Jun 11 2013

[P.V.] Despre oameni si viata.

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 15:08

Scriind postul de dimineata mi s-a facut un pic dor de unul din locurile in care scriam anonim: “Pasiunea Vietii”. Asa ca o sa reiau ideea de acolo, si primul citat de azi spune asa: “Sa traiesti este cel mai rar lucru din lume. Majoritatea oamenilor exista, asta e tot” (Oscar Wilde). Si din pacate asa stau lucrurile: ne trezim dimineata, bem o cana de cafea, mergem la munca, ne intoarcem acasa, zacem toata seara sau (in cazurile fericite) iesim o ora in oras, dupa care ne culcam. Responsabilitatile aruncate inspre noi de catre viata ne-au luat treptat umanitatea si pasiunea pentru viata (un pic ironic daca stai sa te gandesti, cum lucrul cel mai pretios noua, ne ucide sufletul incet-incet).

Am spus-o de multe ori, am uitat sa ne bucuram de lucrurile din jurul nostru si in special de oamenii din jurul nostru. Pe cei mai apropiati dintre ei ii luam drept buni si siguri si atat si evident ajungem sa-i pierdem. Nu prea mai suntem in stare sa cladim prietenii adevarate si relatii adevarate pentru ca am uitat de mult (sau poate nu am stiut niciodata) ca prieteniile adevarate si relatiile adevarate au nevoie de munca aproape continua pentru a le cladi; bine, nici nu mai avem rabdare ce-i drept. Nu ne mai dam osteneala sa ii ascultam pe cei de langa noi, nu ne mai chinuim sa vedem ce se ascunde in spatele expresiilor, nu mai avem curiozitatea de a cerceta in spatele cuvintelor, luam lucrurile ca atare, sau din inertie completam de la noi bucatile care lipsesc bazandu-ne pe experientele noastre anterioare. Am uitat ca suntem diferiti, am uitat sa ne acceptam, am uitat ca ne adaptam constant si suntem intr-o continua schimbare (in cazurile fericite iarasi), am uitat ca suntem oameni si facem si gandim lucrurile fiecare in felul sau. Am uitat sa lasam de la noi si sa ne completam, prinsi in mrejele egocentrismului. Si cel mai trist mi se pare ca am uitat cum sa vorbim in liniste unul cu celalalt fara sa spunem absolut nimic.

Oamenii vin si pleaca mereu din viata noastra si e datoria noastra sa-i lasam sa faca asta. Cineva spunea sa-i cauti pe cei asemeni tie si sa te tii de ei. Eu merg mai departe si spun sa-i cauti pe cei asemeni tie pe termen lung (ma refer la idealuri, planuri si dorinte de termen lung), pe aceia trebuie sa-i tii aproape, pentru ca lucrurile scurte sunt trecatoare. Asa au fost dintotdeauna si asa vor fi mereu. Daca ajungi peste zece ani cu macar un prieten de acum, fii fericit! Inseamna ca ati invatat sa va apreciati reciproc, sa va respectati, sa va acceptati si ati pus amandoi mana de la mana pentru a cladi acea prietenie, si asta e valabila si intr-o relatie, cu mentiunea ca acolo evident e nevoie de si mai multa munca pentru a obtine un “ceva” care sa te tina o viata (si pana la urma, viata nu e chiar atat de lunga, asa ca nu e un sacrificiu chiar atat de mare).

“Traiesti o singura data, dar daca o faci cum trebuie, o data este de ajuns” (Mae West). Viata n-ar trebui sa se rezume la ce avem noi acum. Cu riscul de a o da intr-o serie de clisee …. cand a fost ultima oara cand te-ai intins in iarba? Cand ai stat ultima oara sa asculti viata din jurul tau? Cand ai simtit ultima oara mangaierea soarelui? Bine bine … poate prea poetic spus, dar ma refer la momentele in care ai uitat de tot, n-ai mai avut nici o grija, n-a mai existat nimic, ci doar te-ai bucurat de simturile tale. E un lucru atat de banal incat am ajuns sa-l desconsideram aproape total. Si cu toate astea, simturile astea sunt cele ce ne lumineaza viata, iar momentele in care putem sa ne bucuram de ele in stare pura, fara influentele negative ale vietii cotidiene sunt cele in care incercam sa traim cu adevarat.

Am uitat sa simtim lucrurile bune si sentimentele pozitive (ma refer la simtit cu adevarat, nu doar zambete schitate prea usor) si sa le ducem la extrem pana ne explodeaza pieptul, in schimb pe cele negative le lasam bine-mersi sa ne acapareze, le amplificam si le lasam sa ne macine. Cum vine asta? Unde e logica?

Am uitat ca ne-am dorit toata viata libertate si independenta si acum ne complacem intr-o rutina seaca. Am uitat de libertatea de a alege doar noi, am uitat de libertatea de a fi asa cum suntem cu adevarat, am uitat de libertatea de a fi oameni, de libertatea de a gandi si de a simti, preocupandu-ne mereu de ce spun cei din jur despre noi si cautand in permanenta acceptarea sociala. Si ajungem automat sa-i lasam pe altii sa traiasca viata noastra in locul nostru facand alegeri care sa ne aduca accea acceptare, si uitand in schimb … de noi. Sunt lucruri pe care le putem schimba oricand, dar chiar vrem asta? Toata lumea zice ca primul pas e cel mai greu, asa e … dar de ce nu-l facem? Va promit ca nu e chiar atat de greu, si lucrurile devin din ce in ce mai usoare in timp si … merita.

Maica Teresa spunea asa: “Viata este o oportunitate, profita de ea.
Viata este frumusete, admir-o.
Viata este un vis, realizeaza-l.
Viata e o provocare, implineste-o.
Viata este o obligatie, achita-te de ea.
Viata este un joc, joaca-l.
Viata e o promisiune, indeplineste-o.
Viata este tristete, treci peste ea.
Viata este un cantec, cant-o.
Viata e o lupta, accept-o.
Viata e o tragedie, confrunt-o.
Viata e o aventura, provoac-o.
Viata este noroc, fa-ti-l.
Viata este prea pretioasa, n-o distruge.

Viata este viata, lupta pentru ea.”

Tags: , ,


Jun 11 2013

[P.V.] Ganduri si scuze si multumiri

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 11:15

Voi dragi cititori mai vechi stiti ca din cand in cand ma opresc, ma uit la viata mea si incep sa analizez. Ei bine, astazi e unul din momentele acelea. Astazi imi doresc sa va multumesc … voua ce ma cititi, voua ce imi sunteti elevi, voua ce imi sunteti prieteni, voua ce imi sunteti parinti, voua ce m-ati cunoscut in trecut, in prezent sau ma veti cunoaste in viitor si nu in ultimul rand tie cea care esti langa mine! Imi doresc atat sa va multumesc cat si sa-mi cer scuze. Postul e adresat comunitatii de dansatori din Romania, pentru cei din afara … s-ar putea sa nu insemne prea mult.

