mai stiu din ce cauza m-a luat iar nervozitatea vis-a-vis de starea jalnica in care am ajuns ca umani; cat de usor am renuntat in timp la principii si valori, cat de usor de complacem in situatii mizere ca apoi sa regretam, cat de usor credem ca NOI suntem mai buni ca CEILALTI, si ca NOI suntem suflete pure si bune care traiesc intr-o lume de rahat, si ca pe NOI ne ia toata lumea de fraieri. Ei bine, newsflash … e fix atat de mult adevar in chestia asta ca in unicorni. Slabiciunea si complacerea sunt la ordinea zilei, curajul de a spune “nu” pluteste undeva pe apa Sambetei. Atata timp cat o data pe luna sau o data la doua luni incepeti sa va plangeti ca ce de cacat e X fata de voi (in special cand vine vorba de relatii, dar nu numai) sunteti la fel de praf ca si restul.

Eu sunt mai defect de felul meu, inca mai am si principii si valori, si daca nu-mi place de Gigel sau de Gigica, d-apai jet cu pluta inainte ca nu sunt obligat sa te tin in viata mea si sa fim apropiati. N-am inteles niciodata de ce oamenilor le e atat de greu sa zica “pa”… Ma minti? Pa. Imi inseli increderea? Pa. Cauti mereu scuze? Pa. Cauti telenovele? Pa. Vrei sa te folosesti de eu? Pa. Ce e asa de greu? Serios.

Frica de singuratate, frica de a termina lucrurile, frica de a incepe lucruri noi sunt niste chestii total cretine in conditiile in care avem un timp super limitat pe lumea asta. Traim si noi? Sau existam?

Da. Sunt frustrat. Sue me.

Si dupa pleiada asta inteligenta, de fapt vroiam sa spun doar ca prin ianuarie am scris cuvintele de mai jos, si insotite in aceeasi seara si de melodia aferenta (tot mai jos). Si daca sunteti sensibili, incercati sa nu ascultati melodia de pe youtube, nu de alta, dar stiti … vocea mea e atat de angelica si deosebita incat provoaca orgasmul instant!

P.S. Ignorati chestia cu INFJ din clip daca nu sunteti familiarizati cu MBTI si tipologiile de personalitate derivate din Jung.

Stiti sa dati si sa luati, dar ati uitat cum sa primiti.
Stiti sa spuneti “multumesc” dar ati uitat cum sa multumiti.
Stiti sa zambiti cu gura dar ati uitat sa zambiti cu ochii.
Stiti sa ajutati lumea pe facebook cu un share, dar ati uitat cum sa intindeti o mana.

Stiti sa cititi “Libertatea” dar ati uitat cum sa cititi o carte.
Stiti sa criticati dar ati uitat cum sa acceptati.
Stiti sa ascultati dar ati uitat cum sa intelegeti.
Stiti sa radeti dar ati uitat cum sa va distrati.

Stiti sa faceti o poza cu iphone-ul dar ati uitat cum sa faceti o amintire.
Stiti sa lucrati pentru altul, dar ati uitat de voi.
Stiti sa plangeti, dar ati uitat cum sa varsati o lacrima.
Stiti sa vorbiti dar ati uitat cum se spune adevarul.

Stiti sa fiti amorezati dar ati uitat sa iubiti.
Stiti cum sa nu pierdeti timp dar ati uitat sa-l apreciati cu adevarat.
Stiti sa faceti ‘prieteni’ noi dar ati uitat cum sa pastrati o prietenie adevarata.
Stiti cum sa dati o imbratisare dar ati uitat cum sa luati pe cineva in brate.

Stiti sa visati, dar ati uitat sa nu va complaceti.
Stiti sa existati dar ati uitat sa traiti.

Tags: , , , , ,


Nov 19 2010

[P.V] Despre pasiune

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 08:24

22 iulie 2009. Daca nu stiti care e treaba cu [P.V.] cititi postul asta

Cateva cuvinte scrise de Brian Norris:

Ce e pasiunea? Pasiunea este un dar al spiritului combinat cu totalitatea experientelor prin care am trecut. Ne ofera fiecaruia dintre noi puterea de a comunica si de a trai cu un entuziasm nestapanit. Pasiunea se vede cel mai bine cand mintea, trupul si spiritul lucreaza impreuna pentru a crea, dezvolta si articula sentimentele noastre, ideile si valorile cele mai sacre.