“Fiecare vis maret incepe cu un visator. Tine minte intotdeauna ca ai in tine puterea, rabdarea si pasiunea pentru a atinge stelele si a schimba lumea” a spus la un moment dat Harriet Tubman. Anul acesta am avut privilegiul de a interactiona cu un numar masiv de oameni, de a incerca sa le predau, de a incerca sa transmit pasiunea pe care o am si de a incerca sa schimb cate o perceptie. Am fost invitat la peste 20 de evenimente in calitate de instructor de dans (Kizomba) atat in tara cat si in afara si am avut ocazia sa cunosc o gramada de oameni minunati. Pentru ca simt acut nevoia de o pauza pentru a-mi incarca bateriile, mi-am permis sa stau sa analizez ce-am facut, ce puteam sa fac mai bine, si ce pot face mai bine in continuare. Asa ca … sa prestam franturi de ganduri zic.

Ma amuz un pic cand ma intreaba lumea (ori parintii ori prietenii) cand ma mai odihnesc, avand in vedere ca in timpul saptamanii sunt la job, seara am cursuri, iar in weekend sunt plecat la evenimente. Ma amuz pentru ca multi n-au inteles niciodata cat de mare e chestia asta numita pasiune, cat de mult te poti hrani din ea, si cat de mult inseamna sa vina cineva la tine si sa-ti spuna “Salut, nu ma cunosti, eu sunt Gigel, vroiam sa-ti multumesc pentru workshop, si sa-ti spun ca acum X luni, tu ai fost cel care m-a invatat primii pasi si m-a facut sa privesc altfel dansul”. Asta e singurul motiv pentru care aleg sa fac asta si pentru care continui sa fac lucrul asta oricat de obositor ar fi. Acel minut scurt de interactiune umana face ca totul sa fie bine, si face ca totul sa merite cu varf si indesat.

Mi s-a spus si anul asta de nenumarate ori ca ori sunt ori par arogant, ca nu interactionez suficient cu lumea, ca la party-urile noastre nu invit lumea la dans, ca am ajuns cu nasul pe sus doar pentru ca sunt instructor si multe altele. Foarte putini au fost aceia care m-au intrebat daca sunt ok si daca e totul bine, si va multumesc ca ati facut asta inainte sa trageti concluzii. Cel mai des, oboseala mea psihica e asemuita cu aroganta si din pacate n-am ce sa fac, faptul ca imi permit sa fiu un individ retras iarasi e asemuit cu aroganta, imi pare rau pentru cei ce credeti asta din cand in cand dar uneori chiar si mie mi-e greu sa rad tot timpul.

Sa stiti ca apreciez enorm privirile voastre, intrebarile voastre si imbratisarile voastre oricat de uracios as parea. Inca mai cred ca lumea poate fi un loc mai bun, iar Kizomba este in momentul asta fix acel “ceva” care imi demonstreaza cu varf si indesat asta. Acel lucru de care vorbeam acum doi ani de zile, anume doua corpuri care devin unul singur si lasa muzica sa ghideze pasii a devenit in timp parte din mine; acele 4-5 minute ale unui dans, reprezinta momentul “ala” in care uiti de tot si toate, in care nu mai ai probleme, in care nu mai esti obosit, in care nimic nu mai conteaza … decat dansul, pasiunea si bucuria de a trai. Doar ca mica paranteza, pasiunea nu este dansul, pasiunea mea a ramas tot viata … totul pentru o clipa, o clipa pentru o viata remember?

Se spune ca noi suntem suma oamenilor cu care am interactionat si a experientelor pe care le-am avut. Pentru lucrul acesta va multumesc sincer pentru ca ma simt in fiecare zi un om mult mai bogat. Norocul, natura, constrangerea, obisnuinta, ratiunea, pasiunea si dorinta sunt cele sapte cauze ale actiunii umane potrivit lui Aristotel, va multumesc voua pentru ca mi le alimentati! Am avut norocul sa predau, si norocul sa ma vreti in continuare; e in natura mea sa incerc sa fac lucrurile mai bune; sunt constrans de angajamentul pe care mi l-am luat fata de viata pentru a face fiecare clipa sa conteze si m-am obisnuit sa fac lucrul asta in fiecare zi; ratiunea imi spune ca acum este momentul pentru a face tot ceea ce putem face, iar pasiunea si dorinta sunt cele doua lucruri care ma hranesc si ma imping mai departe. Va multumesc umil.

Descoperiti pasiunea voastra, hraniti-o in fiecare zi si lasati-o sa va consume fiinta. ACUM este momentul pentru asta, dupa ce vom fi murit, va fi prea tarziu.

Tags: , , , , ,


Mar 21 2013

De ce dans? (I)

Category: PerceptiiAndy @ 10:29

Mno hai sa va zic care-i treaba cu scrisul asta pe blog (si da, azi vorbim serios, si lasam niste misto-uri mai la o parte). Multi dintre voi ati crezut ca pauzele mele de scris de pe blog s-au datorat faptului ca “Aaaa pai si-a facut gagica si acu’ si-o trage tot timpul si nu mai are timp de scris”. Ei bine, asta n-a fost niciodata un motiv pertinent. Poate stiti ca prin vara lui 2010, adicatelea exact cand am inceput campania cu Jocurile Copilariei, am avut o discutie fascinanta cu Flo (Florin de la Love to Dance) pe care de-abia il cunoscusem in cadrul ‘jocurilor’:

- Pai ba Andy (zise Flo la berea de dupa frunza), tu zici ca faci muzica, eu dansez, hai sa vezi si tu care-i treaba
- Mmmm nu vreau sa te superi pe mine, stiu ca nu ne cunoastem dar … esti gay! (zise eu intr-un puseu de sinceritate)
- Da da asa am zis si eu la inceput … hai sa vezi macar care-i treaba

Si … m-am dus! Pe principiul “nu purta ochelari de cal ca sa nu treaca viata pe langa tine” am ajuns la primul meu curs de dans, si .. acolo am ramas (va spun mai incolo de ce).

Timp de 6-7 luni de zile am inceput sa ma duc la toate grupele la care puteam, initial la cele de incepatori, apoi de intermediari si la final de avansati. Am plecat la un moment dat de la Cori si Flo si m-am dus la Salsa Galaxy, unde am invatat aproape tot ce stiu acum: de la Dana si Raluca am invatat mecanica miscarii, si cat de importanta e sa stapanesti conceptele adiacente, de la Vali TD am invatat sa ma distrez, de la Danut am invatat cum sa fiu mai sharp, de la Romy am invatat primii pasi pe on2 si cum sa fiu mai relaxat, de la Dragos am invatat primele lucruri despre eticheta in dans, despre cum sa conduc rapid si precis etc.