Pasiunea ne permite sa depasim obstacole (atat reale cat si imaginate) si sa vedem lumea ca un loc al unui potential infinit. Spiritul pasional se uita la fiecare lucru si descopera esenta a ceea ce poate fi, ceea ce ar trebui sa fie si a ceea ce va fi. Puterea pasiunii ne face sa-i vedem pe ceilalti asa cum sunt, ne face sa vedem cine vor deveni si de multe ori cine nu vor putea fi niciodata.

Multi barbati si multe femei fug din calea pasiunii personale si profesionale pentru ca le e frica sa nu se arda. Relatii din trecut care s-au sfarsit in dureri arzatoare. Incredere si credinte care au fost tradate. Riscuri ce au dus la mustrari. Viziuni marete care s-au sufocat sub pernele grele ale lui “nu”, logicii fara suflet si ale ego-urilor prea zeloase. De aceea le e frica sa asume riscurile care vin impreuna cu notiunea de a trai viata la intregul ei potential.

An dupa an stau intr-o parte retrasi si aleg o existenta ce poate fi prevazuta. In loc sa faca un salt de credinta (nu stiu exact cum se traduce ‘leap of faith’ dar cred ca stiti expresia) si sa se scufunde in apele celor mai adanci bucurii si motivatii ale lor, ei insista sa se ascunda intr-o bula de siguranta, intr-o lume obisnuita, fara viata si fara culoare unde nu prea se intampla nimic nou si unde singurul lucru pe care se pot baza este ca “maine” va fi la fel ca “ieri”; “azi” va fi mai mereu la fel.

Trebuie sa avem incredere in noi insine, sa avem incredere in a fi receptivi pentru a trai fiecare secunda a fiecarei ore, a fiecarei zi la intregul ei potential.

Imagineaza-ti o lume in care traim clipa si petrecem mai mult timp bucurandu-ne de realitate decat incercand sa evadam din fata ei. Imagineaza-ti o lume in care nu am avea nevoie de avocati pentru a merge in fata unui judecator, de psihologi care sa ne spuna ca avem probleme emotionale sau de clerici pentru a vorbi cu Creatorul in locul nostru. Asta e puterea pasiunii.

Trebuie sa ne dam seama ca una dintre proprietatile umanitatii este capacitatea de a trai si de a raspunde la sentimente. Lacrimi de bucurie si de tristete, dezbateri aprinse, furie, democratie nefiltrata, dorinta, mandrie, zel, credinta, dragoste, compasiune – acestea nu sunt si nu pot fi pacate; mai degraba, sunt complementare unei alte proprietati ale umanitatii: darul vointei libere.

Pacatul adevarat este  lipsa curajului de a ne exprima convingerile si dorinta pentru viata. Cel mai apropiat lucru de un iad fizic este actiunea de a refuza sa spunem ceea ce trebuie spus, de a nu canta ceea ce a fost menit sa fie cantat sau de a ne forta pe noi insine sa nu mai simtim ceea ce a fost menit sa fie simtit.

Pasiunea ne sculpteaza existenta, alimenteaza focurile inspiratiei si ne face ca inima si mintea sa fie deschise schimbarilor din jurul nostru. Este mancarea sufletului, o scanteie care ne ilumineaza scopul si misiunea. Chiar daca prin pasiune iti julesti genunchii sau cazi in apa haotica numita viata, pasiunea este dreptul tau prin nastere. Este in tine, este a ta sa o descoperi si sa o stapanesti.

Fellini (regizorul) a spus odata asa “Nu exista sfarsit. Nu exista inceput. Exista doar pasiunea pentru viata”. Avem atat de multe sentimente de trait, si atat de multe lucruri de facut, de ce sa ni le negam?

Si cum am spus si eu … totul pentru o clipa, o clipa pentru o viata.

Tags: ,


Nov 18 2010

[P.V.] Totul pentru o clipa, o clipa pentru o viata

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 09:46

Niste voi astia care ma stiti mai bine, ori personal, ori pentru ca ma urmariti de ceva vreme, ati observat probabil in rarele momente de seriozitate pe care le prestez aici ca am o mica obsesie pentru un mic lucru, anume pasiunea, deoarece si pentru ca fiindca existenta noastra se exista cam nasol fara ea. Cand spun pasiune, nu ma refer la iubirea dintre doua persoane (nu de alta, dar aparent am observat ca exista suficienti indivizi care la auzul acestui cuvant se gandesc imediat la chestii romantice si siropoase); nu, ma refer la pasiunea de face toate lucrurile pe care le prestam de-a lungul existentei, de la fiert apa pentru ciorba, spalat masina, pana la toata gama de emotii dusa la extrem.

Asadar, pentru ca vroiam sa si vorbesc despre asta, dar la momentul respectiv blogul porcin se concentra doar pe articolele faimoase si geniale scrise intr-o anumita categorie de “reviste” sau “publicatii” am hotarat sa fac un blog secundar. Si l-am facut. Si am scris. Si m-am oprit. N-am prea avut chef sa tin patru bloguri, asa ca a ramas in paragina. Si pentru ca totusi as vrea sa mai scriu despre asta din cand in cand, o sa mut cateva posturi de-acolo aici, o sa fac o noua categorie “Pasiunea Vietii”, si cand n-o sa am chef de aberat aberatii aberante o sa scriu si despre lucrurile astea.

Posturile au o usoara tenta de “motivational speech”, nu asta era ideea, pur si simplu asa au iesit. Sunt doar lucruri in care cred, lucruri care mi se par de bun-simt, si principii care sunt alaturi de mine in fiecare zi.

Blogul se numea Pasiunea Vietii: Totul pentru o clipa; o clipa pentru o viata. Mai jos e postul introductiv de acum un an jumate. Posturile mutate de acolo aici o sa aiba un [P.V.] inaintea titlului.

Inca mai cred in oameni. Inca mai cred in viata. Inca mai cred in pasiune. Inca mai cred in pasiunea vietii. Nu ne-am nascut cu totii sa fim niste robotei speriati de sentimente si trairi, nu pot sa cred asta si nu pot sa accept asta. Nu pot sa cred ca suntem cu totii bantuiti de neincredere, ca am uitat sa speram, ca am uitat sa visam, ca am uitat sa iubim. Nu pot sa cred ca am uitat sa traim.

Eu nu am uitat, si despre asta o sa scriu in blogul asta. Despre lucrurile mici sau mari care ma insotesc mereu, lucrurile mici sau mari care au devenit o parte din mine. O sa scriu despre cine si de ce sunt eu, poate pe de-o parte intr-o incercare de a ma cunoaste pe mine mai bine, iar pe de alta sa arat ca inca mai exista oameni care cred in “altceva”. O sa scriu despre viata si despre pasiunea vietii. Cat timp? Pana va disparea cu totul, pentru ca atunci voi fi murit.

Nu sunt adeptul turmei, ci mai degraba al individualismului. Fiecare avem dreptul sa ne facem singuri alegerile in viata, si sa ne simtim bine cu asta, fara sa ne gandim prea tare ce crede X sau Y despre noi – si implicit sa ne modelam existenta dupa parerile celorlalti. Aici, pe mirificul blog, o sa incep eu, nu de alta, dar stiu cativa oameni care m-ar “blama” intr-un fel sau altul pentru posturi de genul asta.

Sa aveti o zi faina!

Groh!

Tags: , , ,


Nov 01 2010

Despre porcusor, salsa, tango si blog

Category: dansAndy @ 10:23

Hai ca mi-am luat portia de pauza, deja de vreo doua saptamani mi-a revenit cheful de scris pe blog; am stat pana acum sa vad daca e doar temporar au ba. Boooon, de-acum inainte, o sa existe inca o categorie pe minunatul blog porcin, anume “Dans” (si ca atentionare, urmatoarele trei posturi o sa fie doar dans-related pentru ca am niste chestii de povestit).