Din prima luna de dans am avut ca scop declarat sa devin instructor, cateva luni mai tarziu (ajutat enorm de mult de urechea muzicala, de obsesia de a merge la toate cursurile si workshop-urile si de instructorii de mai sus care au avut rabdare cu mine) am devenit instructor de salsa. Ulterior in 2012 am devenit primul instructor de Kizomba (remember clipul asta?) care a deschis grupe exclusiv grupe de Kizomba/Semba in Romania, si primul instructor si performer international roman pentru acest minunat dans.  Si nu, nu ma laud cu asta, dar sunt intr-adevar extrem de mandru de aceasta stare de fapt (din motive pe care o sa le gasiti mai jos).

Bun, de ce? De ce m-a atras dansul? De ce am inceput sa investesc tot timpul meu liber in dans? De ce am vrut sa devin instructor? De ce ma urc pe scena? Ce treaba are salsa cu rockul? Cam astea sunt intrebarile cele mai frecvente.

Cineva zicea la un moment dat ca aceasta comunitate de salsa este unul din ultimele locuri din lume unde oamenii se duc, se distreaza pe bune si uita de toate grijile. Nimic mai adevarat! Aici suntem oameni din toate clasele sociale, cu toate joburile posibile: avocati, judecatori, doctori, programatori, brutari, vanzatori in piata, manageri, politisti, pompieri etc. Oricat de proasta ar fi ziua noastra, oricat de multe cacaturi s-ar intampla si oricat de multe necazuri avem pe cap, seara mergem in cluburi sa dansam, si absolut TOTUL ramane la usa. In momentul in care ai inceput sa dansezi, nu mai esti decat tu si partenerul/a, distractia pura si nimic nu mai conteaza. E fix ca un drog care-ti da o stare de euforie instant, si la fel ca un drog, creeaza dependenta crunta. De-asta am ramas, din cauza acelui lucru numit “joie de vivre” in cea mai pura forma a sa.

Pentru ca pana in 2010 dansul mi s-a parut o porcarie crasa si gay, am vrut sa devin instructor ca sa incerc sa schimb aceasta mentalitate la cat mai multi oameni. Am vrut sa le arat si altora ce am descoperit eu; am vrut sa le arat si altora ca lumea nu trebuie sa fie atat de gri si posomorata; am vrut sa le arat si altora cat de multe lucruri frumoase poti face in viata si cum un lucru mic ca dansul poate insemna atat de mult. Lucrurile nu s-au rezumat niciodata doar la dans, in timp oamenii devin o familie: unii pleaca, unii vin, ne facem concediile impreuna, dormim in acelasi pat si mancam din acelasi blid, ne petrecem timpul liber impreuna, mergem la munte si la mare, mergem la biliard si la bowling, la fotbal si la calarie, la teatru si la film etc.

Tin minte ca la inceput, cand eram in grupele de incepatori, eu si colegii mei dansam peste tot: in benzinarii, pe autostrada, la MC, in mall-uri, in apa, ne dadeam jos din masini si dansam in intersectii, oriunde puteam .. dansam. Chestia asta am pastrat-o in continuare, si cei care-mi sunt apropiati fac destul de des misto de mine si de hiperactivitatea mea, ca ma trezesc dansand in cele mai tampite locuri si situatii (inclusiv la munca). Si pentru ca nu rezist sa fac asta, stiu ca teoretic pana aici au ramas in mare parte doar cititorii din lumea salsa, asa ca o sa ma iau de voi! Voi cei care sunteti deja de ani de zile in comunitate, voi cei care aveti scoli, voi cei care aveti elevi, voi cei care sunteti avansati si va credeti zei … mai tineti minte cum erati la inceput cand dansati si voi peste tot? Va aduceti aminte din ce in ce mai rar de chestia asta! Stiu ca multi credeti ca e “degradant” (poate e prea dur cuvantul dar altul n-am) sa dansati in calitate de instructor/performer/avansat intr-o benzinarie de exemplu, si o faceti din ce in ce mai rar, dar … uitati ca asta am facut cu totii de la inceput, si ca asta a fost unul din lucrurile care ne-au tinut in comunitate si care ne-au impins mai departe, uitati ca lucrul asta e parte integranta din spiritul salsa! Si mai important … uitati ca asta ar trebui sa le insuflam si noi elevilor mai departe! (Nu vreau replici de genul “eu inca fac asta”, felicitari! nu vorbeam cu tine :)) )

Trebuie sa plec la munca. Va urma partea a II-a in care o sa vorbesc si despre legatura (stransa) dintre rock si salsa, despre cum mi-a schimbat viata si alte tampenii. Ce-am scris pana acum e mai mult un fel de preludiu la punctul in care vroiam sa ajung.

Tags: , , , , ,


Mar 06 2013

Ce s-a intamplat?

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 16:15

Undeva in ianuarie 2013, nu  mai stiu din ce cauza m-a luat iar nervozitatea vis-a-vis de starea jalnica in care am ajuns ca umani; cat de usor am renuntat in timp la principii si valori, cat de usor de complacem in situatii mizere ca apoi sa regretam, cat de usor credem ca NOI suntem mai buni ca CEILALTI, si ca NOI suntem suflete pure si bune care traiesc intr-o lume de rahat, si ca pe NOI ne ia toata lumea de fraieri. Ei bine, newsflash … e fix atat de mult adevar in chestia asta ca in unicorni. Slabiciunea si complacerea sunt la ordinea zilei, curajul de a spune “nu” pluteste undeva pe apa Sambetei. Atata timp cat o data pe luna sau o data la doua luni incepeti sa va plangeti ca ce de cacat e X fata de voi (in special cand vine vorba de relatii, dar nu numai) sunteti la fel de praf ca si restul.

Eu sunt mai defect de felul meu, inca mai am si principii si valori, si daca nu-mi place de Gigel sau de Gigica, d-apai jet cu pluta inainte ca nu sunt obligat sa te tin in viata mea si sa fim apropiati. N-am inteles niciodata de ce oamenilor le e atat de greu sa zica “pa”… Ma minti? Pa. Imi inseli increderea? Pa. Cauti mereu scuze? Pa. Cauti telenovele? Pa. Vrei sa te folosesti de eu? Pa. Ce e asa de greu? Serios.

Frica de singuratate, frica de a termina lucrurile, frica de a incepe lucruri noi sunt niste chestii total cretine in conditiile in care avem un timp super limitat pe lumea asta. Traim si noi? Sau existam?

Da. Sunt frustrat. Sue me.

Si dupa pleiada asta inteligenta, de fapt vroiam sa spun doar ca prin ianuarie am scris cuvintele de mai jos, si insotite in aceeasi seara si de melodia aferenta (tot mai jos). Si daca sunteti sensibili, incercati sa nu ascultati melodia de pe youtube, nu de alta, dar stiti … vocea mea e atat de angelica si deosebita incat provoaca orgasmul instant!

P.S. Ignorati chestia cu INFJ din clip daca nu sunteti familiarizati cu MBTI si tipologiile de personalitate derivate din Jung.

Stiti sa dati si sa luati, dar ati uitat cum sa primiti.
Stiti sa spuneti “multumesc” dar ati uitat cum sa multumiti.
Stiti sa zambiti cu gura dar ati uitat sa zambiti cu ochii.
Stiti sa ajutati lumea pe facebook cu un share, dar ati uitat cum sa intindeti o mana.

Stiti sa cititi “Libertatea” dar ati uitat cum sa cititi o carte.
Stiti sa criticati dar ati uitat cum sa acceptati.
Stiti sa ascultati dar ati uitat cum sa intelegeti.
Stiti sa radeti dar ati uitat cum sa va distrati.

Stiti sa faceti o poza cu iphone-ul dar ati uitat cum sa faceti o amintire.
Stiti sa lucrati pentru altul, dar ati uitat de voi.
Stiti sa plangeti, dar ati uitat cum sa varsati o lacrima.
Stiti sa vorbiti dar ati uitat cum se spune adevarul.

Stiti sa fiti amorezati dar ati uitat sa iubiti.
Stiti cum sa nu pierdeti timp dar ati uitat sa-l apreciati cu adevarat.
Stiti sa faceti ‘prieteni’ noi dar ati uitat cum sa pastrati o prietenie adevarata.
Stiti cum sa dati o imbratisare dar ati uitat cum sa luati pe cineva in brate.

Stiti sa visati, dar ati uitat sa nu va complaceti.
Stiti sa existati dar ati uitat sa traiti.

Tags: , , , , ,


Feb 27 2011

Pen’ ca e duminica

Category: PerceptiiAndy @ 12:52

Si pentru ca e duminica, m-am hotarat eu sa ma trezesc pe la 7. Si tot pentru ca e duminica, m-am hotarat ca ar fi o idee buna sa mai sforai nitel pana pe la 10. Si in continuare pentru ca e duminica, m-am apucat la un moment dat sa ma imbrac pentru a-mi vizita scumpii parinti (stiti voi, pranzu’ de duminica in familie, alea-alea). Si pentru ca e duminica si ma imbracam spre a-mi vizita parintii porcini, cand m-am dus sa-mi acopar copitele-mi minione cu niste chestii d-alea de se pun in picioare, m-am apropiat inevitabil de usa de la aparta-cocina unde am auzit niste suave zgomote relativ tari care se prestau nestingherite pe scara blocului.

Mnoh .. cocalari nenorociti … zise eu in gandul meu. Deschid usa sa ies din casa, si ma troznesc niste acorduri suave de rock undeva la maxim. Mnoh … nu e cocalari … zise eu in acelasi gand al meu.

Eu am o batranica tare simpatica in bloc, anume vecina mea de la 1 (v-am mai povestit eu despre a sa persoana). Serios, e o  bomboana de om … mnoh … cand am ajuns la 1, usa de la apartamentul ei era larg deschisa, si rock’n'roll-ul trona la maxim in difuzoarele posedate in apartamentul propriu. D-apai asa vecini pensionari sa tot ai :rock: rock!

Iete ca pe langa minunatul trai pe care il prestam cu totii in aceasta divina tara, se poate si asa :D

Tags: , , ,


Feb 14 2011

Ahhh ce zi cacatoare!

Category: PerceptiiAndy @ 07:19

Bun, am facut si ITP-ul, singura problema fiind doua becuri arse (ma rog, dintre care unul era pozitia din dreapta dar meh … eu mergand mereu cu faza scurta, n-am prea observat :D ). Recunosc ca n-am condus niciodata mai prudent ca in intervalul de doua zile de cand m-a oprit stimabilul tovaras politist pana am facut ITP-ul; daca schimbam a treia era deja motiv de sarbatoare ca deh … am aflat eu de la nenea politist in seara aia ca “daca faci accident si n-ai ITP-ul facut … esti cam f*tut prietene”.

Anyways, v-am zis eu ca mi-e lene sa scriu pe blog ca tre’  sa tot curat spam-uri in fiecare zi. Well … avand in vedere ca in ultimele 2 ore am facut iar curat prin folderul de spam (care de data asta era micut, avea doar cateva mii de mesaje) si am activat iar un plugin anti-spam … vedem ce se intampla. Bine, asta inseamna ca exista IAR posibilitatea ca multe dintre superbele, suavele si mirobolantele voastre comentarii sa nu apara dar o sa incerc sa monitorizez.

Ca un porcusor cuminte, aseara m-am indreptat catre fabulosul meu pat cu gandul de a-mi imbratisa perna, undeva pe la 21:30 ca deh … I’m a good little boy. Niste ceva timp mai incolo am adormit. Pe la niste putin timp mai tarziu, adica 4:30 eram deja cu ochisorii mei minunati cam cat cepele si ma uitam la modul superb in care lumina de la felinarul din fata blocului se rasfrangea prin jaluzele pe tavan. Inca niste putin timp mai incolo, anume pe la 5 m-am indreptat catre altarul diminetii, anume bucataria si cana de cafea.

Bai, azi e o zi misto bai. Serios! E o saptamana misto! Si stiti de ce? aaaa stati asa ca am ramas fara cafea … vin imediat

Back. Bine, nu ca voi ati avea de unde sa stiti ca au trecut vreo 10 minute, iar in cele 10 minute cat mi-am facut a doua cana de cafea, am spalat si niste bucati de vase si am facut ordine prin condimente, dar asta e besides the point. Aaaa … ce ziceam?

Da … aseara am avut o revelatie. Portile cerului s-au deschis, ingerasii au inceput sa cante, animalele faceau sluj in fata blocului, elefantii trompetau, fulgerele fulg….aaa nu, fara fulgere ca era de bine … in fine, ati prins ideea. Si in aceasta ploaie de lumina care-mi inconjura trupul firav (sa nu v-aud ! ) m-a troznit un gand: I’m a fucking lucky son of a bitch! (disclaimer pt. mama, ca stiu ca citeste blogul: nu mom, I don’t think you’re a bitch and all, you know I love you and stuff dar e mai palpitant daca folosesc expresii d-astea, sunt mai cool asa … stii? par mai dur and shit… love ya. Bine pe de alta parte, disclaimer-ul asta a anulat toata duritatea aparenta pe care incercam s-o transmit, dar  ma rog, asta e alta poveste…)

Eu oricum sunt de parere ca toata viata mea am calcat intr-un mare cacat … zi de zi … ca altfel probabil nu eram aici. Eram dincolo. Anyway. Aseara mi-am dat seama ca nu numai am calcat intr-un mare cacat, ci ma scufund in el de-a dreptul (stiu, e o imagine idilica si superba).