Va spuneam pe la inceputul lui iulie ca m-am apucat fara sa vreau de dansuri. Si tot fara sa vreau, m-a prins destul de rau, asa ca acum existenta micutului porc este insotita de inca doua elemente noi: salsa si tango. Si inainte sa cititi mai departe, dati un play la clipul de mai jos (sa aveti un oarecare fundal sonor, merita piesa, parol de grohaitor)

Ma amuza de fiecare data cand mai cunosc pe cineva nou din lumea respectiva, ca primesc aceeasi replica “oaaaaa, da’ cum de asculti metal si dansezi salsa? …” urmata de o privire relativ descumpanita si acompaniata de niste doi ochi mari si o bucata de gura cascata. Pai … e simplu, sa facem un breakdown micut, avem asa:

1. Rock. Facand abstractie de cretinismul care spune ca ascultatorul de rock se imbraca in negru, e plin de lanturi, are tricouri cu trupe pe el, da din cap ca descreieratul si nu se spala, la origine, “rock”-ul ne invata sa pastram mereu o minte deschisa si sa imbratisam diversitatea si individualismul (ma refer mai mult la conceptia old-school de a fi rocker). Eu nu m-am considerat niciodata rocker din cauza muzicii pe care o ascult, mai degraba prin prisma conceptiilor, principiilor si a modului de viata. Asadar, prin rock sa spunem ca am invatat sa privesc lumea intr-un mod mult mai deschis decat o faceam pana acum + strength-ul interior aferent. Pana la urma, rock-ul a fost cel care m-a format ca om in ultimii 15 ani (la modul cel mai propriu) si nu pot sa zic ca imi displace unde, cum si ce am ajuns.

2. Salsa. Daca rock-ul reprezinta modul de viata cu principii, discernamant si inner strength, salsa reprezinta modul de viata prin care te distrezi si razi (la superlativ as putea spune). Si cum stiti ca micutul porc nu e chiar cel mai serios om in viata, e o completare a naibii de buna in existenta-mi umila. Pe de alta parte, eu ascult destul de mult jazz, iar piesele de salsa sau cha-cha abunda in mare parte de elemente de jazz ori mai discrete, ori ale naibii de puternice (asta ca sa nu zic nimic de latin jazz). Salsa is fun! Period!

3. Tango. Prima oara cand am dansat tango, d-abia asteptam sa se termine ora. Mi s-a parut plictisitor si anost. A doua oara, mai mult sau mai putin la fel … pana cand … am simtit ce inseamna tango-ul (mai ramane doar sa-l invat :)) ). Anume, “profu’ ” nostru ne-a pus o melodie absolut bestiala (pe care o ascultam obsesiv acum cativa ani) si ne-a indrumat suav sa dansam pe ea (cea din clipul de mai sus). Cred ca a fost prima oara in viata mea in care am simtit intr-adevar cat de bine se completeaza muzica si dansul (dansul .. asa, in forma incipienta pe care o stiu eu). Tango-ul inseamna pasiune si trairi. Atat! (cel putin pentru mine). Si dupa cum stiti ca pentru micutul porc nu e NIMIC mai important in viata decat pasiunea, tango-ul nu putea fi decat o completare normala la cele de mai sus.

Asadar avem un porcusor care traieste prin rock, se distreaza prin salsa si simte prin tango si prin muzica pe care o face. E un lucru perfect normal da? :))

Maine o sa povestesc nitel despre Congresul de la Borovetz vazut prin ochii unui incepator (post mai mult targetat pt. “aia cu dansu’”) si tot maine sau poimaine despre prima mea coregrafie + clipul aferent. Dupa care incercam sa intram in ritmul normal al blogului, cu aceleasi cretinisme. Groh!

P.S. Avand in vedere ca background-ul si cunostintele muzicale ma ajuta, de-abia astept sa finalizez prima piesa de salsa-metal :))

Tags: , , , , ,


Jun 22 2009

Personal crap (mp3 – piano, flute)

Category: PerceptiiAndy @ 11:17

Azi aberez, iar postul intra sub incidenta “personal crap” :)

Ma uitam acum ceva timp la un episod dintr-un serial in care improvizau doua fiinte: una la pian si una la fluier. Si ma gandeam brusc cat de misto, cat de thrilling e sentimentul ala in care incepi sa canti si in scurt timp uiti pur si simplu cine esti si ce faci, si .. doar canti. Momentul ala in care incepe sa vorbeasca sufletul, independent de vointa ta, independent de ce ai vrea tu sa spui; momentul in care “tu” incetezi sa existi in forma ta pe care o stii, si incepi sa plutesti .. sa zbori.