Dupa cum bine stiti (cel putin niste aia dintre voi care ma cunosc sau ma citesc de ceva ani), eu traiesc din si prin muzica. Anume, cel mai tare (si penal) raspuns pe care pot sa-l dau la intrebarea “Cu ce te ocupi?” este … “Sunt compozitor….” (sau “creez sentimente” ca sa fie mai apoteotic asa …). Buuuuuun, pe langa chestia asta cu muzichia, stiti ca m-am apucat sa topai gratios in varii forme salsistice si ca m-am indragostit de tango. Well … that’s pretty much all I do …

Viata/existenta mea se rezuma la: cantat si dansat acompaniate gratios de hohote de ras si comportament retard. Serios .. e cacator de misto! (asta ca sa fac legatura cu cacatul de mai devreme). Nu stiu ce fapte minunate am facut in alta viata de acum posed aceasta bucata de noroc dar sunt ferm convins ca am fost un om minunat, si am iubit pe toata lumea, si i-am ajutat pe toti si … well … nu ca acum cand urasc aproape toti oamenii. Meh … probabil ca in viata urmatoare o sa cersesc la un colt de strada sau o sa fiu un gandac de balegar. Asta e, can’t be bothered. But for now ….. sing and dance baby! Annoying isn’t it?

A da, si va ziceam ca e o zi misto si o sa fie o saptamana misto … da … deoarece si pentru ca fiindca m-am trezit uitandu-ma un barbat de 60 de ani imbracat intr-un halat roz si pufos si “un pic” cam mic. Deh … sitcom-urile americane nu sunt chiar extrem de originale, dar tot a fost suficient de retard cat sa fac “ha ha”.

Bun. Ma duc sa ma desput then off to work. Sa aveti o saptamana minunata!!

(Daca pluginul ala anti-spam isi face treaba, posibil sa scriu mai des)

Tags: , , ,


Dec 06 2010

[P.V.] Mi-e frica …

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 12:15

1 august 2009. Daca nu stiti care e treaba cu [P.V.] cititi postul asta

not_afraid_color

Nota inainte: incep sa ma simt ca un “motivational speaker” prin posturile astea …

“Cea mai mare greseala pe care o poti face in viata e sa-ti fie mereu teama ca vei face o greseala” (E. Hubbard). Suna cunoscut? Daca stai putin sa te gandesti, asta e motivul pentru care nu facem foarte multe lucruri pe care poate ni le dorim: o sa facem o greseala, o sa fim respinsi, o sa stricam totul, o sa se schimbe lucrurile etc. Am mai spus-o eu o data: daca nu incerci, cum vrei sa ai?

Vrei o viata mai buna? Vrei un prieten adevarat? Vrei un iubit? Vrei sa ai succes in afaceri? Vrei sa ai un job mai bun? Vrei sa fii fericit? Vrei sa te bucuri de viata si de lucrurile din ea? Vrei sa …? Deschide ochii, deschide-te pe tine, ia-ti inima in dinti si fa ceva in sensul asta! Risca!

O sa dai gres? “One who fears failure limits his activities. Failure is only the opportunity to more intelligently begin again.” (Henry Ford). E foarte posibil sa te arzi, dar daca esti suficient de puternic vei invata ceva din experienta asta si data viitoare vei fi mai pregatit si vei stii ce sa nu faci. In acelasi timp, chiar exista o sansa acolo … sa nu te arzi si lucrurile chiar sa iasa asa cum vrei tu. Nu merita riscul? Tine minte ca intr-adevar ai o singura viata, nu merita sa incerci sa obtii lucrurile care te fac fericit? Daca nu acum, atunci cand?

Pentru incheiere, va mai dau inca un citat: “Indoielile noastre ne tradeaza, si ne fac sa pierdem binele pe care l-am putea castiga, prin teama de a incerca” (Shakespeare). Acum sincer, dar SINCER, ce ai de pierdut daca incerci? Lasa-ma pe mine sa-ti raspund te rog: nu ai NIMIC de pierdut, pentru ca ori vei obtine ceea ce vroiai, ori vei stii sigur daca puteai sa obtii asta sau nu si nu vei ramane cu regrete ca n-ai incercat (si daca ai cumva impresia ca regretele sunt bune in viata, iti spun eu ca nu sunt, pentru ca nu le vei putea “rezolva” niciodata, cel mult vei putea sa le ascunzi din cand in cand, dar cumva .. nenorocitele reusesc mereu sa ne gaseasca).

Cerul nu e mereu intunecat, muntele nu e mereu acoperit de nori, marea nu e mereu furioasa si tulbure. Incercam?

Tags: , , ,


Nov 18 2010

[P.V.] Ne uitam la film?

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 10:07

popcorn

Cunoastem atat de multi oameni de-a lungul vietii si trecem prin atat de multe intamplari incat inevitabil ne schimbam incet-incet dupa fiecare nou contact. Sustinem mereu ca suntem “noi”, dar de fapt majoritatea lucrurilor pe care le facem sunt doar rezultatul direct al interactiunilor pe care le avem. Trebuie sa ne integram in societate nu? Cum ne putem integra altfel decat prin alinierea credintelor si gandurilor noastre la cele ale societatii. E cea mai usoara cale, si din pacate si cea mai distructiva pentru ca uitam sa fim … noi. Ajungem sa nu mai facem si sa nu mai credem in lucruri care ne-au “definit” pentru ca “nu e bine”.

Ne putem integra in societate si fara sa devenim mici marionete, tinandu-ne strans de principiile in care credem. Nu stiu despre voi, dar pentru mine sa fac nota discordanta este chiar o placere. A inceput ca un joc, si ma incapatanam mereu sa fac ceea ce “trebuia”, eram un fel de “Gica-Contra”. Bine, nu era bine nici asa, si din fericire ulterior mi-am dat si singur seama de chestia asta. Fac si acum nota discordanta cand ceva nu-mi convine; nu vreau sa ma “aliniez” celorlalti pentru ca sunt constient ca as deveni un om mult mai sarac, doar ca am mai renuntat la incapatanarea prosteasca: daca simt ca nu am dreptate, cedez, nu insist.

N-am inteles niciodata de ce “trebuie” sa fac ceva pentru ca “trebuie”. De ce ar trebui sa ajung sa cred in niste lucruri care nu ma definesc? De ce ar trebui sa-mi tai singur aripile?

Imi place sa cred ca sunt cat de cat liber si ca sunt in stare sa aleg ce e mai bun pentru mine. Da, simt si eu nevoia de “integrare”, si am nevoie de “acceptare” dar nu (mai) sunt dispus sa-mi sacrific principiile si idealurile pentru a le obtine. Usor? Nu, nu e. Am sacrificat foarte multe pentru chestia asta. Pentru o foarte mare perioada de timp (atat de mare incat nici nu mai stiu cand a inceput) am fost singur desi eram inconjurat de oameni care tineau intr-un fel sau altul la mine. Nu e un sentiment prea placut, dar la varsta la care am ajuns, consider ca a meritat sacrificiul, pentru ca acum chiar nu ma mai intereseaza atat de mult ce cred ceilalti, am trecut de stadiul ala si am dovedit ce trebuia sa dovedesc singurei persoane fata de care aveam ceva de dovedit: mie.

Cineva a spus la un moment dat “One day your life will flash before your eyes. Make sure its worth watching.” Inca mai sunt suficiente lucruri de facut, dar daca ma uit in spate, am suficiente motive sa iau totusi punga de popcorn si sa ma uit la “film”. Daca o sa ajung vreodata sa ma aliniez randurilor, pot la fel de bine sa fiu mort. Vreau sa visez in continuare, sa cred in continuare, sa zbor in continuare, sa pot sa zambesc din toata inima in continuare, sa pot sa rad si sa plang de fericire. Vreau sa traiesc in continuare si sa nu ma intreb mereu “oare e bine?”! Dar cred ca deja stiati toate lucrurile astea, cred ca reies dintre randurile posturilor anterioare (si nu, nu sunt un copil fara griji asa cum ar parea la prima vedere, am suficiente responsabilitati pe care le port pe umeri – noroc ca am spatele lat :-D ).

8 iulie 2009

Tags: , ,


Nov 18 2010

[P.V.] Totul pentru o clipa, o clipa pentru o viata

Category: Pasiunea VietiiAndy @ 09:46

Niste voi astia care ma stiti mai bine, ori personal, ori pentru ca ma urmariti de ceva vreme, ati observat probabil in rarele momente de seriozitate pe care le prestez aici ca am o mica obsesie pentru un mic lucru, anume pasiunea, deoarece si pentru ca fiindca existenta noastra se exista cam nasol fara ea. Cand spun pasiune, nu ma refer la iubirea dintre doua persoane (nu de alta, dar aparent am observat ca exista suficienti indivizi care la auzul acestui cuvant se gandesc imediat la chestii romantice si siropoase); nu, ma refer la pasiunea de face toate lucrurile pe care le prestam de-a lungul existentei, de la fiert apa pentru ciorba, spalat masina, pana la toata gama de emotii dusa la extrem.

Asadar, pentru ca vroiam sa si vorbesc despre asta, dar la momentul respectiv blogul porcin se concentra doar pe articolele faimoase si geniale scrise intr-o anumita categorie de “reviste” sau “publicatii” am hotarat sa fac un blog secundar. Si l-am facut. Si am scris. Si m-am oprit. N-am prea avut chef sa tin patru bloguri, asa ca a ramas in paragina. Si pentru ca totusi as vrea sa mai scriu despre asta din cand in cand, o sa mut cateva posturi de-acolo aici, o sa fac o noua categorie “Pasiunea Vietii”, si cand n-o sa am chef de aberat aberatii aberante o sa scriu si despre lucrurile astea.

Posturile au o usoara tenta de “motivational speech”, nu asta era ideea, pur si simplu asa au iesit. Sunt doar lucruri in care cred, lucruri care mi se par de bun-simt, si principii care sunt alaturi de mine in fiecare zi.

Blogul se numea Pasiunea Vietii: Totul pentru o clipa; o clipa pentru o viata. Mai jos e postul introductiv de acum un an jumate. Posturile mutate de acolo aici o sa aiba un [P.V.] inaintea titlului.

Inca mai cred in oameni. Inca mai cred in viata. Inca mai cred in pasiune. Inca mai cred in pasiunea vietii. Nu ne-am nascut cu totii sa fim niste robotei speriati de sentimente si trairi, nu pot sa cred asta si nu pot sa accept asta. Nu pot sa cred ca suntem cu totii bantuiti de neincredere, ca am uitat sa speram, ca am uitat sa visam, ca am uitat sa iubim. Nu pot sa cred ca am uitat sa traim.

Eu nu am uitat, si despre asta o sa scriu in blogul asta. Despre lucrurile mici sau mari care ma insotesc mereu, lucrurile mici sau mari care au devenit o parte din mine. O sa scriu despre cine si de ce sunt eu, poate pe de-o parte intr-o incercare de a ma cunoaste pe mine mai bine, iar pe de alta sa arat ca inca mai exista oameni care cred in “altceva”. O sa scriu despre viata si despre pasiunea vietii. Cat timp? Pana va disparea cu totul, pentru ca atunci voi fi murit.

Nu sunt adeptul turmei, ci mai degraba al individualismului. Fiecare avem dreptul sa ne facem singuri alegerile in viata, si sa ne simtim bine cu asta, fara sa ne gandim prea tare ce crede X sau Y despre noi – si implicit sa ne modelam existenta dupa parerile celorlalti. Aici, pe mirificul blog, o sa incep eu, nu de alta, dar stiu cativa oameni care m-ar “blama” intr-un fel sau altul pentru posturi de genul asta.

Sa aveti o zi faina!

Groh!

Tags: , , ,


Jan 29 2010

La dracu, viata-i o curva !!

Category: PerceptiiAndy @ 14:19

Parafrazand o celebra replica…. SFINTE CACAT!!! Deci luati aminte la ce-am luat eu aminte luand aminte la un genial articol de pe tutepisi.ro acest youpee al web-ului romanesc intitulat yuppy.

Cica sa luam aminte la vreo cinshpe lucruri care se petrec in lume intr-un singur minut. “Daca un om ar lua la cunostinta toate lucrurile care se petrec peste tot, probabil ar innebuni”. Sfinte cacat din nou, deja mi-e frica sa nu turbez de tot citind mai departe …

1. Se nasc 250 de copii, dintre care 113 in saracie. 15 au defecte congenitale.
Pai .. naspa. Asta inseamna ca vreo 122 de mujeres ar trebui sa se sterilizeze. Lucru care ar rezolva de altfel si boom-ul demografic global. Problem solved.

2. Se produc trei crime in SUA.
Iarasi naspa … doar 3? Sper sa creasca nitel, lumea n-ar fi chiar un loc atat de rau cu mai putini americani. Acesti filozofi moderni ai vietii.

3. Oprah castiga 523$.
Felicitari? Pai iarasi naspa … daca ar da aia cate 200 de dolari in fiecare minut la cate un amarat, am rezolva incet-incet si foametea globala. Another problem solved.

4. Nike incaseaza 36.505$.
Nu-l cunosc p-asta.

5. Un muncitor Nike dintr-o fabrica din Vietnam face 0.0014$.
Naspa, da’ daca i-ar da stoarfa aia de mai sus 200 de dolari, s-ar scoate fraieru’.