Desi stiti bine ca nu ma consider virtuos la nici un instrument, si nu ma consider nici muzician, nu pot sa nu ma gandesc cat de norocos sunt cateodata, in acele rare momente in care “muzica” preia controlul. Si cand zic rare .. din pacate chiar vreau sa spun “rare”, pentru ca nu mi se intampla foarte des … gen o data la cateva luni, dar senzatia aia este clar beyond words. Ultima oara am avut-o cand am facut Thoughts (Ode to Anticipation, Ode to Madness) cand toate instrumentele si toate liniile pur si simplu .. s-au intamplat (puteti sa ascultati o varianta “finala” la melodia aia aici).

Dupa ce-am terminat episodul mai sus mentionat m-am pus si eu sa ma joc cu un pian si cu un flaut irlandez. Doar asa .. for fun. Mi-a iesit o chestie in aproximativ 3 minute, n-am stat s-o curat, s-o aranjez, s-o nimic, e doar joaca – asa cum am inregistrat prima data, asa a ramas. Daca aveti chef sa ascultati, puteti sa downloadati aici. Nu va asteptati la nimic fancy de data asta, nu e cazul.

In fine, n-am vrut sa spun nimic deosebit azi, doar ma gandeam cat de misto e sa te pierzi in tine. Stiu ca suna cliseistic si labos, but I don’t really give a crap, e una din notiunile mele de “libertate” asa ca … :))

Tags: , , , , ,


May 08 2009

Tin minte … in continuare …

Category: Realitate cruntaAndy @ 19:00

Mai tineti minte postul asta? L-am scris de Craciun in amintirea unui om cu adevarat mare. L-am recitit putin mai devreme … just to remember.

Eram mai devreme prin Parcul Tineretului si la un moment dat a venit vorba despre bunici si am inceput sa-mi aduc aminte iarasi diverse lucruri.

Tin minte ca iubeam parcul ala pentru ca acolo era Oraselul Copiiilor unde ma ducea “el” din cand in cand. Tot acolo era cimitirul pe unde ma ducea sa-mi arate mormintele “celebre” ale literaturii (daca mi-e permisa exprimarea). Tin minte ca ne opream in fata fiecarui mormant si imi povestea cate putin despre omul care zacea ingropat acolo. Ii placea mult sa-mi povesteasca lucruri si sa ma invete, iar mie imi placea mereu sa-l ascult (eram mic … 4, 5, 6 poate 7 ani, dar nu mai mult).

Tot acolo stiu ca m-am apucat sa-i recit Luceafarul, eram destul de mandru de mine ca fusesem in stare sa retin atatea strofe (nu, nu le stiam pe toate) si stiam ca o sa ma laude dupa (si acum imi dau seama ca era probabil mandru de mine in momentele alea; imi aduc aminte expresia fetei lui, cum imi zambea si cum ii luceau ochii. Atunci nu bagam in seama lucrurile astea, acum poate le inteleg … si le vad … ca intr-o poza).

Nu v-am spus ce zambet cald avea, si ce ras minunat. Tin minte ca spuneam multe tampenii (ca orice copil) si avea mereu acelasi ras de “vai de prostut esti”, poate vi se pare ciudat dar .. inca il aud, tin minte exact cum era … si din fericire il am si inregistrat.

Tin minte ca il cunostea pe unul din preotii de-acolo si ca la un moment dat am primit cadou o iconita cioplita cu un ingeras. Am tinut la ea mult timp (nu stiam exact ce e dar asta nu conta in mintea mea de copil, era un lucru frumos).

Tin minte povestile lui si cat de pasionat si mandru imi vorbea de fiecare data. Avea un talent aparte de a face un copil sa fie interesat si sa vrea sa afle mai mult.

Tin minte povestirile legate de razboi (a fost veteran), tin minte ca mi-a aratat la un moment dat diverse medalii pe care le primise si alte cateva “artefacte” din vremea aceea. Din pacate nu stiu unde sunt, eu nu le-am mai gasit. Sper sa stie mama ceva de ele. Stiu ca le-am vazut o singura data si tare as vrea sa le revad …

Dupa cum spuneam mai devreme, am trecut prin Parcul Tineretului si la un moment dat am ajuns pe aleea din spatele cimitirului. Am vazut capela si mi-am adus aminte ca doua alei mai sus pe dreapta e mormantul lui. Stiu ca am spus cuvintele urmatoare putin mai devreme cuiva: “E usor ironic poate, dar el se odihneste acum exact langa locurile pe care le iubeam eu cand eram mic”.