6. Sunt consumati 55.757 barili de combustibil (peste 6 milioane de litri).

Naspa iarasi. De-asta tuseam io de dimineata, ca era prea mult combustibil d-asta ars.

7. Sunt furate doua masini numai in SUA.
Asa … si?

8. Se produc 5 cutremure.
In fiecare minut? Cacat futacios!! O sa murim !

9. 360 de fulgere lovesc Pamantul.
Ba, io ma uit pe geam si vad ca e senin si soare. Naspa.

10. 57 de tone de mancare comestibila sunt aruncate in SUA. Vedeti punctul 1, in care multi copii se nasc in saracie. Ganditi-va la tarile din Africa, unde multi nu au ce manca.
Bun. Ma gandesc la ei. Si cu ce ii ajuta? Naspa … adica 57 de tone de hamburgeri, pizza si burritos? Mmmm

11. Noua persoane se infecteaza cu HIV.
Lumea ar fi un loc mai bun daca nu s-ar juca unii de-a impinsu’ lutului la deal atat de des. Cat despre 11, mmm naspa.

12. Mor 107 oameni, dintre care 17 din cauza malnutritiei. Vedeti punctul 10.
Fac pariu ca aia 107 nu sunt in SUA.

13. Un angajat IT din SUA face 0.13$.
Marfa, l-a luat pe vietnamez. Ia la cucu ma.

14. Un angajat IT din India face 0.025$.
Si asta l-a luat pe vietnamez. Viata-i o curva.

15. Un om face in medie 0.013$
Io nu fac atat. Dar eu sunt un porc.

Nu stiu despre voi, dar eu sigur am innebunit afland toate acestea. Universul meu a fost dat pur si simplu peste cap. Sunt trist si ma intreb de ce e lumea atat de cruda?

Hai sa va zic ce fac io intr-un minut. De exemplu azi.

1. Ma chinui sa-mi reamintesc sa cumpar hartie igienica.

2. Ma intreb cat tre’ sa mai stau la munci azi.

3. Ma gandesc ca e vineri, si ca maine e sambata, si ca dup-aia vine duminica, si peste inca 5 zile e vineri.

4. 10332 celule din corpul meu se trezesc la realitate.

5. Cade cate 1 fir de par.

6. Cresc cate 2.

7. Moare cate juma’ de neuron.

8. Se nasc 106 spermatozoizi campioni ((c) groparu), dintre care nici unul nu are defecte congenitale, si nici unul nu moare de foame.

9. 0.1 ml de transpiratie parasesc corpul porcin

10. Vars 2.1 lacrimi pentru copiii din Africa de sud de mai sus.

11. Jumatate din creierul meu se gandeste la sex.

12. Cealalta jumatate se gandeste la sex.

13. Unghiile mele cresc cu 0.00001 milimetri.

14. Timpul indicat de catre orologiul de la mana se incrementeaza cu un minut.

15. 4203 de microbi sunt respinsi de catre sistemul meu imunitar de nestrabatut. Dintre acestia, 342 de microbi se nasc cu malformatii congenitale si 532 mor de foame.

Tags: , , , , ,


Feb 11 2009

Panseul zilei (XXVII)

Category: PerceptiiAndy @ 18:28

Exista doar DOUA reguli pentru a avea succes in viata:

1. Nu spune NICIODATA tot ce stii.

Tags: , , ,


Jan 28 2009

De ce n-am mai plecat?

Category: Realitate cruntaAndy @ 08:53

Prima oara cand m-am gandit sa plec din tara eram prin clasa a XI-a si eram amorezat rau de cineva care se mutase in Canada. N-aveam nici o motivatie legata de invatatura sau viitor, nu ma interesa decat sa merg acolo sa fiu langa “ea”. Am inceput sa ma gandesc la ce as putea face acolo, ce facultate, cum fac rost de bani etc. In cateva luni mi-a trecut starea de “love of my life” si am revenit cu picioarele pe minunatul pamant (care evident le-a primit – pe picioare – cu bratele deschise).

A doua oara cand am vrut sa plec eram spre sfarsitul primului an de facultate la Media si deja incepusem sa observ diferite chestii din tara asta vis-a-vis de posibilitati, joburi, viitor etc. De ce sa stau aici? Sa ma chinui in continuare ca un sclav? (Si cum unul din obiectivele mele e sa pot sa-mi fac o casa … e evident ca the average guy with an average job n-o sa poata niciodata sa-si ia o casa in aceasta minunata tara din pacate)

Asa ca am facut o mare lista cu toate facultatile de jurnalism din SUA si Canada si m-am apucat sa trimit mail-uri cerand informatii despre taxe, cazare, posibilitati, burse etc. Timp de un an de zile venea taica-miu pe la mine o data la doua zile cu cel putin un plic (eram deja mutat singur pe-atunci). Dupa un an stransesem deja cateva kilograme sanatoase de plicuri, si un sac destul de maricel. M-am apucat sa caut burse, concursuri cu bani, chiar si job-uri pe-acolo, nu de alta dar taxele erau destul de maricele, undeva intre 25.000 si 90.000 de dolari pe an (scump doamna, scump!).

In timpul asta am dezvoltat o legatura cu o tanti de la o universitate din Missouri cu care vorbeam o data la doua zile (tot prin intermediul e-mail-ului – si ocazional la telefon – ma suna ea cand mai  avea vesti). A incercat saraca sa ma ajute cu tot; prin intermediul ei obtinusem o sponorizare ce acoperea 80% din taxe, restul urmand sa-i cotizez eu, vorbise chiar cu cineva de-acolo pentru care sa lucrez, eram aproape pregatit sa plec. Urma sa-mi dau aici testul de limba engleza si SAT-urile (cred, nu mai tin minte exact daca aveam nevoie de ele pentru Universitatea in cauza) si … gata! USA here I come.

In timpul asta am pastrat legatura cu multi prieteni/cunostinte de-ale mele care au plecat acolo si am inceput sa vorbesc si cu cativa oameni care erau deja plecati de ceva timp. Toti mi-au spus acelasi lucru: e foarte misto! Intr-adevar nivelul de trai e mult mai ridicat decat in Romania, ai bani mai multi, iti permiti multe lucruri, chiar si o casa (visul meu) fiind foarte accesibila, iti faci repede prieteni, te acomodezi usor etc. Si care ar fi problema? Prietenii pe care ti-i faci nu sunt chiar “prieteni”, sunt mai degraba niste oameni care-ti zambesc frumos plini de ipocrizie (deh, oarecum firesc daca stai sa gandesti la rece toata treaba), si desi e mai “bine”, esti totusi doar un strain in tara altuia; nu esti “de-al lor”, si din cauza asta incepe sa ti se faca dor de ce aveai “acasa”, de locuri, de oameni, chiar si de atmosfera (bine, erau si exceptii de la regula asta, nu era chiar totul gri :) ).

Mai erau si cei care o tineau sus si tare ca “dom’le, aici e mai bine, e perfect!”, pe sistemul “umbla caini cu covrigi in coada”, in schimb cei care mi-erau cunostinte mai vechi imi povesteau cam tot, si situatia nu era chiar atat de roza nici in Canada, nici in SUA.

Intr-un final m-am luat frumos de manuta, si am inceput sa ma intreb tot felul de lucruri. La un moment dat am ajuns la o mareata concluzie: decat sa plec de-aici si sa ma duc sa fiu un strain in tara altuia, chiar daca o s-o “duc mai bine”, mai bine raman aici si ma chinui putin sa fac ceea ce vreau si sa-mi indeplinesc visele “acasa”. Pana la urma putem face orice vrem noi nu? Inclusiv coltisorul nostru de lume!

Nu regret faptul ca n-am plecat, micutul porcusor chiar a avut ocazia sa constate de-a lungul anilor ca intr-adevar putem face absolut orice vrem noi. Da, vreau o casa! Da, o sa ma “chinui” pana o s-o am! De ce n-am putea reusi sa facem absolut orice chiar si aici?

In schimb … desi totul mergea si merge ok, a aparut o noua problema care-mi sare prin sirul gandirii din cand in cand: judecand contextul psiho-socio-cultural actual de aici, oare vreau sa creasca ai mei copii (evident cand o sa vina momentul) aici? Sunt perfect constient ca eu pot evita toate cacaturile din jur, dar asta pentru ca pot sa evit si contactul cu anumite lucruri, ei o sa fie oarecum obligati sa nu evite (si ma refer aici cel mai mult la scoala -> gasca -> timp liber). Da, recunosc ca am o usoara strangere de inima vis-a-vis de subiectul asta …

Ce fac mai departe? Imi mentin ideea? Am 25 de ani acum, raman aici si incerc sa-mi duc la capat toate planurile si continui munca la coltisorul meu de lume? Plec la altii unde e mai frumos afara, si straluceste alt soare? (intrebarile sunt retorice, nu raspundeti la ele. In schimb puteti sa raspundeti la cele de mai jos)

Voi? Ati vrut sa plecati? Ati plecat? Cum e afara pentru voi? Sunteti pe deplin multumiti? N-ati plecat? De ce ati ramas aici? Vreti sa plecati? De ce?

Voteaza-ma pe blogoree (click AICI). Thanks :)

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,


Jan 27 2009

Semnele imbatranirii …

Category: PerceptiiAndy @ 12:04

Pentru ca sunt in continuare prins cu munca, noroc cu periplurile anterioare internetautice :))

Semne ca ai imbatranit ..

- ai mai multa mancare decat bere in frigider (avand in vedere ca nu mai beau bere de cateva luni, inca mai am vreo 10 cutii in frigider si … chiar e in superioritate :)) )

- 6:00 e ora la care te trezesti nu ora la care te culci (aseara n-am dormit deloc :D )

- ai o umbrela (din pacate chiar 2)

- te uiti la televizor la postul promo al RDS-ului (nu mai am cablu deloc :D )

- prietenii tai se casatoresc si divorteaza in loc sa se combine (hmm … asa e)

- zilele tale de vacanta scad de la 130 la 20 (… da …)

- o pereche de blugi si un pulover nu mai echivaleaza cu “elegant” (in schimb o pereche de blugi si o camasa .. DA! )

- nu mai stii la ce ora se inchide shaormeria de la Dristor (12? )

- asigurarea de la masina scade iar ratele cresc (inca nu e cazul)

- nu mai dormi de la pranz pana la 6 seara (o ba da ! in fiecare saptamana cand am tura de dimineata la munca. Ei bine saptamana asta sunt de dimineata! :D )

- cina si un film = o intalnire completa in loc de inceputul uneia (n/a)

- te duci la farmacie sa cumperi Ibuprofen si antacid in loc de prezervative si teste de sarcina (prezervative nu cumpar(am) de la farmacie, iar restul .. never bought ‘em)

- o sticla de Saniuta nu mai e o chestie “chiar ok” (n-a fost niciodata :D )

- “Nu mai beau atat nicioodata” e inlocuit cu “Pur si simplu nu mai pot sa beau ca pe vremuri” (inca nu e cazul … daca sunt fara masina :P )

- mai mult de 90% din timpul petrecut in fata unui calculator il dedicii muncii (da da … patriotica :)) )

Tags: , , , ,


Jan 23 2009

Daca viata ar fi ca un calculator …

Category: PerceptiiAndy @ 15:45

O parte este preluata din vastul internet, si pentru ca m-a amuzat usor, am continuat eu

- Daca gresesti ceva flagrant si viata ta brusc devine de rahat, ai putea apasa CTRL+ALT+DEL si ai da restart

- Pentru a face exercitiile zilnice, ai putea pur si simplu sa apesi pe “Run”! Iar daca ai nevoie de o pauza, ai putea pur si simplu sa apesi pe “Suspend”

- Ai putea sa apesi orice tasta cand esti pregatit sa continui viata (hit any key when ready)

- Pentru a te razbuna pe vecini, n-ar trebui decat sa dai sound blaster-ul mai tare

- Pentru a adauga/scoate pe cineva din viata ta, n-ar trebui decat sa te duci in Settings -> Control Panel -> Add / Remove

- Pentru a-ti imbunatati aspectul fizic, n-ar trebui decat sa ajustezi setarile de display

- Daca viata ar deveni prea zgomotoasa, ai putea pur si simplu sa opresti boxele

- Cand ti-ai pierde cheile de la masina sau portofelul, n-ar trebui decat sa apesi pe “Find”

- “Help”-ul este mereu pregatit sa te ajute sa faci curat prin casa

- Raceala si bolile n-ar mai fi o problema, antivirusul ar rezolva totul

- N-ar mai fi nevoie sa te chinui sa comunici cu cineva in alta limba, fa doar un click pe “regional and language settings” si seteaza totul in romana

- Daca ai avea nevoie sa rearanjezi mobila din casa “auto arrange”-ul ti-ar sta la dispozitie

- Pentru a-ti mari campul vizual, n-ar trebui decat sa schimbi rezolutia.

- De ce sa te chinui sa retii numere de telefon si nume, apasa Ctrl+D si adauga-le in Bookmarks

- Cand ti-ar fi foame, n-ar trebui decat sa apesi pe “Send now” pentru ca cineva sa-ti trimita o pizza

- Si ai putea evita tot traficul doar apasand “Go to”

Tags: , , , ,


Jan 22 2009

Intrebarea zilei (XX)

Category: PerceptiiAndy @ 11:43

Perspectiva depresiilor emoiste:

Daca viata nu merita traita, ce altceva poti face cu ea?

Tags: , ,


Next Page »