Gandacel …

Tags: , , , , , , , , , ,


Mar 08 2009

“And all I’ve ever dreamt dies in the desert”

Category: PerceptiiAndy @ 09:35

Recomandare: Scroll down pana la finalul postului asta si dati un play la clipul de youtube cat timp cititi randurile astea, oricum nu e videoclip oficial ci doar coperta unui album + melodia. Daca o sa va placa, o sa intelegeti mai usor ce-am debitat eu pe aici.

Chiar daca nu vreau sa pun prea multe clipuri youtube pe acest mirobolant si fabulos blog, incerc in continuare macar o data pe saptamana sa va prezint mai detaliat cate o piesa/trupa pe care sper sa n-o stiti si s-o descoperiti asa cum am descoperit-o si eu. Si eventual sa va si placa, nu de alta dar am observat ca majoritatea imi impartasiti mai mult sau mai putin gusturile in ale muzicii.

Astazi facem o vizita la suedezi si grohaim despre o trupa numita Wolverine ce abordeaza ca stil un progresiv destul de soft si ascultabil de catre oricine si de catre ascultatorii de metal/rock si de catre cei care asculta altele. De ce Wolverine? Pentru ca mi-a placut foarte mult trupa in cauza si pentru ca peste cateva luni urmeaza sa scoata un nou album pe care il astept cu nerabdare frecandu-mi copitele anxios.

Trupa a luat nastere prin 1995 in Suedia, si dupa vreo 3 demo-uri au lansat primul album full length de-abia in 2001, anume “The Window Purpose”. Personal i-am descoperit in 2006 cand am facut recenzia la cel de-al treilea album “Still”. Evident ca micutul porc a gustat in totalitate produsul amintit. La vremea respectiva ziceam asa:

Daca ar fi vreodata sa cant progresiv (gen pe care de altfel nu il agreez prea mult), as canta exact in stilul Wolverine – Still [N.B. 2009 - Da, stiu ca porcusorul nostru canta un fel de progresiv intr-una din trupe asa ca faceti abstractie de asta]. Un album de prog in care nu se pune accent pe tehnicitatea rece (de care am mai amintit si cu alta ocazie) a progresivului, ci pe melodie, aproape numai pe melodie.

Versurile triste ale albumului se porivesc perfect pe melancolia conferita de muzica, si reusesc sa-ti dea o stare de calm, de pace. E un album perfect de ascultat la maxim cu ochii inchisi daca vrei sa te relaxezi si doar sa te bucuri de muzica.

Still imbina perfect pasaje lente si sfasaietoare, cu ritmuri puternice pline de emotie. Este un album foarte bine gandit, sau mai bine spus simtit, si cantat cu pasiune, am toate motivele sa ii inteleg pe suedezi cand afirma ca sunt extrem de mandri de acest album, si eu in locul lor, m-as simti la fel.

Componenta:
Per Henriksson – Clape
Thomas Jansson – Bass
Marcus Losbjer - Tobe
Mikael Zell – Chitara
Stefan Zell – Voce

Link-uri utile:
Official website
MySpace
Metal-Archives

Si pentru ca am vorbit despre ultimul lor album “Still”, sa detaliem putin:

Anul aparitiei: 2006
Casa de discuri: Candlelight
Track list (w/ youtube links):
1. A House of Plague
2. Bleeding
3. Taste of Sand
4. Nothing More
5. Sleepy Town
6. Liar on the Mount
7. Hiding
8. This Cold Heart of Mine
9. And She Slowly Dies

Si acum sa si ascultam (gasiti mai multe pe pagina de myspace, personal va recomand intai “And She Slowly Dies”). Dar acum sa ne deschidem urechiusele catre “Taste of Sand”. Sper sa va si placa!

And all I’ve ever dreamt dies in the desert…

Tags: , , , , ,


Jan 29 2009

Porcusorul si-a revenit!

Category: Realitate cruntaAndy @ 01:11

Mai tineti minte seria aia de posturi cu “Buna dimineata Andrei! Sa ai o zi minunata!” (aici, aici si aici)? Ei bine ziua de azi chiar s-ar putea sa fie minunata! Stiti entuziasmul ala de copil? Pur, dezinteresat, emotional, intens? De aproximativ o ora porcusorul nostru e intr-o stare de excitatie maxima (nu genul ALA de excitatie maxima!). Genul “ala” de excitatie maxima cand nu mai vezi nici o limitare, cand posibilitatile sunt nenumarate, cand poti sa faci absolut tot ceea ce vrei, cand singura bariera esti doar tu.

Toate realizarile grohaitorului nostru simpatic de pana acum (si nu ma feresc sa folosesc termenul “realizare”) s-au datorat acestei stari. E mai mult decat un drog, dependenta fata de ea e mai mult decat crunta si lipsa ei este mai rea decat o boala care te tine imobilizat la pat. E una din sursele vietii pentru porcusorul nostru fara de care motivatia sa generala ar suferi incredibil de mult.

Hell yes! It’s finally back!! Micutul incepuse sa se simta prost in ultima perioada, toti cei foarte apropiati patrupedului ii spuneau ca simt ca ceva e in neregula cu el (a naibii transparenta) iar porcusorul zambea usor amar schimband subiectul. Acum sa va vad daca mai tolerati: porcusorul si-a revenit ! :))

Sper sa va pot da cateva detalii orgasmice in curand! Stay tuned (nu ca n-ati sta tuned oricum, lucru pentru care stiti ca va iubesc, va respect si va multumesc!)

Sa aveti o zi absolut minunata si fantastica!

P.S. Nu, porcusorul nu s-a lasat corupt de farmecele feminine, recte e in continuare burlac, de data asta nu exista nici o legatura cu planul “ala” ci e legat de pasiune si evident .. muzica :))

Tags: , , , , ,


Jan 14 2009

Profesionisti? Nah …

Category: PerceptiiAndy @ 11:00

Lasa bai .. merge si-asa!

De ce nu suntem in stare sa facem treaba asa cum trebuie? De ce ne lipseste profesionalismul? De ce nu ne dedicam complet muncii pe care o facem? De ce nu ne implicam trup si suflet in actiunile pe care le intreprindem? Suntem niste nenorociti … asta e explicatia! Uitati exemplu mai mult decat concludent mai jos … ce oameni … n-ai cu cine dom’le .. n-ai cu cine!!

Tags: , , , ,


Dec 30 2008

525.600 Minutes – Seasons of love

Category: PerceptiiAndy @ 11:31

Daca mai tineti minte, la un moment dat v-am vorbit despre Rent (which I still love), pe care am avut placerea sa-l revad aseara, de data asta nu filmul in sine ci un live filmat chiar pe Broadway. Si iar am cazut pe ganduri, oare noi aici o sa constientizam vreodata ce inseamna muzica? Ce inseamna pasiunea? Ce inseamna emotia? (noi = “muzicienii” din Romania). Ma uitam la ei cat de intens traiau fiecare clipa pe scena, si cum se identificau cu personajele. Si ma uitam la ei la final … si am vazut peste 20 de oameni care stateau pe scena cantand ultima piesa plangand si imbratisandu-se. Ah … pasiunea … ce termen ciudat si neinteles :)

Anyway,  avand in vedere ca maine se termina anul, m-am gandit sa va fac un “cadou” pentru cei care aveti urechi sa-l primiti: piesa cu care incepe si se termina Rent – Seasons of Love, pentru ca in fond si la urma urmei, tocmai se va termina inca o serie de 525.600 de minute din viata noastra (versurile sunt sub clip). Enjoy!

Five hundred, twenty-five thousand, six hundred minutes,
Five hundred, twenty-five thousand, six hundred moments so dear.
Five hundred, twenty-five thousand, six hundred – how do you measure,
measure a year?

In daylights, in sunsets, in midnights, in cups of coffee.
In inches, in miles, in laughter, in strife.
In five hundred, twenty-five thousand, six hundred minutes -
how do you measure a year in the life?

How about love?
Measure in love.
Seasons of love.

Five hundred, twenty-five thousand, six hundred minutes minutes!
Five hundred, twenty-five thousand, six hundred minutes journeys to plan.
Five hundred, twenty-five thousand, six hundred minutes minutes -
how do you measure the life of a woman or man?

In truths that she learned,
or in times that he cried
In bridges he burned,
Or the way that she died

It’s time now to sing out,
tho’ the story never ends
let’s celebrate – remember a year in the life of friends.

Remember the love! (Oh You got to, you got to remember the love)
Remember the love! (You know that love is a gift from up above)
Remember the love! (Share love, give love, spread love)
Measure in love. Seasons of love! Seasons of love (Measure, measure your life in love)

Seasons of love.

Tags: , , , , , , ,


Dec 23 2008

Cand muzica nu e doar muzica ..

Category: SpeechlessAndy @ 16:26

Cred ca am avut cel putin zece variante de a incepe postul asta, si de fiecare data am renuntat.

Cei care ma stiti in persoana probabil ati auzit deja de nenumarate ori fraza “je deteste la langue francais”. Nu imi place pur si simplu. O pot intelege, o pot scrie cat de cat, o pot vorbi oarecum, dar nu imi place desi a trebuit s-o folosesc ceva vreme.

Saptamana trecuta cred, am ajuns la The Voice pe blog si am vazut clipul de mai jos. Evident ca dup-aia am vrut sa vad intreg spectacolul. Uitati-va la clip si cititi ce e mai jos dupa aceea:

(Urmeaza fragmente de ganduri, imprastiate  haotic si aiurea)

Am reusit sa-l gasesc dimineata pe net, si acum zece minute s-a si terminat. Nu sunt foarte multe chestii pe lumea asta care sa ma “afecteze”, dar pasiunea va fi una dintre ele intotdeauna (oare de ce?).

Notre Dame de Paris e un spectacol fabulos, o productie canadiano-franceza cu o scenografie perfecta, actori care traiesc prin muzica si prin emotie, dansuri care sustin toata actiunea si voci patrunzatoare pe care nu numai ca le auzi, dar le si simti.

La mine in casa a fost si este chiar cald azi, cu toate astea cat timp m-am uitat la spectacolul in cauza mi-a fost frig (a se citi “m-au trecut constant fiorii”). Au fost cateva piese in care se putea citi emotia pura pe fetele actorilor si se putea simti tot urletul de disperare din glasul lor. N-o sa fiu ipocrit si o sa recunosc ca fara sa-mi dau seama mi s-au umezit obrajii la un moment dat, apoi s-au uscat doar pentru a se umezi din nou. Artisti adevarati, in adevaratul sens al cuvantului. Si nu uitati: toata chestia asta e in acea limba minunata pe care n-o suport – in franceza!

Chiar mi-as dori sa pot expune toate gandurile pe care le am in cap vis-a-vis de spectacolul asta, dar cred ca ar trebui sa fie putin “la rece”, nu de alta dar in momentul asta chiar nu-mi gasesc cuvintele.

Quasimodo probabil e cel mai expresiv dintre toti si implicit cel mai patrunzator, poate si datorita timbrului aparte pe care il are vocea lui. De machiaje si costume nu mai zic nimic .. iar povestea … mai bine uitati-va mai jos :)

Daca apreciati arta, pasiunea pentru arta, emotia prin muzica sau chiar pasiunea punct, uitati-va la Notre Dame de Paris. Merita! (ca nota, potrivit Guiness Book of Records, Notre Dame de Paris este musical-ul cu cel mai mare succes in primul an)

Am gasit spectacolul intreg pe youtube si va dau si link-urile catre cantece (nu o sa pun clipurile pe blog pentru ca sunt prea multe) – au si subtitrare in engleza

Act I

Le temps des cathédrales
Les sans-papiers
Intervention de Frollo
Bohémienne
Esmeralda tu sais
Ces diamants-là
La fête des fous
Le Pape des Fous
La sorcière
L’enfant trouvé
Les portes de Paris
Les portes de Paris (II)
Tentative d’enlèvement
La Cour des miracles / Le mot Phoebus
Beau comme le soleil
Déchiré
Anarkia
À boire!
Belle
Ma maison, c’est ta maison
Ave Maria païen
Je sens ma vie qui bascule
Tu vas me détruire
L’ombre
Le Val d’Amour
La volupté
Fatalité

Act II

Florence
Les cloches
Où est-elle?
Les oiseaux qu’on met en cage
Condamnés
Le procès
La torture
Phoebus
Être prêtre et aimer une femme
La monture
Je reviens vers toi
Visite de Frollo à Esmeralda
Un matin tu dansais
Libérés
Lune
Je te laisse un sifflet
Dieu que le monde est injuste
Vivre
L’attaque de Notre-Dame
Déportés
Mon maître, mon sauveur
Donnez-la moi
Danse mon Esmeralda
Finale

Tags: , , , , , , , , , , , ,


Next Page »